Ion Iliescu, fostul președinte al României, școlit la Moscova și trimis în judecată pentru infracțiuni contra umanității, dar și omul sub mandatul căruia România a aderat la NATO, a murit marți, 5 august 2025, la vârsta de 95 de ani, potrivit Guvernului României. În zona educației, numele lui a lăsat 3 amprente apăsate: efectul studiilor „la ruși”, fenomenul Piața Universității și propulsarea în guvern a miniștrilor care au deținut cel mai mult timp portofoliul Învățământului – Liviu Maior, realizatorul primei „reforme” postcomuniste în domeniu, respectiv Ecaterina Andronescu.
Ion Iliescu, care a preluat conducerea statului după Revoluția din 1989, a ajuns inculpat în cele două dosare majore legate de zorii „democrației” românești, niciunul dintre ele soluționate, la 35 de ani de atunci. Anul trecut, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis trimiterea înapoi la Parchet a Dosarului Revoluției, în care era inculpat și Ion Iliescu, pentru crime împotriva umanității. Iar în 2020 fusese decisă refacerea Dosarului Mineriadei, în care anul acesta, alături de alții, Ion Iliescu a fost trimis din nou în judecată pentru infracțiuni contra umanității.
Fenomenul Piața Universității și Mineriada din 1990 sunt principalele evenimente în care, în conștiința publicului, numele lui Ion Iliescu se intersectează cu educația. Ce spun procurorii în acest dosar:
- „Începând cu 22 aprilie 1990, în Piața Universității din municipiul București a avut loc o manifestație ce s-a întins pe durata mai multor săptămâni, până la data de 13 iunie 1990. Manifestația avea caracterul unei opoziții la puterea nou instaurată în România după Revoluţia din 1989, manifestanții solicitând verbal, prin comunicate și prin alte forme de protest ruperea de regimul comunist abia înlocuit în decembrie 1989, promovarea unor persoane care nu aveau un trecut de activist de partid, înființarea unei televiziuni libere și alte astfel de solicitări de factură democratică.
- În acest context, Iliescu Ion, Roman Petre, Voiculescu Gelu-Voican, Măgureanu Virgil şi alte persoane din conducerea statului sau a Frontului Salvării Naţionale au lansat un atac împotriva manifestanților aflați fizic în Piața Universității, care reprezenta în fapt un pretext menit să mascheze acțiunea represivă împotriva persoanelor care au participat anterior la aceste manifestații, în special liderii de opinie, precum și împotriva oricărei persoane care manifesta o oarecare formă de opoziție sau care se încadra în categorii care, în opinia lor, puteau manifesta o potenţială opoziţie, în special studenţi, intelectuali sau persoane care exprimau apropierea de valorile occidentale. (…)
- Începând cu data de 13 iunie 1990, inculpații au pus în practică acțiunea represivă împotriva manifestanților aflați în Piaţa Universităţii din Bucureşti. În acest atac au fost implicate, în mod nelegal, forțe ale Ministerului de Interne, Ministerului Apărării Naționale, Serviciului Român de Informații, precum și peste zece mii de mineri și alți muncitori din mai multe zone ale țării.
- Acțiunea represivă a avut caracterul unui atac generalizat și sistematic, în cadrul căruia au fost comise următoarele fapte:
- moartea prin împușcare a 4 persoane;
- violul a două persoane;
- vătămarea integrității fizice sau psihice a unui număr total de 1311 persoane;
- persecutarea prin privarea nelegală de privarea de dreptul fundamental la libertate și siguranță și restrângerea acestui drept, pe motive de ordin politic, a unui număr total de 1211 persoane.
- (…) Concomitent, s-a pătruns în forţă, fără drept, în sediul Institutului de Arhitectură și al Universității din București, fiind percheziţionate mai multe birouri, iar persoanele aflate în incintă au fost evacuate prin acte de violenţă.
