Federația Națională a Asociațiilor de Părinți, despre ghidul sanitar pentru deschiderea școlilor: „Se spală pe mâini cu un document, toată răspunderea e la societatea civilă”

Foto: Iulian Cristache/Facebook

Draftul cu regulile sanitare pentru începerea școlii, pus în dezbatere publică ieri noapte de Ministerul Sănătății, îi nemulțumește pe reprezentanții părinților care atrag atenția că responsabilitatea a fost efectiv pasată familiilor, iar autoritățile nu își asumă nimic. Practic, „se spală pe mâini cu ajutorul acestui document”, a spus Iulian Cristache, președintele Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți, pentru Edupedu.ro.

„Nu înțeleg de ce în preambulul draftului, toată răspunderea vine către societatea civilă și autoritățile nu își asumă o responsabilitate a lor clară. Nu cumva experții de la Inspecția Sanitară de Stat (INSP) ar fi trebuit să coboare la nivelul unităților de învățământ ca să facă împreună cu cei din prima linie planul acesta?”, întreabă Cristache.

Din punctul său de vedere, Ministerul Sănătății „s-a spălat pe mâini cu acest ghid așa cum îi învață și pe copii să se spele pe mâini cu apă și săpun”.

„Ei lasă responsabilitățile la părinți și nu își asumă absolut nimic, cu excepția unui ghid foarte bine scris, în teorie ideal, însă care este imposibil de pus în practică la nivelul unităților de învățământ fără să existe și o abordare unitară la nivelul autorităților: consiliile județene, inspectoratele școlare, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății și Guvernul”, a spus Cristache.

Mai exact, de ce Ministerul Sănătății nu își asumă prezența unor asistenți medicali în fiecare școală pentru a face triajul epidemiologic zilnic, mai întreabă Iulian Cristache. „De ce cade acest lucru în sarcina părinților și profesorilor care nu au nicio treabă cu medicina? Și încă ceva, montarea plexiglasului, care este garanția că îi va proteja pe elevi? Am stat o lună și jumătate până la publicarea noului ghid și practc asta este principala noutate”, spune reprezentantul părinților.

În ceea ce-i privește pe elevii care au și alte boli asociate și care pot obține o adeverință pentru a nu veni fizic la ore, Cristache întreabă care este periada de valabilitate a acestei adeverințe de la medicul de familie, „este pentru tot anul școlar sau autoritățile îi pun pe drumuri pe părinți și copii?”.

Ministerul Sănătății a publicat marți noaptea proiectul de ordin de ministru care conține măsurile pe care instituția, împreună cu Grupul de lucru interministerial pentru începerea școlii, le-a propus. Proiectul este în dezbatere publică și conține un set de “principii generale”.

Foto: Iulian Cristache/Facebook

Citește și:
DOCUMENT Scenariile propuse de Ministerul Sănătății sunt numerotate “Scenariul 1”, “Scenariul 2” și “Scenariul 3”. Cum se face alegerea scenariului pentru prima zi de școală
Modificările din orarul elevilor prevăzute de Ghidul Ministerului Sănătății: Cursurile încep la ore diferite pentru clase diferite, pauzele sunt decalate, “dacă este posibil” orele de sport au loc și în sală, fără mască / Absențele elevilor și ale profesorilor vor fi monitorizate
DOCUMENT Elevii vor intra în școală pe 14 septembrie doar dacă părinții lor semnează o declarație pe propria răspundere, altfel nu sunt primiți la ore, prevede ghidul cu normele sanitare publicat de Ministerul Sănătății
Normele Ministerului Sănătății pentru redeschiderea școlilor: Se introduce regula „1 clasă de elevi = 1 sală de clasă” / Responsabili Covid la nivel de unitate, distanță de 1 metru între persoane în cancelarie / Accesul parinților interzis
Normele propuse de Ministerul Sănătății pentru cămine, cantine, transport: Distanțare fizică peste tot / În cămine să fie atribuite camere individuale, iar dacă nu e posibil, camerele să fie ocupate de elevi din aceeași grupă
Exit mobile version