La începutul viitorului an școlar, copiii vor fi categoria de populație cu cea mai scăzută rată de vaccinare împotriva Covid-19. “E imperativ” ca școlile să se pregătească – Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com

În momentul în care școlile europene se vor deschide pentru noul an 2021-2022, copiii și adolescenții vor fi devenit categoria de vârstă cu cea mai scăzută rată de vaccinare de pe continent, apreciază Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) în ultima actualizare a estimărilor sale privind rolul copiilor și al mediului școlar în transmisia Covid-19, actualizare publicată joi. Instituția apreciază că, dacă nu vor fi aplicate strict măsuri eficiente de prevenție, este de așteptat ca virusul să circule concentrat în acest mediu și să apară focare în rândul minorilor.

Potrivit ECDC, pentru toate vârstele a fost raportată o transmisie sporită a variantelor virusului care produc îngrijorare, în special a variantei Delta. În regiunile unde crește numărul adulților vaccinați împotriva Covid-19, dar unde copiii nu sunt vaccinați, se anticipează că în lunile următoare va crește proporția cazurilor înregistrate în rândul copiilor.

ECDC notează că cele mai multe dintre studiile pe care le-a luat în considerare, în vederea acestor recomandări actualizate, au fost realizate înaintea răspândirii variantei Delta.

Potrivit ECDC:

ECDC afirmă că “este imperativ să existe un grad ridicat de pregătire” în sistemul educațional pentru anul 2021-2022, în contextul Covid-19. În acest sens, Centrul apreciază că vor continua să fie necesare măsuri sporite de igienă, de prevenire a aglomerării în mediul școlar, așa încât “să fie avute în vedere atât nevoia de a oferi copiilor un mediu optim de învățare și social, cât și de a reduce riscul de transmisie”.

ECDC, despre testare: Este important să existe strategii de testare în școli, pentru a verifica la timp cazurile simptomatice și pentru a le izola.

ECDC despre închiderea școlilor: Ultima măsură care să fie luată în considerare, închiderea, poate contribui la reducerea transmisiei SARS-CoV-2, dar nu e suficientă în lipsa altor măsuri de intervenție și în absența extinderii vaccinării. Eficiența închiderii școlilor pare să fi scăzut în al doilea val, comparativ cu primul val al pandemiei, probabil și datorită măsurilor de igienă sporite.

Foto: © Michele D’Ottavio | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Citește și:
Ce șanse sunt ca școala să revină la normal, din toamnă, după haosul produs de Covid-19 în ultimul an? Revista Nature, despre “dovezile ce sprijină o redeschidere în siguranță”
Restricțiile Covid-19 din școli vor fi în mare parte eliminate în Anglia, anunță ministrul Educației, în pofida creșterii numărului de cazuri ce afectează comunitățile școlare
Exit mobile version