Instrumentele de inteligență artificială pot fi folosite eficient în pregătirea elevilor, dacă urmează proceduri obișnuite de predare și de asistare a proceselor de învățare, potrivit unei analize a cercetărilor și inițiativelor în domeniu, publicate de Edutopia. Aceasta arată că, deși există studii care semnalează neajunsurile folosirii IA în scopuri educaționale, altele arată că aceste instrumente pot fi folositoare dacă, în locul elevilor, profesorii sunt cei care stabilesc regulile de folosire.
- Analiza pleacă de la exemplul unui studiu – prezentat recent și de Edupedu.ro – potrivit căruia instrumentele IA, deși pot fi folositoare, prezintă riscul de inhibare a învățării.
Acel studiu constata, în principal, că elevii care au apelat la instrumente iA în rezolvarea unor exerciții au avut rezultate mai bune decât cei care nu au făcut acest lucru, în timpul pregătirilor pentru o testare. Dar, în timpul testului propriu-zis, orice avantaj s-a evaporat, rezultatele celor care au apelat la IA pentru pregătire fiind în medie mai slabe decât ale colegilor care au învățat după metode tradiționale.
Dar, arată noua analiză Edutopia, notează rezultatele unui al treilea grup din cadrul acelui studiu: elevi care aveau acces la o versiune adaptată a ChatGPT, care să susțină procesul de învățare, nu să-i ajute să ajungă mai rapid la rezultatele problemelor. Ei primeau, în schimb, soluții de corectare și diverse sugestii pentru a continua o rezolvare, în locul unui răspuns clar. Iar acei elevi au obținut la exercițiile de pregătire rezultate mult peste cei care au învățat după metode tradiționale, iar la testarea finală au avut rezultate similare cu aceștia.
Analiza citată notează un alt studiu din 2024, prin care un instrument IA i-a ajutat pe studenți de la Harvard să învețe fizică mai eficient și mai rapid. Instrumentul respectiv a primit instrucțiuni să prezinte utilizatorilor nu soluții întregi, ci, separat, pași necesari pentru găsirea acelei soluții, sau posibilitatea de a confirma un răspuns corect, dar nu de a oferi în mod direct acel răspuns.
- În acel studiu, un grup de studenți la Fizică au fost împărțiți în două subgrupuri: jumătate au urmat o procedură normală de predare, iar jumătate au stat acasă și au parcurs același material cu ajutorul instrumentului IA. Aceștia din urmă au avut rezultate de peste două ori mai bune decât cei care au învățat la curs normal și au parcurs materialul de evaluare mai rapid.
Edutopia semnalează și un studiu realizat în 2023 pe baza a peste 20 de cercetări care arată că asistenții de tip IA care ajută la parcurgerea materialelor școlare pot duce la creșterea performanței în învățare, a motivației și a interesului și la o scădere a anxietății.
Dar, după cum sunt citați cercetătorii din studiul de la Harvard, aceasta nu înseamnă că IA poate fi un profesor mai bun decât un om, ci pot spori capacitatea de învățare în special prin aspecte precum acordarea de feedback personalizat, la cerere, care e mult mai dificil de oferit la clasă.
- De aceea, argumentează autorul analizei citate, „dacă doriți să folosiți IA la clasă, ar putea fi de ajutor să găsiți metode de a oferi elevilor o experiență structurată asistată de IA, decât să îi lăsați să folosească fără restricții asemenea instrumente”. O altă recomandare: „Pentru elevi ar fi probabil cel mai bine să aibă primele interacțiuni cu un instrument IA (adaptat pentru scopuri educaționale – n.red.) la clasă, nu acasă, așa încât profesorul să poată să intervină pentru orice fel de probleme pe care ei sau instrumentul respectiv le-ar putea întâmpina”.
Citește și:
Inteligența artificială folosită în exerciții prezintă riscul de a inhiba învățarea în anumite situații – studiu
Foto: © Wrightstudio | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.