Învăţământul online a avut asupra elevilor acelaşi efect ca vacanţa de vară, ei nu au progresat – studiu al Universității Goethe din Frankfurt

Foto: © Mariakray | Dreamstime.com

Învăţământul online sau la distanţă, o obligaţie pentru mulţi elevi în timpul pandemiei, produce sub aspect educaţional un efect similar celui al vacanţei de vară, iar randamentul şi competenţele elevilor nu progresează prin această metodă de studiu, potrivit unei cercetări efectuate de Universitatea Goethe din oraşul german Frankfurt, relatează agenţia germană EFE, citată de Agerpres.

„Evoluţia medie a competenţelor în perioada închiderii şcolilor din primăvara anului 2020 se caracterizează prin stagnare, cu tendinţa de diminuare” a acestora, afirmă Andreas Frey, care predă psihologia educației cu accent pe consiliere, diagnostic și evaluare la Universitatea Goethe și este unul dintre autorii studiului. „Efectul este similar vacanţelor de vară”, rezumă el.

Studiul, despre care au scris mai multe publicații germane, relevă o scădere mai pronunţată a competenţelor educaţionale în rândul copiilor şi adolescenţilor proveniţi din familii vulnerabile din punct de vedere social. 

„Diviziunea între săraci şi bogaţi s-a adâncit şi mai mult în timpul primelor închideri ale şcolilor din cauza pandemiei”, remarcă în acest sens Andreas Frey. Autorul remarcă faptul că predarea online s-a îmbunătățit în iarna 2020-2021 în unele situații, așa că unele concluzii despre aceste pierderi s-au schimbat și ele.

Cercetarea a fost întocmită pe baza unor date din întreaga lume referitoare la evoluţia pregătirii elevilor în perioadele în care pandemia COVID-19 a impus închiderea şcolilor şi trecerea la învăţământul online.

Foto: Mariakray | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version