- (…) Represiunea autorităţilor a continuat, în zilele de 14 şi 15 iunie 1990, printr-un atac sistematic desfășurat împreună cu minerii şi muncitorii din mai multe judeţe ale ţării, care deveniseră o adevărată forţă de ordine, paralelă cu cele recunoscute şi organizate potrivit legii.
- În acest context, minerii aduși în București au devastat sediile partidelor politice nou înființate sau reînființate după Revoluția din decembrie 1989 și care se aflau în opoziție, locuințele principalilor lideri politici din opoziție și sedii ale publicațiilor de presă independente și ale unor instituții de învățământ. De asemenea, au agresat locuitori ai Bucureștiului, sub pretextul că aceștia au legătură cu manifestațiile din Piața Universității”.
Despre Mineriadă, rectorul Universității din București, Marian Preda, spunea în 2020, la 30 de ani de la evenimentele de atunci:
- „Fenomenul Piata Universității, prima manifestație publică de amploare de după 1989 din România, în care elitele intelectuale ale României, tinerii, în majoritate studenți, participanții la Revoluția din decembrie 1989, au manifestat aici, aproape, în Piața și din Balconul Universității, militând pentru desprinderea definitivă de comunism și de practicile sale. Bâtele minerilor manipulați de regimul neocomunist au încercat să suprime, în 13-15 iunie 1990, dorința de libertate a manifestanților. Profesori, studenți, simpli cetățeni ai Bucureștiului, au fost grav agresați. Palatul Universității în care ne aflăm acum și colecțiile noastre de mare valoare au fost devastate. La fel ca atunci cu bâta, în multe perioade ale ultimelor 3 decenii, Universitatea a fost lovită cu pixul guvernanților pentru că și-a păstrat autonomia și principiile morale, pentru că nu a abdicat de la normele de integritate academică și pentru că nu s-a vasalizat politic; mediocritatea a luat locul excelenței prin tăieri de locuri și prin sub-finanțarea universităților tradiționale performante, prin decuplarea de rețelele și modelele academice internaționale.”
Doi miniștri decisivi pentru traiectoria învățământului românesc
Sub Ion Iliescu în calitate de președinte al României și al partidelor pe care le-a propulsat – FSN-FDSN-PDSR-PSD – reprezentanții acestora au deținut aproape jumătate – 15 în total – dintre cele 33 de mandate de ministru al Educației, din cei 35 de ani de postcomunism. Dintre miniștrii susținuți de Ion Iliescu și sistemul de putere coordonat de acesta, doi s-au remarcat în mod aparte: Liviu Maior și Ecaterina Andronescu.
Liviu Maior (FDSN/PDSR), ca membru al guvernului Văcăroiu între 1992-1996, ea fost ministrul cu cel mai lung mandat la Educație – 4 ani întregi.
El este autorul primei „reforme” a învățământului, materializată în prima lege a învățământului preuniversitar, Legea 84/1995 – la 5 ani de când vechiul sistem comunist de educație ar fi trebuit desființat și la 3 ani de când Maior a preluat portofoliu. Liviu Maior, tatăl lui George Maior (fost șef al SRI în perioada octombrie 2006 – ianuarie 2015), este de formație istoric, de loc din Cluj-Napoca și are în prezent 84 de ani. Liviu Major, cel care a produs prima lege a învățământului, descris recent într-un editorial Edupedu.ro:
- „Un profesor căruia actualul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, îi închina nu cu mulți ani în urmă un material omagial, dar care reușește performanța de a nu avea niciun CV imediat accesibil online, care să îi prezinte activitatea pre-1989. Un istoric născut în 1940, deci care s-a format academic în anii duri ai comunismului naționalist, a produs acea primă lege a învățământului postcomunist, într-o perioadă în care, în noua orânduire, începea să se apropie de UNESCO, Banca Mondială și Canada.”
Acea lege din 1995 proclama învățământul drept „prioritate națională”. De atunci a rămas structura Bacalaureatului de acum. Pe de altă parte, aceeași lege scurta perioada de învățământ obligatoriu de la 10 ani (clase), cât era în ultimele decenii de comunism, la 8 ani, cât fusese până în 1968. A fost nevoie de încă 8 ani pentru ca învățământul obligatoriu să revină la 10 clase (în mandatul Ecaterinei Andronescu).
