Elevii vor da feedback cu privire la activitatea profesorilor la ore, începând de anul școlar viitor, potrivit unui ordin semnat de ministrul educației și care așteaptă publicarea în Monitorul Oficial. Dar au copiii începând de la 11 ani (clasa a V-a) capacitatea să evalueze corect activitatea profesorilor? Este potrivită aplicarea acestui feedback în sistemul educațional românesc? Poate să submineze autoritatea profesorului o astfel de evaluare făcută de elev? Sunt întrebări lansate zilele acestea de numeroși profesori îngrijorați de schimbarea pe care ei înșiși trebuie să o gestioneze. Profesor universitar care trece printr-o astfel de evaluare făcută de studenți de ani de zile, Dragoș Iliescu, expert în psihometrie (ramură a psihologiei care se ocupă cu testarea și măsurarea psihologică), a vorbit pentru Edupedu.ro despre oportunitatea aplicării în școala românească a acestor fișe de feedback al elevilor.
Fișa de feedback semestrial, în care elevii notează activitatea profesorilor pe o scală de la 1 la 5, în funcție de acordul sau dezacordul privind afirmațiile cuprinse în documentul tipizat, a fost publicată de Ministerul Educației. Ea urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, ca parte a metodologiei de colectare a feedback-ului asupra activității profesorilor, de la elevi, pentru a se aplica din următorul an școlar.
Rep.: Este potrivită aplicarea în sistemul actual de educație a acestui feedback al elevilor cu privire la activitatea profesorilor?
Dragoș Iliescu: În mod cert este potrivită, ca principiu. Nu pot să îmi imaginez o situație în care un proces de evaluare să facă mai mult rău decât bine, dacă e corect implementat.
Sigur, în acest context se pun mai multe întrebări importante: ce tip de informație se poate obține prin această evaluare? se poate obține această informație și din alte surse? este această informație utilă într-un proces de management – cu alte cuvinte în ce tip de decizie va fi inclusă informația astfel obținută? este actualul proces dezvoltat în așa fel (grila de evaluare, procesul de evaluare) încât să obțină informația de calitate maximă? etc.
Dar de principiu, despre evaluarea profesorilor de către elevi aș spune câteva lucruri principiale.
- Atunci când facem evaluarea profesorilor este necesar să evaluăm componente diferite ale comportamentului lor, de exemplu competențe de predare, competențe de evaluare, competențe de feedback, competențe de mentorat, competențe administrative, competențe manageriale etc.
Anumiți stakeholderi, dintre cei cu care interacționează profesorul, văd anumite astfel de componente ale comportamentului său. Elevii văd o componentă unică, pe care nimeni altcineva nu o vede. Directorul nu vede acele componente pe care le văd elevii și nu cu frecvența și cu seriozitatea cu care le văd elevii. Directorul, pe de altă parte, vede o componentă unică, pe care elevii nu o văd. Inspectorul poate vedea componente unice, părinții iarăși alte componente etc.
Fiecare astfel de componentă din puzzle este importantă. Aș putea cu ușurință să construiesc un argument că, de fapt, evaluarea de către elevi e cea mai importantă piesă din puzzle. Vorbim până la urmă aici despre misiunea principală a profesorului: predarea și interacțiunea directă cu elevii la clasă. Cine poate să evalueze comportamentele asociate cu această misiune? Doar elevii, pentru că doar ei le văd direct și le simt direct pe pielea lor.
Sigur, feedback-ul primit de la elevi este doar o piesă din puzzle. Ca întotdeauna, dacă te bazezi doar pe această piesă din puzzle poți greși, la fel cum poți greși teribil dacă nu o evaluezi deloc și o ignori.
Dar mi-aș dori să nu aud vreodată de la un profesor afirmația conform căreia evaluarea făcută de elevi nu e importantă. O astfel de poziție e ridicolă și bizară și nedemnă de un profesor. Evaluarea făcută de elevi profesorilor lor e importantă și ar trebui realizată.
- 2. Ar trebui să discutăm și despre motivul pentru care se fac aceste evaluări. Adică: în ce tip de decizie sunt incluse informațiile astfel obținute?
De exemplu, sunt evaluări cu miză redusă – cu alte cuvinte, sunt ele baza unui feedback informal și formativ, care să-l ajute pe profesor să tragă singur concluzii și să-și îmbunătățească singur comportamentul? Sau, dimpotrivă, sunt evaluări cu miză mare – cu alte cuvinte, contează în evaluarea formală a profesorilor și pot influența salarizarea, cariera etc.?
