Ligia Deca, despre corectarea digitalizată la BAC 2023 – sesiunea de toamnă: Se reduce considerabil riscul producerii unor erori în momentul transcrierii notelor de pe borderou pe lucrare sau de pe lucrare în aplicație

Foto: Ilona Andrei - G4Media

Ministrul Educației, Ligia Deca, transmite că „se reduce considerabil riscul producerii unor erori în momentul transcrierii notelor de pe borderou pe lucrare sau de pe lucrare în aplicație, în vederea afișării”, referitor la corectarea digitalizată a lucrărilor de la BAC 2023. Amintim că ca fi prima dată când toate lucrările de la un examen național vor fi evaluate digitalizat, după cum au susținut ministrul Educației, Ligia Deca și secretarii de stat Florian Lixandru și Sorin Ion.

„Adaug faptul că lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât județul din care provin candidații, printr-un click” și „nu vom mai transporta lucrări dintr-un județ în altul pentru evaluare”, conform ministrului Educației.

În județul Călărași, unde pilotarea evaluării digitalizate pentru Bacalaureat 2023 a fost repetată anul acesta, s-a înregistrat una dintre cele mai mari variații ale rezultatelor după contestații, rata de promovare crescând cu 4,1%.

Redăm mesajul integral al Ligiei Deca:

Evaluare digitalizată pentru lucrările tuturor candidaților la examenul național de bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2023, care va începe miercuri!

Un pas uriaș, de care sistemul de învățământ are mare nevoie. Nu vom mai transporta lucrări dintr-un județ în altul pentru evaluare, se reduce considerabil riscul producerii unor erori în momentul transcrierii notelor de pe borderou pe lucrare sau de pe lucrare în aplicație, în vederea afișării.

Sunt doar câteva dintre beneficiile evaluării digitalizate. Adaug faptul că lucrările sunt repartizate automat și aleatoriu către profesori evaluatori din alt județ decât județul din care provin candidații, printr-un click.

Primul examen național la care evaluarea digitalizată este generalizată va fi și cel mai important moment pentru a ajusta sau a îmbunătăți acest proces, a cărui pilotare s-a făcut în ultimii doi ani în două județe.

Ne dorim digitalizarea evaluării pentru toate examenele naționale, fie că vorbim despre bacalaureat, evaluare națională, concurs de ocupare a posturilor sau definitivat. Este un progres nu doar necesar, pentru că simplifică tot ceea ce înseamnă logistică a organizării acestor examene, ci și firesc, în contextul evoluției tehnologiei!

Bacalaureatul din toamnă: primul corectat digitalizat în toată țara

Bacalaureatul din toamnă va fi primul corectat digitalizat în toate centrele de examen. Iată o cronologie a declarațiilor oficialilor:

Pe 26 iunie secretarul de stat Florian Lixandru a declarat la TVR: “Anul acesta, Ministerul Educației a achiziționat platforma pe care se va realiza evaluarea digitalizată (…) urmând să extindem evaluarea digitalizată la sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat în toate centrele de examen din țară.”

Pe 27 iunie, Ministrul Ligia Deca a anunțat că „evaluarea digitalizată se va generaliza, începând cu sesiunea din august a examenului național de bacalaureat de anul acesta”.

Pe 29 iunie, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat pentru Edupedu.ro: „Lucrările de la examenele care vor fi organizate începând cu sesiunea din august a examenului de bacalaureat vor fi evaluate digitalizat pe o platformă nouă, dar cu funcționalități similare celei Intuitext, folosite în pilotarea evaluărilor digitalizate, platformă cumpărată de la Softwin, compania care realizează Intuitext”.

În 2023, corectarea digitalizată a lucrărilor de la Evaluarea Națională și BAC 2023 s-a făcut în aceleași două județe ca anul trecut, Dâmbovița și Călărași. Pilotarea corectării digitalizate pentru Evaluarea Națională și BAC 2023 ar fi trebuit să se facă în județele Alba, Călărași, Covasna, Dâmbovița, Gorj și Satu Mare.

Peste 54.600 de constatații au fost depuse la examenul național de Bacalaureat 2023, potrivit datelor Ministerului Educației. Acesta este al treilea an cu cel mai mare număr de contestații din ultimii 10 ani. După evaluarea lucrărilor contestate, au fost modificate notele pentru 51.646 de lucrări, ceea ce înseamnă că au fost corectate greșit.

Citește și:
Cel mai mic număr de candidați la BAC – sesiunea de toamnă din ultimii 18 ani, cu aproape o mie mai puțini decât anul trecut
Cazul elevului din Alba care a primit nota 8,75 la limba română la Bac și după contestație a obținut 10: Șeful ISJ Alba: “Este prea mult. Nota 10 poți să o dai numai atunci când nu poți să-i găsești absolut nimic” / În țară, peste 5.500 de lucrări au primit peste un punct după contestații
Brăila, Cluj, Iași sunt județele cu cea mai mare rată de promovare la Bacalaureat 2023 – rezultate finale / Rata de promovare a scăzut față de 2022 în cea mai mare parte a țării / Creștere semnificativă a ratei după contestații în Călărași, unde evaluarea s-a făcut digitalizat
BREAKING Peste 54.600 de contestații au fost depuse la BAC 2023. Aproape 51.650 de lucrări au fost corectate greșit / La Limba română sunt 300 de lucrări ale căror note au fost modificate cu peste un punct și jumătate
Exit mobile version