EXCLUSIV Cum a resuscitat Mariana Dogaru, președinta consiliului ARACIP, prin decizie personală, un atestat abrogat prin Hotărâre de Guvern. Pe baza formularului abrogat școlile acreditate primesc finanțarea de la stat

Mariana Dogaru / Foto: Alfabetar

Mariana Dogaru, președinta consiliului Agenției Române pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar (ARACIP), a dat o decizie prin care instituția emite în continuare același model de atestat privind nivelul calității educației pentru unitățile de învățământ, deși modelul respectiv a fost abrogat printr-o hotărâre de guvern chiar de către Cabinetul Ciucă. Este vorba despre hotărârea nr. 649 din 11 mai 2022.

Până la data de 19 mai 2022, ARACIP elibera un atestat privind nivelul calităţii educaţiei oferite de către unitatea de învăţământ tuturor școlilor care treceau prin evaluări periodice. Acest atestat a fost însă a fost abrograt prin Hotărârea nr. 649 din 11 mai 2022 care modifica și completa metodologia de evaluare periodică a organizațiilor furnizoare de educație. Atestatul era prevăzut în Anexa 3 a HG 993/2020, iar în noul act normativ la Articolul I, alineatul 19 scrie că „Anexa nr. 3 se abrogă”.

Dar despre acest atestat în continuare se precizează în HG 993 la articolul 15 că:

“(1) În cazul evaluării externe periodice, ARACIP eliberează un atestat din care reiese nivelul de calitate existent în cadrul unităţii de învăţământ respective, raportat la indicatorii de performanţă din standardele de referinţă evaluate.

 (2) Atestatul va menţiona nivelul rezultatelor obţinute de unitatea şcolară la evaluarea externă, având în vedere şi indicii de eficienţă stabiliţi pe baza datelor colectate în urma proceselor de evaluare internă a calităţii educaţiei, pe baza metodologiei proprii a ARACIP.

(3) Modelul de atestat al nivelului de calitate a educaţiei furnizate este prevăzut în anexa nr. 3 la hotărâre”. Anexa respectivă a fost abrogată, deci modelul respectiv a fost anulat de Guvern. Cum arăta acest atestat al cărui model a fost abrogat – un exemplu poate fi consultat aici:

Pe 31 august, Mariana Dogaru a dat o decizie prin care se păstrează formatul de atestat, potrivit documentului obținut de Edupedu.ro. În preambulul deciziei președintei consiliului ARACIP, aceasta invocă HG 993/2020 cu modificările și completările ulterioare, chiar actul normativ care abrogă modelul de atestat pe care aceasta a decis din proprie inițiativă să îl aprobe pentru a fi din nou eliberat către școli. De menționat că nu există niciun act normativ care să precizeze că președintele consiliului ARACIP ar trebui să aprobe acest model de atestat sau că atestatul astfel aprobat, prin semnătura Marianei Dogaru, ar avea vreo valabilitate juridică sau administrativă.

Practic, ARACIP eliberează acum unităților de învățământ, școli sau grădinițe, atestate care nu există, ca model de certificat, în vreun act normativ.

Decizia „a fost emisă în 15 exemplare originale”, se arată în document. Formularul este aproape identic cu cel abrogat de HG.

Cum arată un atestat pe noul formular aprobat de Mariana Dogaru:
La ce este folosit atestatul?

Conform articolului 18, alineatul 2 din HG 993/2020, „finanțarea în învățământul preuniversitar se va realiza luând în considerare rezultatele procesului de evaluare externă periodică”. Iar acest model de atestat, pe care Guvernul l-a abrogat, era folosit exact pentru ca școlile să primească un document pe baza căruia să ateste că au fost evaluate periodic și că pot primi în continuare finanțare. Doar că atestatul respectiv, fiind abrogat ca model de document, ARACIP și Ministerul Educației, din punct de vedere juridic, ar fi trebuit să îl reînființeze printr-un act normativ similar, potrivit juriștilor consultați de Edupedu.ro. În acest moment este un act administrativ care produce efecte doar în interiorul și pentru instituția care l-a eliberat, conform opiniei specialiștilor.

Atribuțiile președintelui Consiliului ARACIP nu cuprind eliberarea de atestate școlilor, pe baza cărora acestea să primească finanțarea de la buget, după evaluarea periodică:

Potrivit Regulamentului de organizare și funcționare al Agenției Române de Asigurare a Calității în Învățământul Preuniversitar, aprobat prin HG 155 din 2022, președintele Consiliului ARACIP are următoarele atribuții:

a) exercită funcția de ordonator de credite, în condițiile prevăzute de lege;

b) propune ministrului educației structura organizatorică detaliată a ARACIP, în vederea aprobării;

c) aprobă statul de funcții ale ARACIP în baza structurii organizatorice detaliate aprobate prin ordin al ministrului educației;

d) asigură conducerea operativă a Consiliului ARACIP, coordonează și răspunde de activitatea aparatului ARACIP;

e) reprezintă ARACIP în justiție, în raporturile cu Ministerul Educației, cu celelalte autorități publice, cu persoanele fizice sau juridice din țară și din străinătate, cu orice instituție, organism interesat în domeniul de activitate al ARACIP;

