Inspectoratul Școlar al Municipiului București transmite că sunt 8 școli și licee din București unde elevii vor învăța în trei schimburi, ministrul Educației și prefectul Capitalei anunță că sunt 11

Foto: INQUAM Photos - Octav Ganea

Inspectoratul Școlar al Municipiului București a transmis că sunt 8 școli și licee din București unde elevii vor învăța în trei schimburi, la solicitarea Edupedu.ro. Ministrul Educației, Ligia Deca, și prefectul Capitalei, Rareş Hopincă, au anunțat că sunt 11 unități de învățământ în această situație.

LISTA Școlile din București unde se învață în trei schimburi. Peste 11 mii de elevi din București vor avea orar în trei schimburi, lucru contrar legii Educației.

În acest moment, numărul de școli care funcționează în trei schimburi, în București, este de 11. Sperăm să nu crească și sperăm să putem să-l reduce”, a declarat Ligia Deca într-un interviu pentru Observator.

Din cele 427 unități de învățământ de stat din Municipiul București, la 11 dintre acestea elevii vor merge la cursuri în 3 schimburi (total sau parțial), din cauza lipsei de spațiu, dar și a lucrărilor de reabilitare, modernizare sau extindere. De asemenea, din cauza lucrărilor aflate în derulare, mai multe unități de învățământ sunt relocate, orele de curs desfășurându-se în cadrul altor unități.”

Exit mobile version