Institutele de cercetare vor începe anul cu un buget identic cu cel de anul trecut, buget ce va evolua „în funcție de ceea ce se întâmplă pe parcursul anului”, anunță ministrul Daniel David / Vor fi susținute mai multe proiecte „care în acest moment se află în diverse competiții pe listele de rezervă”

Foto: © Tero Vesalainen - Dreamstime.com

Institutele Naționale de Cercetare-Dezvoltare-Inovare (INCD) vor avea anul acest aun buget identic cu cel de anul trecut, „urmând ca, în funcție de ceea ce se întâmplă pe parcursul anului, să vedem cum va evolua suma”, a spus ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, în conferința de presă susținută joi, 27 februarie. El a apreciat că această alocare „este un lucru bun” în condițiile de austeritate impuse de ordonanța-trenuleț.

Ministrul David a arătat că finanțarea la nivelul celei de anul trecut se menține chiar și în condițiile procesului de evaluare declanșat în rândul institutelor de cercetare.

El a declarat, totodată, că „am discutat și am gândit, în zona bugetului cercetării, să susținem mai multe proiecte care în acest moment se află în diverse competiții pe listele de rezervă. 

Asta pentru că este de neacceptat pentru mine – și pentru oricare din această echipă – ca rata de succes pentru competițiile în țară să fie o rată mult mai mică decât rata în cele mai dificile competiții europene. Atunci te și întrebi de ce mai faci competițiile interne și pui la bătaie atâtea resurse, în condițiile în care nu ești aproape de rata, să spunem, la European Research Council sau în alte competiții internaționale.”

Ministrul David, declarații pe tema finanțării cercetării:
Citește și:
Cercetarea intră sub umbrela Ministerului Educației și Cercetării prin Autoritatea Națională pentru Cercetare, instituție separată cu atribuții strategice, administrative și de planificare și finanțare / ANC va avea circa 250 de angajați și va fi condusă un președinte cu rang de secretar de stat
Doar 3,04% din PIB pentru învățământ, prin Ministerul Educației, potrivit bugetului pe 2025 adoptat de Parlament / Ministerul estimează un buget total pentru învățământ, din toate sursele de finanțare, de 4,5% din PIB / Cercetarea – sub 0,2% din PIB
Ministrul Daniel David: Vom începe la mijlocul lunii martie sau cel târziu în mai evaluarea tuturor institutelor de cercetare. Am dat informarea să se pregătească, să-și adune datele

Foto: © Tero VesalainenDreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version