EXCLUSIV „Mircea Cărtărescu va intra în Academia Română. Nu-mi plac extremismele, de orice fel ar fi ele” – anunță președintele Academiei Române, Marius Andruh

Marius Andruh și Mircea Cărtărescu / Foto: Inquam Photos - Octav Ganea și Facultatea de Litere - Cristina Bogdan – Facebook.com

Marius Andruh și Mircea Cărtărescu / Foto: Inquam Photos - Octav Ganea și Facultatea de Litere - Cristina Bogdan – Facebook.com

Scriitorul Mircea Cărtărescu va intra în Academia Română, a declarat într-un interviu pentru Edupedu.ro noul președinte al înaltului for științific și cultural, Marius Andruh. La o zi după ce a fost ales la conducerea Academiei, Andruh a punctat că nu îi plac „extremismele, de orice fel ar fi ele”.

Într-un interviu acordat astăzi Edupedu.ro, Marius Andruh a declarat: „nu îmi plac extremismele de orice fel ar fi ele. Și invocarea «sorosismului» sau cum vreți să îi spuneți intră în această categorie. Mircea Cărtărescu va intra în Academia Română. De altfel, după cum bine știți, a fost la un pas, în condițiile în care în Academia Română toate hotărârile se iau nu cu jumătate plus unu din voturi, ci de la două treimi. Nu-mi plac extremismele, de orice fel ar fi ele”.

Academia Română și-a ales în urmă cu o zi, pe 7 aprilie 2026, noul președinte, la finalul celor două mandate deținute de istoricul Ioan Aurel Pop. Noul președinte al Academiei este chimistul Marius Andruh, primul oficial român care a avut curajul să constate plagiatul cel mai sonor din istoria României – cel al premierului din 2012, Victor Ponta, și să anunțe verdictul în ziua în care ministrul Liviu Marian Pop desființa CNATDCU (instituția-cheie în sancționarea marilor afaceri de plagiat) pentru a împiedica recunoașterea oficială a deciziei de plagiat.

Marius Andruh, președintele Academiei Române, despre intrarea scriitorului Mircea Cărtărescu în Academie

Edupedu.ro: Pentru dumneavoastră există „sorosism” sau curentul „sorosist-progresist”? Ce poziție veți lua față de membrii Academiei Române care invocă acest curent, folosit preponderent în propaganda rusă, populistă și extremistă, așa cum s-a întâmplat în momentul respingerii includerii lui Mircea Cărtărescu în Academia Română?

Marius Andruh: Nu cred că așa s-a invocat neapărat. Și nu îmi plac extremismele de orice fel ar fi ele. Și invocarea „sorosismului” sau cum vreți să îi spuneți intră în această categorie. Mircea Cărtărescu va intra în Academia Română. De altfel, după cum bine știți, a fost la un pas, în condițiile în care în Academia Română toate hotărârile se iau nu cu jumătate plus unu din voturi, ci de la două treimi. 

Nu-mi plac extremismele, de orice fel ar fi ele. 

Edupedu.ro: Considerați că este necesară vreo măsură, organizatorică sau de altă natură, la nivelul Academiei, pentru a preveni astfel de situații în care argumente populiste cântăresc mult în privința acceptării de membri noi? 

Marius Andruh: S-a discutat mult între noi și sigur că lucrurile o să meargă bine. Toate problemele astea s-au discutat, cum era firesc. Și aș încuraja, de altfel, ca atunci când apar opinii antagoniste, cu înțelepciune – suntem aproape 200 de oameni egali – să discutăm împreună și să alegem soluția bună nu numai pentru Academia Română, ci pentru rolul Academiei în societatea noastră. 

Citește aici interviul integral acordat pentru Edupedu.ro de către noul președinte al Academiei Române, Marius Andruh
Citește și:
Cine este Marius Andruh, noul președinte al Academiei Române: primul oficial care anunțat verdictul de plagiat în cazul premierului Victor Ponta, pe care l-a prezentat drept „plagiat de tip copy-paste”
Academia Română: Marius Andruh va prelua prerogativele de președinte al Academiei în termen de 15 zile / Pe 29 aprilie 2026, vor avea loc alegerile pentru funcțiile de vicepreședinți și secretar general
ULTIMA ORĂ Marius Andruh este noul președinte al Academiei Române. Chimistul a câștigat astăzi alegerile la conducerea Academiei, în fața filosofului Mircea Dumitru
Ziua alegerilor în Academia Română: academicienii își aleg astăzi noul președinte, pentru următorii 4 ani. Marius Andruh și Mircea Dumitru candidează la conducerea Academiei
Președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop, în cazul Mircea Cărtărescu: Nu-mi convine că o valoare deosebită n-a avut o cale netedă cum era firesc să aibă / Valeriu Matei și Nicolae Breban ar putea fi chemați la explicații despre „campaniile denigratoare”
Ministrul Educației: Mircea Cărtărescu sunt sigur că va deveni membru al Academiei Române în viitorul apropiat / Într-o Românie polarizată și conflictuală nu poți să te aștepți la o Academie complet altfel
Facultatea de Litere a Universității din București, după ce Mircea Cărtărescu a fost respins de academicieni: Se dovedește din nou că vocile specialiștilor nu sunt ascultate. Au câștig de cauză manipularea, denigrarea și atacurile la persoană, chiar și la acest nivel
Mircea Cărtărescu, prima reacție după ce a fost respins de Academia Română: În ultimele zile am fost copleșit de căldura și solidaritatea lumii noastre culturale față de mine. Vă mulțumesc
Mircea Cărtărescu a „căzut” la votul de acceptare ca membru al Academiei Române, imediat sub pragul necesar în Adunarea generală a instituției – Rodica Zafiu, președintele secției de Filologie / Ea spune că la votul preliminar din secție scriitorul obținuse 9 din 9 voturi / „Este păcat pentru că am fost foarte aproape să facem un act corect”
Nicolae Breban, unul dintre academicienii care au respins primirea lui Mircea Cărtărescu în Academia Română: Scriitorul „este bun, dar nu la nivelul Academiei”
Ana Blandiana critică Academia Română, despre care spune că a respins alegerea lui Cărtărescu în for pentru că este „manipulată de ură, invidie, frustrări”
Profesorul Radu Vancu, după ce academicienii l-au respins prin vot pe Mircea Cărtărescu: Academia Română a eșuat în naționalism toxic și rânced / E locuită de spiritul naționalismului extremist de rit georgist
Exit mobile version