„Este probabil ca anul școlar și universitar 2020-2021 să se desfășoare integral în regim hibrid și online”, scrie PNL în Programul de guvernare pe Educație. Există „nevoia planificării revenirii la școală post-pandemie”

Partidul Național Liberal, aflat la guvernare, afirmă în programul de guvernare propus electoratului, la capitolul legat de Educație, că “este probabil ca anul școlar și universitar 2020-2021 să se desfășoare integral în regim hibrid și online, existând nevoia planificării revenirii la școală post-pandemie”. Partidul care a decis ca școlile să se mute cu totul online într-un moment în care majoritatea țărilor europene păstrează predarea la clasă, parțial sau total, notează în același context neajunsurile școlii online.

La capitolul Educație-Cercetare din Programul de Guvernare propus în campania electorală pentru perioada 2021-2024, consultat de Edupedu.ro, PNL notează că pandemia “a forțat trecerea educației într-o proporție prea mare în mediul online” și că “pandemia a făcut și mai vizibile clivajele între medii sociale”. În plus, partidul spune, separat, că va lua decizii doar pe bază de “date și studii de impact”.

Amintim că guvernul PNL și președintele Klaus Iohannis nu au produs niciun argument bazat pe date și studii de impact care să susțină închiderea școlilor nici înainte de a luat decizia, dar nici ulterior. Au invocat în schimb date care nu susțin această închidere sau au menționat generic rapoarte și analize ale experților, fără a le indica. EduPedu.ro a scris pe această temă aici și aici.

Ce spune Programul de Guvernare al PNL la capitolul Educație – Provocările și oportunitățile crizei sanitare:

Separat, programul de guvernare notează că “în acest sens, un obiectiv central al guvernanței politice a întregului sistem este limitarea, până la eliminare, a intervențiilor și schimbărilor care nu sunt fundamentate pe date și studii de impact.”

Amintim că, în anul școlar precedent, materia aferentă perioadei ce a urmat închiderii școlilor, în primăvară, nu a mai fost luată în calcul pentru examene, iar guvernul apreciază într-un document oficial că, după închiderile de atunci, “aproape 1 milion de copii, reprezentând 32% dintre elevii români, nu au avut acces la educație timp de mai multe luni”.

Acum, premierul Orban spune că nu există posibilitatea de conectare la internet a tuturor copiilor, dar dacă ar veni la școală copiii din sate fără Internet ar apărea “un alt tip de discriminare”.

Citește și:
O comparație “periculoasă”: Ce explicații caută guvernul României pentru închiderea la grămadă a școlilor, în timp ce alte țări le țin deschise sau caută soluții nuanțate
Scoala9.ro: Printre studiile pe care se bazează Iohannis ca să țină școlile închise – un Excel cu informații care nu spun mare lucru, un raport OMS mai degrabă favorabil școlilor deschise
ANALIZĂ Manualul de erodare a încrederii publicului că școlile pot funcționa în pandemie, scris zilnic de autorități: lipsesc informații-cheie despre transmisia în școli și populația afectată de închideri / Plus: comunicare șovăielnică și informații confuze
Exit mobile version