f) coordonează ducerea la îndeplinire a hotărârilor Consiliului ARACIP;

g) organizează împreună cu Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior (ARACIS) consultări bianuale între cele două agenții;

h) aprobă raportul anual cu privire la activitatea ARACIP, care se publică pe site-ul ARACIP;

i) întocmește și înaintează Consiliului și ministrului educației raportul anual cu privire la activitatea departamentelor pe care le coordonează;

j) aprobă încadrarea, promovarea și eliberarea din funcție a personalului din cadrul departamentelor pe care le coordonează, în condițiile legii, precum și aplicarea, dacă este cazul, de sancțiuni disciplinare;

k) propune Consiliului programul de pregătire profesională pentru personalul din aparatul propriu al ARACIP;

l) aprobă procedurile operaționale necesare bunei funcționări a ARACIP.

Ce înseamnă acreditarea unei școli/grădinițe?

Standardul de acreditare reprezintă cerinţele minime obligatorii, pentru existenţa şi funcţionarea oricărei unităţi de învăţământ, aşa cum sunt ele definite de legislaţia în vigoare. Aceste condiţii vizează, pe lângă existenţa tuturor cerinţelor îndeplinite la autorizare, şi funcţionarea, conform reglementărilor legale în vigoare, a unităţii de învăţământ, precum şi obţinerea rezultatelor scontate în urma furnizării serviciilor de educaţie. Acreditarea se acordă în condiţiile în care toate cerinţele standardelor de autorizare şi de acreditare sunt îndeplinite. Nivelul calităţii definit prin standardele de acreditare este „satisfăcător“, prevede HG 994/2020.

Acreditarea înseamnă bani – unitatea de învățământ primește costul standard per elev, în acest caz per preșcolar. Pentru anul în curs, tariful pentru acreditare este de 19.194 lei (3 salarii de bază, conform grilei de salarizare, în sumă brută, pentru funcția de profesor, cu grad didactic I și cu vechime peste 40 de ani în învățământul preuniversitar de stat). Mai multe detalii aici.

Metodologia de evaluare instituțională în vederea autorizării, acreditării și evaluării periodice a organizațiilor furnizoare de educație prevede la art. 3 următoarele:

„(1) Procesul de acreditare presupune parcurgerea a două etape succesive:

(2) Procesul de evaluare externă periodică a calității educației în unitățile de învățământ preuniversitar acreditate se realizează cel puțin o dată la 5 ani.

(3) Procedurile de evaluare externă în vederea autorizării, acreditării și evaluării externe periodice a calității educației se derulează la cerere, pe bază de contract încheiat cu ARACIP, și se finalizează cu emiterea ordinului ministrului educației și cercetării, la propunerea ARACIP, respectiv cu emiterea de către ARACIP a Atestatului privind nivelul de calitate a educației furnizate, după caz, în cazul constatării îndeplinirii standardelor naționale de calitate.”

Informații de context

Reamintim că Guvernul a aprobat noul regulament de organizare al ARACIP pe 2 februarie 2022. Actul normativ care reorganizează Agenția Română pentru Asigurarea Calității în Învățământul Preuniversitar a abrogat hotărârea prin care instituția a fost organizată în 2005 și a instituit o nouă organigramă, noi reguli pentru stabilirea conducerii, pentru noi direcții, un număr mai mare de angajați și o cu totul altă abordare în privința acestei agenții, care până în ianuarie 2022 a fost una specializată.

Noile reguli privind ARACIP prevăd că cei 15 membri ai Consiliului acestui for trebuie să fie “actori relevanți implicați în procesul educațional din România” și să aibă experiență didactică. Ei trebuie să fie 6 experți din Direcția pentru asigurarea calității, 5 reprezentanți ai Ministerului Educației, 2 reprezentanți ai altor autorități din sistemul de educație (responsabili cu activitățile de învățământ din MAI și MApN), un reprezentant al Asociației Școlilor Particulare și un reprezentant ARACIS. Mai multe detalii aici.

Reamintim că recent la ARACIP a mai apărut o inovație, pentru evaluarea creșelor – șefa Mariana Dogaru le cere, cu aprobarea secretarului de stat Lixandru, o declarație la notar că îndeplinesc standardele de calitate.

Citește și:
Fostul avocat personal al Marianei Dogaru, președinta Agenției pentru calitate în învățământ, cea care acreditează școlile, continuă să fie plătit de ARACIP cu 2.850 de euro pe lună
Mariana Dogaru, președinta Agenției care acreditează și autorizează școlile și grădinițele, susține că a fost propusă în consiliul ARACIP și de Universitatea din București / Instituția neagă că ar fi făcut o asemenea propunere
Republica Dolj în ARACIP – Cum au ajuns în funcții cheie din Agenția care asigură calitatea în învățământ apropiați ai președintei Mariana Dogaru. Al doilea om din instituție a fost coleg de liceu cu Dogaru, care i-a echivalat activitatea de profesor de cultură civică cu 7 ani vechime în specialitatea studiilor juridice necesare exercitării funcției / Avocatul care a reprezentat-o pe Dogaru într-un proces împotriva Agenției este acum avocatul ARACIP, pe aproape 10.000 de euro în 4 luni
Exit mobile version