Înscrierea în clasa pregătitoare 2020: Unde se fac programările pentru evaluarea psihosomatică a copiilor. Jumătate dintre Centrele județene nu au publicat datele necesare părinților

Înscrierea în clasa pregătitoare 2020

Foto: Pexels.com

Prima fază a înscrierilor la clasa pregătitoare a intrat, teoretic, în linie dreaptă chiar de luni, prin publicarea informațiilor necesare pentru programarea evaluărilor psihosomatice a copiilor născuți după 1 septembrie 2014. Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare 2020, aprobat prin ordin de ministru și publicat vineri în Monitorul Oficial, prevede că astăzi toate Centrele care fac evaluarea psihosomatică a copiilor trebuie să afișeze pe site-urile județene numerele de telefon la care părinții cu copii în grădinițe private trebuie să sune pentru a-i programa pe cei mici la evaluarea psihosomatică. Verificările efectuate de Edupedu.ro arată, însă că mai bine de jumătate dintre CJRAE nu au publicat datele cerute de Minister.

De precizat, însă, că metodologia înscrierilor în clasa pregătitoare 2020 a fost publicată în Monitorul Oficial abia vineri, deci inspectoratele și Centrele Judeţene de Resurse şi Asistenţă Educaţională (CJRAE) – instituțiile care efectuează evaluările psihosomatice – au avut la dispoziție un weekend pentru a se conforma deciziilor Ministrului.

Pe de altă parte, unele CJRAE nu au deloc site-uri proprii, ci comunică doar prin pagini de Facebook sau prin pagini dedicate pe site-urile inspectoratelor. Vezi mai jos lista cu principalele date furnizate, luni după-amiază, de CMBRAE (București) și CJRAE (județe).

Unde suni ca să programezi evaluarea psihosomatică a copilului. Lista Centrelor și Inspectoratelor școlare județene

Centrul Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională

Rubrica cu informații detaliate – PSIHOSOMATICĂ 2020 (luni după-amiază, rubrica putea fi consultată, dar avea și momente când nu era accesibilă).

Site-ul menționează:
“Programările pentru evaluarea psihosomatică se pot realiza, începând cu data de 25 februarie, la urmatoarele nr. de telefon:
031.805.50.40
031.805.56.98
021.23.23.011,
in intervalul orar 10.00 – 15.00”

Centre și inspectorate județene (lista va fi actualizată pe măsură ce devin disponibile informațiile de contact)

CJRAE Alba – Neactualizat. Informații și contacte pe site-ul ISJ Alba

CJRAE Arad – Neactualizat. Pagină în lucru pe site-ul ISJ Arad

CJRAE Argeșinformații oficiale, date și contacte ale comisiilor de specialiști

CJRAE Bacau – Neactualizat

CJRAE Bihor – Neactualizat

CJRAE Bistrița-Năsăud – Neactualizat

CJRAE Botoșani – Neactualizat. Informații generale pe site-ul ISJ Botoșani

CJRAE BrașovInformații oficiale detaliate, contact programări pentru Municipiul Brașov: tel. 0368/008166, între orele 08.00-16.00; programările pentru Județul Brașov – la centrele de evaluare

CJRAE Brăila – Neactualizat

CJRAE BuzăuInformații detaliate și contacte

CJRAE Caraș Severin – Neactualizat

CJRAE Călărași – Neactualizat

CJRAE ClujInformații generale

CJRAE Constanța – Neactualizat. Informații și contacte disponibile pe site-ul ISJ Constanța

CJRAE Covasna – Informații generale, Informații detaliate pe site-ul ISJ Covasna

CJRAE Dâmbovița – N/A. Informații generale pe site-ul ISJ Dâmbovița

CJRAE Dolj – Neactualizat. Contact TelVerde pe site-ul ISJ Dolj

CJRAE Galați – Neactualizat. Informații generale pe site-ul ISJ Galați

CJRAE Giurgiu – Neactualizat

CJRAE Gorj – Neactualizat. Informații generale pe site-ul ISJ Gorj

CJRAE Harghita – Neactualizat. Informații generale pe site-ul ISJ Harghita

CJRAE HunedoaraInformații detaliate și date de contact

CJRAE Ialomița – N/A.

CJRAE IașiInformații detaliate și contacte

CJRAE Ilfov – Informații detaliate pe site. Date de contact

CJRAE Maramureș – Informaţii detaliate pe site.

