Ligia Deca, mesaj pentru elevii care susțin Evaluarea Națională: Să nu își facă griji, subiectele sunt calibrate încât să fie reflectate cunoștințele lor

Foto: gov.ro

Ministra Educației le-a transmis elevilor de clasa a VIII-a care luni, au susținut proba de limba și literatura română la Evaluarea Națională: “Să nu își facă griji, subiectele sunt calibrate încât să fie reflectate cunoștințele lor. Să nu îi învingă emoțiile, să învingă ei emoțiile”, a spus Ligia Deca. Ea a fost întrebată de un jurnalist dacă se așteaptă la rezultate bune în acest an la Evaluarea Națională: “Ne așteptăm la rezultate bune, așa cum am avut în fiecare an, în așa fel încât copiii să poată merge mai departe, conform potențialului”, transmite TVR.

Întrebată la jurnaliști ce mesaj le transmite elevilor care au susținut luni prima probă la Evaluarea Națională 2023, la limba și literatura română, ministra Educației le-a transmis să nu își facă griji.

“Să nu își facă griji, subiectele sunt calibrate încât să fie reflectate cunoștințele lor. Să nu îi învingă emoțiile, să învingă ei emoțiile. Ne așteptăm la rezultate bune, așa cum am avut în fiecare an, în așa fel încât copiii să poată merge mai departe, conform potențialului”, a spus Deca.

Informații de context

Amintim, anul acesta peste 15.000 de elevi de clasa a VIII-a nu au fost înscriși la Evaluarea Națională deși acest lucru se face automat de către secretariatele școlilor.

Secretarul de stat Florian Lixandru, din Ministerul Educației a spus că motivele pentru care aproape 1 din 10 adolescenti de 14 ani care erau înscriși în clasa a VIII-a în acest an școlar, nu au fost înscriși la Evaluarea Națională sunt două: „diferența de 10% o reprezintă elevii care fie nu au promovat clasa a VIII-a, elevii declarați repetenți, cât și elevii care nu doresc să susțină Evaluarea Națională. Este un procent comparabil cu anii anteriori”.

Ministerul Educației a anunțat că au fost înscriși la EN VIII din acest an 161.500 de elevi, în condițiile în care tot Ministerul Educației anunțat în luna martie că în clasa a VIII-a sunt înscriși peste 177.000 de elevi. Diferența de 15.500 de elevi a fost explicată mai sus de Florian Lixandru.

Lixandru a invocat dorința elevilor, mai exact lipsa de dorință a elevilor de a participa la Evaluarea Națională. Numai că înscrierea elevilor la acest examen este făcută automat de către școli, prin secretariatele acestora, pentru toți absolvenții de clasa a VIII-a, conform regulamentelor și legislației în vigoare. Elevii nu depun nicio cerere în acest sens, părinții nu depun nici ei vreo cerere sau vreun document, înscrierea la Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a nefiind una de opțiune pentru școli sau pentru elevi și părinții acestora.

Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a nu este obligatorie pentru elvi, dar școlile sunt obligate să-i înscrie pe toți absolvenții, „conform evidențelor din școli”, aceștia având apoi opțiunea abia apoi dacă se prezintă sau nu la probele de examen.

„Pentru candidaţii din seria curentă, înscrierea se face, în perioada prevăzută de calendarul examenului, de către secretarii unităţilor de învăţământ, în conformitate cu evidenţele din şcoli”, conform metodologiei de organizare a Evaluării Naționale.

Anul trecut, la Evaluarea Națională 2022, după contestații, rezultatele finale arătau că 82,4% au luat medii peste 5.

Calendarul Evaluării Naționale 2023
Citește și:
Subiecte Evaluarea Națională 2023, Limba și literatura română. Elevii au avut de făcut o compunere de caracterizare a unui personaj dintr-un text la prima vedere și să spună în 50-100 de cuvinte dacă e importantă respectarea regulilor, cu argumente din Octavian Paler
ULTIMA ORĂ Peste 15.000 de elevi care erau în clasa a VIII-a la începutul acestui an școlar nu au fost înscriși la Evaluarea Națională, conform datelor Ministerului Educației
Exit mobile version