Ghid de folosire a inteligenței artificiale în școlile din Irlanda, cu exemple practice: AI pentru predare la Geografie, limbi străine sau științe, pentru activități în clasele cu elevi cu CES sau pentru directorii care trebuie să administreze resurse insuficiente sau să comunice cu părinții

Foto: © hihobr | Dreamstime.com

Ce să faci pentru a pregăti mai bine o lecție cu resursele pe care le ai la dispoziție? Cum să mediezi mai bine o discuție de grup cu elevii, pe un subiect anume? Cum să administrezi activitățile școlare, astfel încât profesorii să se coordoneze mai bine? La astfel de întrebări poate fi folosită inteligența artificială pentru a eficientiza activitățile de predare-învățare, dar și pe cele administrative din unitățile de învățământ, potrivit unui Ghid de folosire a AI în școli, adoptat toamna aceasta în Irlanda.

Ghidul, semnalat pe platforma europeană Eurydice, a fost adoptat în octombrie și are drept scop să sprijine folosirea inteligenței artificiale eficient, etic și adecvat obiectivelor școlare, conform bunelor practici stabilite în domeniu atât la nivel UE, cât și de către UNESCO.

Potrivit documentului, în educație AI poate fi folosită în trei direcții majore:

Exemple pentru folosirea AI în pregătirea lecțiilor

AI, arată ghidul citat, poate fi folosit pentru asistență în planificarea lecțiilor și a curriculumului, pentru generarea de resurse specifice de predare, pentru a verifica în ce măsură elevii au asimilat lecțiile, pentru organizarea conținuturilor și pentru adaptarea materialelor de învățare așa încât să ajute nevoi de învățare diverse.

Printre exemplele oferite:

Tot pentru pregătirea lecțiilor, arată ghidul citat, AI poate fi folosită în:

Exemple de AI folosită în predare-învățare 

Potrivit ghidului, școlile irlandeze pot folosi AI pentru evaluarea formativă, pentru învățare personalizată, pentru practici incluzive, pentru generarea de resurse de predare.

Printre exemplele oferite:

Folosirea AI pentru management școlar

Al treilea mare domeniu de folosire a AI în școli este cel al managementului unităților de învățământ. Responsabilii în domeniu pot apela la AI pentru activități de planificare, de dezvoltare și revizuire de politici, de procesare a documentelor, de comunicare, arată ghidul irlandez.

Printre exemplele oferite de acesta:

Ghidul irlandez de folosire a AI în școli, integral:
Vezi și:
Inteligența Artificială ar trebui să fie abordată în școli prioritar pentru întărirea competențelor profesorilor și să fie folosită doar când e aliniată la obiectivele educaționale – prevăd recomandările naționale trimise școlilor primare și gimnaziale în Danemarca / Recomandările daneze privind folosirea AI în școli
Inteligența artificială este integrată „sistematic și transversal” în DigComp 3.0 – Cadrul Competențelor Digitale, la care România este codașă în UE / Acesta a fost actualizat de Comisia Europeană după 3 ani
Inteligența Artificială în noile programe pentru liceu propuse de Ministerul Educației: AI este „imperativ” să fie folosită la Matematică / Chimia, Fizica, Istoria, dar și Religia sau Limbile moderne pot folosi inteligența artificială în procesul de predare-învățare – recomandă Ministerul
Ce ar trebui să prevadă o strategie pentru inteligență artificială în școli, cum dorește Ministerul Educației? UNESCO: Autonomia profesorilor, curriculum pentru alfabetizare digitală, infrastructură și acces pentru toți elevii, finanțare susținută pentru școli și profesori

Foto: © hihobr | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version