Ecaterina Andronescu a intrat în „politica mare” în 1996, când a fost aleasă în Parlament pe liste PDSR-ului – Partidul Democrației Sociale din România) unde Ion Iliescu era președinte onorific. Profesor universitar la Facultatea de Chimie Industrială a Universității Politehnica București, unde Revoluția o prinsese ca șef lucrări (lector). Între 1995-1996, deci în guvernul Văcăroiu, aceasta fusese deja secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.
Ecaterina Andronescu este, poate, politicianul care a avut cel mai puternic efect asupra evoluției educației din România – nu prin reforme majore, ci prin felul cum a stabilit că „merg lucrurile” în sistem. Ea a fost ministrul cu cele mai multe mandate:
- În ultimul mandat de președinte al lui Ion Iliescu, în guvernul PSD condus de Adrian Năstase, între 2000-2003
- În guvernul Boc I, dec. 2008 – oct. 2009, chiar înainte să preia mandatul Daniel Funeriu, unul dintre „părinții” Legii educației din 2011
- În 2012 (iulie-decembrie), în guvernul Ponda I
- În 2018-2019, în guvernul Dăncilă
Ecaterina Andronescu este formată în domeniul chimiei la Universitatea Politehnica București (Facultatea de Chimie Industrială – 1972). Aceeași universitate care domină la nivel instituțional sistemul de învățământ superior și de cercetare de peste un deceniu, de când Andronescu a fost urmată la conducerea ministerului de dubla Remus Pricopie Mihnea Costoiu în guvernul Ponta II. – Vezi o analiză despre dominația Politehnicii în managementul învățământului superior., începând cu Ministerul Educației și Cercetării
Iar Ecaterina Andronescu se regăsește alături de Ion Iliescu în fantomatica Academie a Oamenilor de Știință din România (AOSR), prezentă în actualitate îndeosebi prin subiecte legate de bani atrași de la buget și prin diverse controverse. Potrivit CV-ului său publicat pe site-ul AOSR, Iliescu este și el format tot la Politehnica (Institutul Politehnic din București). Aceasta, înainte să urmeze Institutul Energetic din Moscova, în fosta URSS (1950-1995). Studiile lui au impus în referințele publicului atât domeniul studiat – mecanica fluidelor – cât și conceptul de „școală la ruși”, asociat încă de pe vremea regimului Ceaușescu cu ideea de servicii de informații și cu cea de conexiuni la vârf în fostul spațiu sovietic (dezmințite continuu de fostul președinte român).
- Cel mai recent, tema „studiilor la Moscova” a reapărut în contextul recentelor campanii electorale – cea prezidențială și cea parlamentară – din România (vezi între altele aici), în care a fost acuzat amestecul profund al Rusiei în sprijinul candidaților izolaționiști. Dintre aceștia, a ieșit, în evidență, Călin Georgescu, „surpriza” asociată, universitar, tot cu Politehnica, acesta fiind angajat ca lector universitar, titular de curs, la fosta Universitate din Pitești, acum Centrul Universitar Pitești din cadrul Universității Politehnica București.
În 2025, sistemul de învățământ funcționează după alte legi decât cea întocmită de Liviu Maior în primii ani de post-comunism, sub Iliescu, dar și cu multe reguli diferite de cele propuse, începând tot cu mandatele lui Ion Iliescu, de alți miniștri PSD inclusiv Ecaterina Andronescu. Structural, evenimentele prin care trece indică faptul că se adaptează continuu și lucrurile revin mereu în matca lor, iar cine știe să se adapteze ajunge mereu în față. În filosofiile asiatice, aceasta se sintetizează în conceptul „a fi ca apa”. În România post-comunistă călăuzită de Ion Iliescu, există termenul de „mecanică a fluidelor”.
ID 83034091 | Ion Iliescu © Gabriel Petrescu | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.