Rezistența unor profesori, dacă ar exista, mai degrabă ar veni de la decizia care se va fundamenta pe aceste evaluări și nu de la simplul fapt că sunt evaluați.
Aș menționa aici, ca fapt divers, că în domeniul universitar evaluarea de către studenți este parte integrantă a evaluării anuale pe care o primește profesorul de la directorul de departament. Este o evaluare cu miză, care are impact direct asupra carierei profesorului, a promovării sale etc. – și după știința mea în preuniversitar nu se pune problema asocierii evaluărilor acestora cu mizele înalte.
Așadar, nu știu de ce aceste evaluări ar fi problematice în preuniversitar, în condițiile în care în universități nu sunt asociate cu vreo problemă – dimpotrivă, sunt exact baza responsabilității și transparenței in actul de predare.
Revin la un principiu de managementul performanței (acesta fiind un proces de resurse umane studiat de psihologia muncii și organizațională): dacă vrei ca un angajat să-și schimbe comportamentul, trebuie să introduci acel comportament într-un fel de evaluare. În acest fel vei face clar pentru toți dacă acel comportament apare sau nu – și vei pune un anumit tip de presiune informală pe angajat să manifeste acel comportament, că doar vrea sa ”dea bine”, nu?
De exemplu, dacă vrei să-i determini pe toți să zâmbească mai des, introdu asta în fișa de evaluare și vei vedea că vor zâmbi toți – ca să fie evaluați bine. Dacă vrei ca ora să fie agreabilă, comportamentul profesorului să fie respectuos și incluziv față de elevi, dacă vrei ca profesorul să fie punctual și corect (fair), atunci introdu asta în fișa de evaluare.
Rep: Poate să submineze autoritatea profesorului o astfel de evaluare făcută de elev?
Dragoș Iliescu: Nu văd cum o astfel de evaluare ar putea submina autoritatea profesorului. Am văzut acest argument în media în ultimele zile și cred că el izvorăște și dintr-o înțelegere învechită a relației profesor-elev. Sigur că relația a fost dintotdeauna o relație asimetrică din punctul de vedere al puterii, asta e clar.
Dar haideți să îngroșăm un pic tușele să vedeți cât de bizar e acest argument: profesorul are autoritate prin prisma faptului că elevul îi e subordonat și nu are nici capacitatea și nici căderea să își spună părerea despre interacțiunea lor. Simplul fapt că elevul și-ar spune părerea subminează autoritatea profesorului. Nu-i așa că sună bizar când punem problema așa? Cum poate autoritatea unui partener într-o relație de învățare să fie bazată pe lipsa de voce a celuilalt partener?
Rep: Pot elevii minorii (copiii) să efectueze o astfel de evaluare, să acorde un feedback care să aibă o corectitudine similară celor venite de la studenți sau de la angajații din companiile unde astfel de evaluări pentru dezvoltarea profesională sunt uzuale?
Dragoș Iliescu: Nu există studii solide care să arate că elevii minori nu ar fi capabili de astfel de evaluări. Dimpotrivă, fac evaluări rezonabil de obiective, compatibile din multe puncte de vedere cu ale adulților. Ne bazăm în atât de multe alte componente ale vieții pe evaluările pe care le fac copiii noștri și sunt buni să facă aceste evaluări – și uite, brusc aici nu sunt suficient de buni pentru a face o evaluare.
Literatura de specialitate arată că de fapt corectitudinea evaluării nu este atât de mult o funcție a caracteristicilor personale ale evaluatorului (vârsta în acest caz), cât a procesului și instrumentului de evaluare. Ce este critic așadar este ca procesul de evaluare și instrumentele de evaluare să asigure că acest feedback este cât mai obiectiv cu putință – iar pentru asta va fi nevoie de cel puțin 2 componente: ca fișa de evaluare să fie rafinată și ca evaluatorii (elevii în acest caz) să fie antrenați (formați) pentru a oferi acest tip de evaluare.
Cine este Dragoș Iliescu
Dragoș Iliescu este profesor de Psihologie la Universitatea din București, directorul Școlii Doctorale de Psihologie de la Universitate, este expert OECD (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică) la parte din testările internaționale de tip PISA, este președintele Diviziei de Evaluare și Apreciere Psihologică din cadrul IAAP (International Association of Applied Psychology) și a fost președintele Asociației de Psihologie Industrială și Organizațională (APIO).
Informații de background
Fișa de feedback din partea elevilor:
Metodologia de feedback:
