Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, reacție după ce premierul Cîțu a spus că nu vrea investiții fără rezultate în educație și cercetare: “Mod de gândire similar cu cel al unui buticar”

Foto: FSLI / Simion Hăncescu

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI) a reacționat, vineri, față de declarațiile premierului Florin Cîțu, care a spus joi că nu dorește să facă investiții fără rezultate în educație, cercetare sau sănătate. Organizația sindicală se declară “neplăcut surprinsă” de afirmațiile făcute fără ca șeful guvernului “să precizeze clar la ce fel de investiții se referă. Acest mod de gândire al Premierului este similar cu cel al unui buticar”.

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ îi solicită premierului Florin Cîțu să vină în fața opiniei publice cu o clarificare, prin care să spună exact ce investiții vrea să facă în educație, dacă va crește sau nu salariile cadrelor didactice, cum va moderniza școlile, cum vor fi îmbunătățite programele școlare și cum va fi modernizat învățământul românesc.

Potrivit comunicatului FSLI, “acest mod de gândire al Premierului este similar cu cel al unui buticar care, după ce ani la rând a “finanțat” echipa de fotbal “Avântul Prăbușirea”, cumpărându-le jucătorilor câte un set de echipamente pe an și a constatat că echipa nu a ajuns în Liga Campionilor, a luat decizia de a nu o mai finanța. Cine vrea să aibă o echipă care să și câștige Liga Campionilor face mai întâi un stadion, caută cel mai bun antrenor, caută jucători foarte talentați pe care-i plătește regește și după câțiva ani de muncă, apar și trofeele. Revenind la declarația Premierului, domnia sa trebuie să înțeleagă că aceste domenii nu pot face performanță dacă nu sunt acordați banii necesari pentru asigurarea condițiilor optime.”

Organizația notează: “cum am putea face performanță în educație, dacă și în acest an, în care Guvernul condus de d-voastră a acordat acestui sistem puțin peste 3 la sută din PIB? Nici măcar nu este respectată legea în vigoare, prin care învățământul ar trebui să aibă o finanțare de 6% din PIB.”

Iar comunicatul face trimitere și la România Educată: “Proiectul Președintelui României, domnul Klaus Iohannis – România Educată – pentru care Guvernul condus de Florin Cîțu și-a arătat susținerea, nu poate fi pus în aplicare fără alocări bugetare consistente! Prin urmare, cum putem vorbi despre o reformă reală, dacă nu sunt acordați bani pentru investiții și salarii motivante?”.

Foto: FSLI / Simion Hăncescu

Citește și:
Cîțu: Nu vreau să investim în educație și cercetare fără să avem rezultate. A finanța doar de dragul finanțării de la buget nu cred că este o soluție, chiar dacă îi spunem, între ghilimele, cercetare
Exit mobile version