CJRAE Mehedinti – Neactualizat. Informații pe site-ul ISJ Mehedinți

CJRAE MureșInformații detaliate și contacte

CJRAE NeamțInformații detaliate și date de contact

CJRAE Olt – Neactualizat

CJRAE Prahova – Neactualizat. Informații detaliate pe site-ul ISJ Prahova

CJRAE Satu MareInformații de bază

CJRAE SălajInformații despre programul de evaluare

CJRAE SibiuInformații detaliate

CJRAE Suceava – Neactualizat

CJRAE Teleorman – Neactualizat

CJRAE Timiș – Neactualizat

CJRAE Tulcea – Neactualizat. Informații generale pe site-ul ISJ Tulcea

CJRAE VasluiInformații generale

CJRAE Vâlcea – Neactualizat

CJRAE Vrancea – Neactualizat.

Ce este evaluarea dezvoltării psihosomatice – cum se desfășoară?

“Evaluarea psihosomatică este o întâlnire sperăm noi firească a copilului cu o persoană necunoscută – pentru că cei mici se întâlnesc, nu, adesea cu persoane pe care nu le cunosc. În cadrul acestei întâlniri, va avea loc o discuție care nu vrem să fie deloc tensionată. Primim multe întrebări de la părinți care le prezintă copiilor evaluarea ca pe un examen pe care îl au de trecut. Nu, noi recomandăm ca părinții să le spună copiilor: mergem să cunoaștem și alți oameni… Să nu le spună că se duc la examen. Evaluarea psihomatică nu trebuie să fie un stres. Un copil pregătit pentru a merge la școală se va vedea din prima interacțiune cu evaluatorul: va fi dezinvolt, întrebările care-i sunt puse sunt firești, nu au un grad de dificultate înalt, iar copiii pot răspunde oriunde ar fi, oricând și oricui la astfel de întrebări”, a declarat pentru Edupedu.ro directoarea CMBRAE, Aurelia Stănculescu.

Evaluarea copiilor din grădinițele de stat se face chiar la grădiniță, cu un părinte care este prezent alături de copil, în timpul evaluării. În cazul copiilor care urmează o grădiniță particulară, evaluarea se face la centrele CJRAE, conform programărilor.

Copiii pot fi reevaluați la distanță de 6 luni după prima evaluare, prevede metodologia de înscriere în clasa pregătitoare.

Contactată de Edupedu.ro, psihopedagogul Aurelia Stănculescu, directoarea Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE – instituția din Capitală care realizează evaluarea psihosomatică a copiilor), a explicat că “așa a fost în toți anii, pentru că se consideră că la această vârstă fragedă în interval de 6 luni copiii pot avea salturi și achiziții semnificativ”. “La final de august, noi mai facem evaluări pentru copiii care în februarie-martie nu au primit punctajul pentru a primi recomandarea de a se înscrie la școală”, a precizat aceasta.

Calendarul înscrierilor în clasa pregătitoare 2020

24 februarie 2020                Școlile și Inspectoratele Școlare Județene (ISJ) afișează circumscripțiile școlare și numărul de clase pregătitoare
CMBRAE și CJRAE afișează numerele de telefon la care părinții cu copii în grădinițe private trebuie să sune pentru a-i programa pe cei mici la evaluarea psihosomatică, în cazul în care aceștia sunt născuți după 1 septembrie 2014
Școlile vor afișa criteriile specifice de departajare, documentele pe care trebuie să le aducă părinții la înscriere, precum și procedura prin care vor fi repartizați copiii în clase

25 februarie – 9 martie 2020  Ziua porților deschise – organizată în fiecare școală. Părinții, copiii și alte persoane interesate pot să viziteze școlile și clasele în care învață copiii la pregătitoare, precum și să vorbească cu învățătorii care vor prelua noile clase

25 februarie – 9 martie 2020   În grădinițe se organizează întâlniri pentru informarea și consilierea părinților

25 februarie – 20 martie 2020 Evaluarea nivelului de dezvoltare psihosomatică a copiilor născuți după 1 septembrie 2014

25 februarie – 23 martie 2020 Rezultatul evaluării dezvoltării psihosomatice a copilului se comunică, în scris, părintelui care a cerut evaluarea

25 februarie 2020                       Școlile și ISJ-urile afișează programul de completare a cererilor tip de înscriere în clasa pregătitoare

4 martie – 23 martie 2020         Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare, prin completarea de către părinți/ tutori a cererilor-tip de înscriere

1 aprilie 2020                                Afișarea în școli și pe site-urile ISJ-urilor a copiilor înscriși și a numărului de locuri rămase libere

Înscrierea în clasa pregătitoare – care face parte din învățământul obligatoriu – este obligatorie pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la data 31 august 2020 inclusiv.

Citește și:
Exit mobile version