La reluarea activității, gradația de merit să se acorde și pentru perioada în care contractul de muncă a fost suspendat – sindicatele profesorilor solicită miniștrilor Educației „stoparea abuzurilor”

Reducerea normei didactice pentru profesorii cu vechime

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com

La întâlnirea cu miniștrii Educației, sindicatele din Învățământ au solicitat ca la reluarea activității gradația de merit să se acorde și pentru perioada în care contractul de muncă a fost suspendat, potrivit unei informări transmise în teritoriu de către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ. Amintim că reprezentanții profesorilor s-au întâlnit marți, 3 noiembrie, cu ministrul Educației, Sorin Costreie, și ministrul delegat pentru învățământ preuniversitar, Sorin Ionescu.

„S-a cerut deblocarea plății drepturilor salariale obținute prin sentințe (în special pentru sumele de peste 10.000 de lei), stoparea abuzurilor privind gradațiile de merit (la reluarea activității, să se acorde și pentru perioada în care contractul de muncă a fost suspendat) și a abuzurilor auditorilor în unele controale privind model de aplicare a sentințelor judecătorești”, se arată în informarea FSLI.

Metodologia-cadru din 2026 stabilește că, pentru profesorii titulari care revin pe post, se reia plata gradației de merit pentru restul perioadei până la împlinirea celor 5 ani de plată efectivă. Dacă nu este nu este posibilă reluarea plății la revenirea la post, aceasta rămâne suspendată până la data de 31 august al anului școlar în curs și se reia începând cu data de 1 septembrie a următorului an școlar.

Art. 4 – „(4) Pentru personalul didactic titular care, ulterior obținerii gradației de merit, beneficiază de rezervarea postului, în condițiile art. 184 alin. (1) – (7) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare, dar fără plata gradației de merit, la revenirea pe post se reia plata gradației de merit pentru restul perioadei până la împlinirea celor 5 ani de plată efectivă, cu încadrarea în numărul maxim de gradații de merit aprobate pentru anul respectiv la nivelul județului/municipiului București. În situația în care nu este posibilă reluarea plății la revenirea la post, aceasta rămâne suspendată până la data de 31 august al anului școlar în curs și se reia începând cu data de 1 septembrie a următorului an școlar, până la împlinirea celor 5 ani de plată efectivă.”

Recent, Curtea Constituțională a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Liber „Educația” Galați în procese privind drepturile salariale ale unor membri de sindicat. Disputa vizează calcularea gradației de merit și a majorării pentru dirigenție în perioada aplicării etapizate a Legii salarizării nr. 153/2017. 

Pe scurt, profesorii reprezentați de sindicat considerau că au de primit bani în plus pentru gradația de merit și dirigenție. Neînțelegerea era despre calcul: salariile creșteau treptat potrivit legii din 2017, iar Înalta Curte stabilise că și aceste drepturi trebuiau luate în calcul în cadrul creșterilor etapizate, până la atingerea salariului din noua grilă. Sindicatul considera că această interpretare îi dezavantaja și a contestat-o la CCR.

Decizia publicată acum nu acordă diferențe salariale, nu introduce o nouă formulă de calcul și nu elimină gradația de merit sau majorarea pentru dirigenție. CCR a respins excepția din motive de admisibilitate, fără să pronunțe o nouă soluție pe fond asupra constituționalității regulii contestate.

Amintim că, în 2026, personalul didactic de conducere, îndrumare și control din București nu are repartizată nicio gradație de merit. Pe 25 mai, Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) a publicat numărul de locuri pentru gradația de merit pe discipline, pentru anul școlar 2026-2027.

Informații de context

Circa 1.100 de inspectori școlari și personal didactic auxiliar din inspectoratele școlare județene încasează lună de lună gradația de merit, potrivit unui răspuns oferit de Ministerul Educației și Cercetării la solicitarea Edupedu.ro. Este vorba de 62% din totalul personalului eligibil pentru acest bonus salarial din cadrul acestor instituții. Asta în condițiile în care tot inspectoratele școlare sunt cele care organizează an de an concursul de gradații de merit și în care aprobă lista cu beneficiarii acestora.

La nivel național, în 2025 erau în plată 27.878 de gradații de merit acordate personalului didactic de predare/didactic de conducere, îndrumare și control și 2.746 acordate personalului didactic auxiliar, rezultate din sesiunile 2021–2024. Pentru sesiunea 2025, au mai fost aprobate 7.390 gradații pentru personalul didactic și 1.154 pentru auxiliar, care au intrat în plată de la 1 septembrie 2025.

Valoarea medie lunară a gradației a fost 1.613 lei în mai 2023, 2.329 lei în mai 2024 și 2.480 lei în mai 2025.

În septembrie 2025, Daniel David, ministru al Educației la acea vreme, a spus că vrea să aibă o „funcție motivațională” gradația de merit a profesorilor. „Probabil că este un mecanism care trebuie regândit. Gradația trebuie păstrată. M-am bătut pentru ea să nu fie afectată în aceste măsuri fiscal-bugetare.”

Despre gradația de merit

Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 stabilește că gradaţia de merit se acordă prin concurs și reprezintă o creștere cu 25% a salariului de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani:

Articolul 217 – (1) Personalul didactic din învățământul preuniversitar beneficiază de gradație de merit, acordată prin concurs. Această gradație se acordă pentru 16% din posturile didactice existente la nivel județean/al municipiului București de învățământ preuniversitar și reprezintă 25% din salariul de bază. Gradația de merit se atribuie pe o perioadă de 5 ani.

(2) Metodologia și criteriile de acordare a gradației de merit este aprobată, la propunerea CNFDCD (Centrul Național de Formare și Dezvoltare în Cariera Didactică – n.red), prin ordin al ministrului educației, după consultarea federațiilor sindicale reprezentative la nivel de sector de negociere colectivă învățământ preuniversitar.

Foto: © Arne9001 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Gradația de merit și indemnizația pentru dirigenție: CCR a respins ca inadmisibilă excepția ridicată de un sindicat privind calculul drepturilor salariale din trecut
septembrie 2026 – Mihai Dimian: Cu siguranță, acest sistem de acordare a gradațiilor de merit trebuie schimbat
Exit mobile version