Ministerul Educației i-a convocat în ședință miercuri seara pe toți inspectorii generali școlari și contabilii șefi din țară, pe tema burselor neplătite elevilor nici la 10 zile de la termenul legal

Foto: Edupedu.ro

Miercuri seară ministerul a convocat în regim de videoconferință toți inspectorii școlari din țară privind situația plății burselor către elevi, după ce Edupedu.ro a scris că elevii nu și-au primit banii nici după 10 zile de când era termenul legal. Bursele nu au fost plătite, deși hotărârea de guvern care stabilește cuantumul acestora precizează că se plătesc pe data de 15 ale lunii. Joi inspectoratele școlare vor avea videoconferințe cu directorii de școli din județ “pentru a avea o situație clară la nivel de școli”, scrie în informarea de la ministerul Educației.

În această seară Ministerul Educației a convocat, în regim de videoconferință, toți inspectorii generali și contabilii-șefi, pentru a analiza situația plății burselor elevilor la nivelul întregii țări. În urma discuțiilor și informațiilor primite de la inspectorii școlari din țară, ministerul Educației spune că “există, în momentul de față, întârzieri legate de plata burselor cauzate fie de volumul foarte mare de dosare înscrise pentru verificarea eligibilității, fie de data organizării ședințelor pentru buget ale consiliilor locale“.

Mâine, discuțiile prin videoconferințe vor fi între fiecare inspectorat școlar și directorii de școli “pentru a avea o situație clară la nivel de școli”.

Tot mâine, 27 octombrie 2022, ministerul va transmite o adresă prin care va solicita inspectoratelor execuția bugetului școlilor cu data de referință 30.10.2022. Cu privire la execuția bugetară la nivelul UAT-urilor, Ministerul Educației a luat legătura cu Ministerul Finanțelor, care a transmis o situație actualizată. Pentru că aceste burse de performanță, merit, studiu și sociale se asigură de la bugetul de stat, Ministerul a cerut informații la cel de Finanțe despre plata acestora. Ministerul a spus că banii necesari plății burselor au fost alocați din sumele defalcate de TVA și au fost virați în conturile trezoreriilor locale, fiind puși la dispoziția unităților administrativ-teritoriale, pentru retragerea sumelor necesare, în baza unei cereri. – Detalii aici

Informații de context

Mai mulți cititori au semnalat Edupedu.ro faptul că elevii nu au primit banii pentru bursele de merit, de performanță, de studiu și de ajutor social, deși termenul limită, prevăzut de Hotărârea de Guvern nr. 1138 din 14 septembrie 2022, este precizat clar în actul normativ: “la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă”. Într-un răspuns la o solicitare a Edupedu.ro, Ministerul Educației susține că va cere “o situație a plăților acestor burse de la toate inspectoratele din țară”.

Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/ subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.

Autoritățile deliberative ale administrației publice locale pot stabili un cuantum mai mare al burselor, în funcție de posibilitățile financiare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale. Bursele prevăzute la art. 1 alin. (1) se plătesc la data de 15 a fiecărei luni, pentru luna precedentă“, potrivit HG amintite anterior.

De precizat, nu există o statistică oficială privind numărul elevilor care iau acest tip de burse anul acesta școlar.

Exit mobile version