Rectorul Universității din București îl contrazice pe consilierul prezidențial Sorin Costreie și cataloghează drept „proastă” ideea comasării universităților, ca parte a reformării învățământului superior din România într-un an marcat de tăieri bugetare cu scopul de a micșora deficitul bugetar. „Unele universități care nu sunt viabile trebuie desființate. De ce să-i dai unei universități mari povara unei universități disfuncționale?”, a declarat într-un interviu acordat Edupedu rectorul Marian Preda. Acesta a anunțat că „Universitatea din București nu vrea să facă astfel de fuziuni”.
„De ce o universitate serioasă să-și ia anexă ca filială, ca punct de lucru, o universitate care nu este viabilă, făcută după ’89 pentru a avea autoritățile locale universitate în localitatea lor? De ce să nu fie lăsată în seama autorităților locale?”, a avertizat Marian Preda, aflat la al doilea mandat de rector al Universității din București.
Preda a explicat că, „dacă faci o fuziune, iei la pachet datoriile, angajații, clădirile, contractele și toate lucrurile astea sunt o povară pe care nu o poate acoperi o universitate centrală. Și chiar dacă ar putea, întrebarea e: de ce? Cui îi folosește? Universitatea din București nu vrea să facă astfel de fuziuni”.
„Dacă vor să taie, să taie de unde nu există eficiență și justificare, argumente raționale pentru a înființa universități și a aloca bani publici. Pentru că asta e o mare problemă: uitați-vă, nu sunt bani, nu sunt bani, dar nu s-a desființat nicio universitate!”, a afirmat Marian Preda.
Declarațiile integrale acordate Edupedu de către rectorul Marian Preda, cu privire la comasarea universităților în România:
Rep: Consilierul prezidențial pe educație a indicat comasările universităților ca fiind „o reformă reală care, dacă este bine făcută, este chiar benefică”. Din perspectiva dumneavoastră, cum este această idee a comasării universităților?
Marian Preda: Proastă! Comasez universități dacă sunt viabile. După părerea mea, unele universități care nu sunt viabile trebuie desființate. De ce să-i dai unei universități mari povara unei universități disfuncționale?
Gândiți-vă că, să zicem, Universitatea din București este comasată cu o universitate de oriunde ar fi ea, de la 100 – 150 – 200 de kilometri de București, dintr-un municipiu reședință de județ, o universitate care a fost înființată după ’89. Vă imaginați de unde au găsit profesori universitari într-un oraș mediu, dintr-o reședință de județ? Unii dintre ei, câțiva probabil buni, mulți alții care nu erau la nivelul studiilor universitare. Ce studenți sunt acolo? Studenți care n-au putut – în sensul de admitere și alții poate și în sens economic – să meargă la marile universități, la facultățile de prestigiu unde probabil era concurență. Alții nu au putut să se auto-susțină, deși sunt destule burse sociale, sunt totuși căi prin care învățământul superior poate fi accesat de către cei cu probleme sociale. Dar să zicem că sunt problemele astea. Și atunci de ce o universitate serioasă să-și ia anexă ca filială, ca punct de lucru, o universitate care nu este viabilă, făcută după ’89 pentru a avea autoritățile locale universitate în localitatea lor? De ce să nu fie lăsată în seama autorităților locale?
De ce profesii poți să ai nevoie pe plan local și nu se duc tinerii la București, la Cluj, la Iași, la Timișoara, la Craiova pentru a studia pentru acestea? Păi poți să ai în domeniul învățământului primar și preșcolar, să zicem, poți să mai ai în domenii specifice zonei, o inginerie de un anumit tip etc. Bun, dacă vrei să faci lucrul ăsta, atunci fă-ți acolo o universitate cu specific local, care pregătește doar la nivel de licență și las-o în seama bugetului județean sau municipal, pentru că ei vor asta pentru comunitatea locală și universitatea nu are o funcție națională.
De ce să luăm banii puțini, foarte puțini, pentru educație și să nu-i focalizăm acolo unde avem impact major al investiției noastre? Unde avem randament major al investiției noastre. Adică în cele mai bune facultăți, cele mai bune universități.
Și atunci, dacă astfel de universități sunt lăsate în seama autorităților locale, problema finanțării lor se rezolvă.
O altă posibilitate este pur și simplu desființarea lor. Mai bine se mai dau burse sociale către unii copii de acolo, eventual condiționate de întoarcerea ulterioară în comunitate pe anumite programe. Sau pur și simplu se înființează ulterior, în afara acelei universități care nu este viabilă, o filială a unei universități mari, dacă sunt destui în plan local care să poată veni acolo.
De ce spun asta? Pentru că altfel, dacă faci o fuziune, iei la pachet datoriile, angajații, clădirile, contractele și toate lucrurile astea sunt o povară pe care nu o poate acoperi o universitate centrală. Și chiar dacă ar putea, întrebarea e: de ce? Cui îi folosește?
Universitatea din București nu vrea să facă astfel de fuziuni. Noi am foarte prudenți și în privința extensiilor, avem doar trei extensii. De ce? Pentru că copiii buni din județe merg în marile centre universitare. Așa a fost de când lumea, așa este în toate țările civilizate: mergi câțiva ani și îți faci facultatea acolo. Nu poți să mergi? Atunci mai există programe de ID și poți să mergi doar în weekend, câteva ore, din când în când, și în rest să stai acasă și să lucrezi. Deci există modalități prin care să facă o facultate cineva dintr-un oraș mediu și mic, de aceea elitele înseamnă concentrare. Și programele bune sunt făcute acolo unde au vechime și unde sunt resurse umane înalt calificate și resurse materiale puternice, laboratoare și tot ce mai trebuie. Nu facem pe fiecare colț de stradă, din licee și din școli postliceale, facultăți și universități. Cam asta e realitatea dură.
