Familia care cheltuie un salariu pe lună pe meditațiile celor 3 copii. Motivele pentru care fiecare elev face pregătire suplimentară. Părinte: Ce fac copiii de la țară? Ce fac părinții care nu își permit?

Foto: INQUAM Photos / George Călin

Un salariu pe lună se duce pe meditațiile celor 3 copii, a declarat Cornelia, mama acestora, într-o emisiune pe tema meditațiilor la EuropaFM. Toți cei tre elevi au nevoie de pregătire suplimentară, a spus părintele, jurstificând nevoia pentru fiecare dintre ei. Cei trei sunt în învățământul preuniversitar, unul în liceu, și doi în gimnaziu. Cel mai mic este clasa a V-a, cel mai mare a XII-a și mijlociul în clasa a VIII-a.

Părintele a enumerat, de-a lungul discuției cu moderatorul, materiile la care copiii săi fac pregătire suplimentară și sumele pe care le cheltuie pentru meditații. Totalul ajunge la circa 2.500 de lei pe lună.

Părintele atinge în discuție mai multe probleme ale sistemului educațional, cum ar fi slaba pregătire în liceu pentru examenele de admitere la facultate – acolo unde acestea mai au loc. O altă situație este la Matematică, unde atât liceanul din familie cât și copilul mijlociu au nevoie de lecții suplimentare ca să spere la o notă bună la Bacalaureat și Evaluara Națională la această disciplină. Mama care relatează despre situația din familia sa spune că profesorul de gimnaziu i-ar fi spus că „nu, nu este timp, vă descurcați fiecare cum puteți acasă”, atunci când aceasta a făcut apel la cadrul didactic pentru a se apleca mai atent asupra copiilor care au un nivel de „6-7” la disciplina sa.

Redăm declarația părintelui din emisiunea de la EuropaFM:

„Sunt Cornelia, am trei copii, toți trei merg la meditații. Unul este clasa a XII-a, care se pregătește și pentru facultate, unul este clasa a VIII-a care se pregătește pentru Evaluarea Națională și cel mic este clasa a V-a. Și cel mic face meditații doar la limba străină, doar la engleză.

Moderator: Cam câți bani dai în fiecare lună pentru ședințele de meditații pentru toți cei trei copiii?

N-am făcut așa exact un calcul, dar pot să vă zic un pic cam cât plătim. Și am ambele variante, și variantă fiscalizată și nefiscalizată. Adică cu cel mare, pregătindu-se pentru o facultate, avem un profesor care ne-a înaintat un contract și îl plătim pe bază de factură. Îi plătim pentru o ședință 450 de lei, o ședință de trei ore. Face de două ori pe lună chestia asta. Pentru altă ședință, plătim 250 de lei la o altă materie, tot de două ori pe lună.

Plus face pregătire pentru bacalaureat la matematică, unde plătește 70 de lei de patru ori pe lună.

Cu cea mijlocie – Matematică și Română – pe săptămână 130 de lei înmulțit cu patru, socotiți dumneavoastră. (…) Eu mă gândesc la părinții care nu își permit. Adică noi trăim la oraș, ne permitem, avem salarii, pot să zic că un salariu merge pe meditații.

Moderator: De ce este nevoie să recurgi la aceste servicii de meditații? Din câte îmi povestești, sunt foarte mulți bani pe care în mod evident, nu chiar orice părinte și i-ar permite. De ce? De ce ai simțit nevoia să recurgi la serviciile astea?

Depinde de tipologie sau de anul în care se află. Deci cel mare, pregătindu-se pentru facultate, profesorii de la școală nu reușesc să pregătească la nivelul la care se cere la facultate. La admitere, clar nu ar avea nicio șansă dacă nu ar face meditație. În plus, nu zic că nu ar fi capabil să și învețe, este foarte capabil, este inteligent, dar totuși, pentru nivelul la care se solicită cunoștințele are nevoie de ajutor din partea unui profesor care să-l pregătească (să-i spună) „uite așa-i bine să te pregătești, așa este bine să abordezi problemele respective” – pentru asta am apelat la meditații, pentru pregătirea la facultate. Pentru Bacalaureat, când a intrat în clasa a IX-a i-am zis că nu o să-i dau nicio oră până în clasa a XI-a, dar totuși la Matematică a simțit nevoia. „Mama, am nevoie de pregătire la Matematică, fiindcă voi da Bacalaureat din Matematică” și atunci noi nu am refuzat chestia asta. Am zis că o să-l ajute.

Iar la cea mijlocie, din păcate, este, pot să zic, praf la Matematică. Din clasele mici nu a făcut față. Are un alt nivel de înțelegere și are nevoie de susținere. Nivelul la care se lucrează la clasă, din punctul acesta de vedere, deși am solicitat expres profesorului să se ocupe și de copiii de nivel mai sub nota 6-7, mi s-a spus „nu, nu este timp, vă descurcați fiecare cum puteți acasă”. Și atunci eu ce să fac? Eu nu pot să îmi las copilul să se prezinte la Evaluare…

Sincer, sunt într-o situație în care eu, ca părinte, sunt disperată pentru că Matematica îi va tăia șansa de a ajunge, poate, într-un liceu unde își dorește. (La un) profil ceva uman/filologie sau științe sociale și din cauza Matematicii nu va ajunge și poate va ajunge la un liceu tehnologic, unde în întreaga țară la liceele tehnologice se intră cu medii mici, dar totuși se dă Bacalaureatul din Matematică. Copiii aceștia nu au nicio șansă, care au doar această latură umană dezvoltată. Da, din cauza matematicii.

Este absolut necesar să se discute acest subiect la nivel național și noi ca părinți, eu îmi permit, dar eu mă gândesc la miile de părinți sau sutele de mii de părinți din țara asta care nu își permit. Ce fac copiii de la țară? Ce fac părinții de la țară, ce fac părinții care nu-și permit?”

Reamintim că Ministerul Educației nu deține date despre niciun profesor care ar fi făcut meditații contra cost cu elevii de la clasă în ultimii 5 ani și nici nu știe să fi fost vreun cadru didactic sancționat pentru așa ceva.

Ministrul Educației a neagat recent că elevii ar face meditații, pentru admiterea separată în clasa a IX-a, propusă prin proiectul noii legi, cu profesorii din liceul la care vor să intre: „Eu cred că, atâta vreme cât subiectele sunt elaborate din programa de gimnaziu, nu putem vorbi despre meditații cu profesorii de liceu”, a declarat Ligia Deca.

Într-o analiză pe baza datelor de la Fisc arătam cum veniturile obținute din meditații declarate de către profesori la ANAF s-au dublat față de 2019, dar asta în condițiile în care doar 7.400 de cadre didactice au declarat asemenea venituri.

Meditațiile au fost practicate, la negru, chiar la nivel înalt, secretarul de stat Sorin Ion spunea în iulie 2022 că a dat meditații și nu a plătit impozit la stat pentru acele venituri.

Piața meditațiilor este estimată la peste 120 de milioane de lei pe lună, pe baza datelor publice și a cercetărilor recente, arată o analiză Edupedu.ro.

Exit mobile version