Gripa și școala. Inspectoratul Școlar București: Așteptăm luni să se reia activitatea în școli, să vedem dacă se mențin cazurile de gripă

“Așteptăm luni să se reia activitatea în școli, să vedem dacă se mențin cazurile de gripă și să vedem ce decizie ia Direcția de Sănătate Publică, pentru că ei sunt instituția care hotărăște câte zile lucrătoare poate supenda activitatea o clasă sau o școală”, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar București.

După ce Ministerele Educației și Sănătății au decis ca toate școlile și grădinițele din țară să fie închise astăzi, 25 ianuarie 2019 pentru a limita răspândirea gripei, părinții se întreabă dacă săptămâna viitoare copiii se duc sau nu la școală.

“Da, noi credem că se duc luni” copiii la școală, a declarat pentru Edupedu.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar al Municipiului București (ISMB), Marina Manea. Aceasta a explicat că inspectoratul școlar raportează de la o zi la alta numărul de elevi cu gripă. “Așteptăm dinamica pe parcursul zilei de luni și raportăm marți. Nu putem raporta în aceeași zi, pentru că nu ar fi datele complete”, a continuat Manea.

“Începând de luni, se urmărește deci dinamica acestor cazuri de gripă și să vedem dacă vor fi închise grupele de grădiniță” afectate, a precizat purtătorul de cuvânt al ISMB.

Marina Manea a declarat pentru Edupedu.ro că până la momentul suspendării cursurilor, era “mai mare numărul de cazuri de gripă în gradinițe, decât în școlile gimnaziale”.

85 de elevi din școlile și grădinițele din București au fost confirmați cu gripă în ultimele patru zile, a relatat ieri Digi 24

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar București a declarat pentru Edupedu.ro că instituția nu are, în acest moment, cifre actualizate și nu știe dacă a crescut numărul copiilor cu gripă. “Nu avem de unde să știm, pentru că noi primim numărul doar în momentul în care unitățile de învățământ funcționează – atunci ele raportează cazurile către ISMB”, a precizat Marina Manea.

Foto: Pixabay.com

Citește și:

 

 

 

 

Exit mobile version