Incendiu la o școală din București, marți seară / Viceprimar: Nicio firmă „declarată câștigătoare” a lucrărilor din sectorul 3 nu ar respecta norme minime de siguranță

Un incendiu a izbucnit, marţi seara, la Şcoala nr. 54 din București, unde senzorii de fum erau dezactivaţi pe perioada lucrărilor care se efectuează la această unitate, personalul şcolii a fost prompt, iar clădirea a fost evacuată “într-un timp record”, a anunţat viceprimarul Sectorului 3 Lucian Judele, citat de Agerpres.

Acesta, reprezentant USR, a scris pe Facebook, adresându-i-se primarului PSD al Sectorului 3 Robert Negoiță, că “am avut un incendiu la Şcoala 54 din Sectorul 3. (…) Pe perioada lucrărilor din şantier, senzorii de fum sunt dezactivaţi, iar incendiul este descoperit cu întârziere. Aceasta înseamnă că timpul de evacuare pe care îl au la dispoziţie elevii şi profesorii este cu mult redus. Singurele justificări vehiculate sunt cele legate de lipsa banilor sau a sosirii lor cu întârziere. Domnule primar, când vine vorba de prevenirea tragediilor, ar trebui găsiţi bani cu prioritate!”

Viceprimarul a susținut, totodată, că nicio firmă “declarată câştigătoare” a lucrărilor din sectorul 3 nu ar respecta “normele minime de siguranţă”. 

Exit mobile version