Inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației, până pe 4 decembrie, numele școlilor cu elevi romi care necesită intervenția unui mediator școlar – document

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com

Până pe 4 decembrie, inspectoratele școlare vor transmite Ministerului Educației, printre altele, numele școlilor cu elevi romi care necesită intervenția unui mediator școlar, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Solicitarea vine ca urmare a evaluării stadiului de implementare a Strategiei Guvernului României de incluziune a cetățenilor români aparținând minorității rome pentru perioada 2022-2027, aferent perioadei mai – decembrie 2023.

Concret, inspectoratele școlare trebuie să trimită următoarele date:

1. Denumirea unităților de învățământ cu elevi romi care necesită intervenția unui mediator școlar, cu precizarea “PJ” sau “Structură” (sub formă de tabel); 

2. Denumirea unităților de învățământ din județul dvs., în care procentul elevilor romi este de minimum 10%, cu precizarea PJ sau Structură (sub formă de tabel); 

3. Denumirea creșelor/serviciilor de educație antepreșcolară, grădinițelor cu program normal sau prelungit în comunitățile cu populație romă de minimum 10%, inclusiv grădinițe estivale, grădinițe bilingve, centre de zi (sub formă de tabel); 

4. Denumirea creșelor/serviciilor de educație antepreșcolară, grădinițelor cu program normal sau prelungit, inclusiv grădinițe estivale, grădinițe bilingve, centre de zi, în comunități cu populație romă de minimum 10%, înființate începând cu 01.09.2023 (sub formă de tabel); 

5. Denumirea unităților școlare cu precizarea PJ sau Structură în care s-au creat formațiuni noi de studiu cu predarea limbii romani, cu predarea în limba romani, înființate începând cu 01.09.2023 (sub formă de tabel); 

6. Programele derulate în vederea participării părinților romi la procesul educațional din școală și din afara ei (sub formă de tabel); 

7. Denumirea unităților școlare nou înființate sau reabilitate în comunitățile izolate sau segregate rezidențial (sub formă de tabel); 

8. Cursuri ale Casei Corpului Didactic cu focalizare pe dezvoltarea unor teme specifice domeniilor Educației interculturale, Educație incluzive, Egalității de șanse în educație, Educației grupurilor dezavantajate și alte teme specifice, în vederea asigurării unui sistem de educație incluziv, de calitate, (sub formă de tabel), desfășurate în perioada indicată mai sus; 

9. Organizarea pentru elevi de activităţi extracurriculare, privind înțelegerea diversității etnice și interculturalității (sub formă de tabel); 

De asemenea, școlile vor completa date referitoare numărul copiilor romi și finanțarea mai multor programe (vezi foto mai jos).

Adresa Ministerului Educației în format .pdf:

Despre mediatorul școlar

În februarie 2023, în județul Bistrița-Năsăud exista un singur mediator școlar, după cum a anunțat inspectorul școlar general, Cristian Nicula, potrivit bistriteanul.ro

„Ne propunem să angajăm și mediatori școlari pentru comunitățile vulnerabile. Avem un singur mediator școlar în județ în acest moment. Ne dorim să creștem numărul lor pentru a avea o evidență clară. Practic, știm că există copii care nu merg la școală și trebuie să îi aducem cumva la școală”, a declarat Cristian Nicula, inspector școlar general.

Conform Legii învățământului preuniversitar nr. 198/2023 (art. 192 alin. (1)), mediatorul școlar face parte din categoria personalului didactic auxiliar.

Articolul 193 – „(1) Pentru ocuparea funcțiilor didactice auxiliare trebuie îndeplinite următoarele condiții de studii:

i) pentru funcția de mediator școlar – absolvirea studiilor universitare cu diplomă de licență a oricărei specializări, absolvirea cu diplomă de bacalaureat a liceului pedagogic, specializarea mediator școlar, sau absolvirea cu diplomă de bacalaureat a oricărui profil liceal, urmată de un curs de formare profesională cu specializarea mediator școlar, recunoscut de Ministerul Educației;

(4) Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. i), pentru funcția de mediator școlar, în comunitățile cu populație semnificativă de etnie romă, unde nu există mediator școlar care să îndeplinească condițiile de studii prevăzute de lege – absolvirea, cel puțin, a clasei a XII-a/XIII-a, fără diplomă de bacalaureat, urmată de un curs de formare profesională cu specializarea mediator școlar, recunoscut de Ministerul Educației.”

Conform CJRAE Bacău (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională – n.red), „rolul mediatorului şcolar este de a sprijini participarea tuturor copiilor din comunitate la învăţământul general obligatoriu, încurajând implicarea părinţilor în educaţia copiilor şi în viaţa şcolii şi facilitând colaborarea dintre familie – comunitate – şcoală.”

Foto: © Ammentorp | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Toate liceele trebuie să trimită Ministerului Educației, până pe 6 octombrie, listele cu elevii romi care au ocupat locurile special alocate lor în clasa a IX-a – document
Noi discipline anunțate de Ligia Deca: “Istoria, robia și deportarea romilor”, opțională pentru elevii de gimnaziu și liceu, iar “Istoria Comunismului din România” se va studia obligatoriu la liceu
Exit mobile version