Dacă vor să taie, să taie de unde nu există eficiență și justificare, argumente raționale pentru a înființa universități și a aloca bani publici. Pentru că asta e o mare problemă: uitați-vă, nu sunt bani, nu sunt bani, dar nu s-a desființat nicio universitate!
Știți unde se mai risipesc bani și ar putea să se uite guvernul? În cheltuielile pe care le avem impuse de diverse documente legislative. Unele cheltuieli de tipul acesta trebuie făcute, dar au ajuns să fie exagerat de mari. Universitatea din București în anul acesta, în 2026, va trebui să plătească între 6 și 8 milioane de lei numai către ARACIS – Agenția Română pentru Evaluare și Acreditare a Calității Programelor de Studii. Deci 6-8 milioane de lei. Sigur că noi trebuie să ne evaluăm periodic programele și universitatea în ansamblu. Problema este că au făcut costurile pentru evaluare la un program de studii sau la universitate în numere de salarii minime pe economie. Eu vreau să văd costurile reale pe care le au cu evaluarea, de ce nu sunt folosite metodele noi – de exemplu, participarea unora poate să fie online, de la distanță. Vin doi reprezentanți în universitate sau vine unul, verifică la fața locului totul și toate celelalte forme de evaluare se realizează la distanță. Oricum trebuie să trimitem dosarele și electronic și prin video-conferințe cu grupurile de studii relevante. Ai discuție cu conducerea universității, cu conducerea programului, cu profesorii, cu studenții. Sunt una – două persoane din comisie on-site și celelalte sunt online și pot să pună întrebări și lucrurile-s foarte clare. De ce trebuie să vină toată comisia de pe nu știu unde și de ce trebuie să calculezi super-salarii la comisie, la conducerea ARACIS, la toți funcționarii de acolo și să ai tu excedente foarte mari la ARACIS cu bani luați de la universități?
Mergem mai departe. Ni se impun prin lege o mulțime de lucruri. De exemplu, să transportăm valorile, adică banii pe care îi încasăm de la Grădina Botanică, din unele taxe, de la admitere cei care plătesc pe ici-pe colo cash. Încercăm să facem toate plățile online, dar nu ne lasă legea pentru că trebuie să dai posibilitatea să plătească și fizic. Problema este că încasăm sume relativ mici, pentru că cei mai mulți plătesc cu cardul, plătesc online etc și în schimb noi trebuie să plătim o firmă de transport valori care să treacă și să ridice banii din toate aceste zone.
Pază – în toate clădirile ai normative foarte dure pentru pază, când am putea să avem la mult mai multe o anumită flexibilitate. Suntem instituții în care în unele dintre clădirile noastre nu există mari valori. Noi am optimizat cât am putut, dar toți sunt cheltuieli extrem de mari, trebuie să ai trei schimburi șamd.
Deratizare, dezinfecție, dezinsecție. Sigur că trebuie să o faci. Noi ne-am acreditat anul anterior, din câte știu eu suntem prima instituție publică, pentru a reduce multele milioane pe care le plătim pentru asta. Vă spun că plătim la colectarea gunoiului sume imense la toate sectoarele în care avem clădiri.
O să avem restricții în buget. Cheltuielile pentru căldură, pentru lumină, chiar dacă sunt subvenționate de stat sunt mari și vor crește. Cu subvenție, fără subvenție, vor crește și atunci avem atât de multe cheltuieli de funcționare a universității, încât nu știu cum vom putea să tăiem doar din zonele celelalte, adică din salarii și din investiții în dezvoltare pentru a putea echilibra bugetul.
Deci iată o zonă la care Guvernul ar trebui să se uite – ce taxe și impozite plătim către instituțiile statului, ce ni se cere prin lege și să mai reducă restricțiile acestea pe care le impune legea în diverse domenii și care înseamnă cheltuieli, cheltuieli, cheltuieli. Îți faci o clădire undeva, trebuie să plătești enorm la Enel, de exemplu, și nu pentru consum, ci pentru transformatorul de acolo, rețeaua, faptul că aduci curentul până la tine, capacitatea de nu știu mai ce pe acolo. Deci sunt foarte, foarte multe cheltuieli de administrare a instituțiilor publice spre care statul ar putea să se uite și dacă le optimizează puțin și le aduce în niște zone mai rezonabile, cred că ar ajuta toate bugetele instituțiilor publice din România.
Informații de background
Amintim că Sorin Costreie, consilierul pe educație al președintelui Nicușor Dan, a anunțat într-un interviu acordat Edupedu.ro în urmă cu o săptămână că anul 2026 este unul în care „primează tăierile și reducerile”, dar de data aceasta „focalizat pe universitar”. Consilierul prezidențial a precizat că o decizie de comansare a universităților „ar fi o reformă reală care, dacă este bine făcută, este chiar benefică”.
România are 45 de universități de stat civile, 7 universități de stat militare și 32 de universități particulare acreditate, deci un total de 84 de instituții de învățământ superior. Vezi aici toate universitățile din România.