Parlamentarul PSD Ionuț Vulpescu, propunerea social-democraților pentru Ministerul Culturii în Guvernul Adrian Veștea, a rămas fără titlul de doctor în anul 2019. Anterior, Comisia de Etică a Universității București stabilise că acesta plagiase în teza de doctorat. Vulpescu nu a răspuns apelurilor și unui mesaj G4Media.ro pentru a-și spune punctul de vedere.
Printr-o hotărâre din 27 mai 2019, Comisia de Etică a Universității București a decis că Ionuț Vulpescu a plagiat în teza de doctorat cu titlul ”Etica între teologie și filosofie. Analiză comparativă asupra valorii morale a muncii în ethosul creștin”, susținută în noiembrie 2008, sub îndrumarea profesorului universitar Vasile Morar. Cercetarea venise în urma unei sezizări primită din partea unui cadru didactic de la Facultatea de Filosofie, Cătălin Cioabă. Edupedu.ro a scris în exclusivitate la acel moment.
Ulterior, jurnalista Emilia Șercan dezvăluia, la finalul lui 2019, într-o postare de pe o rețea de socializare, că instituția abilitată în acest sens – Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) – a propus retragerea titlului de doctor politicianului.
