Ligia Deca nu a știut să spună dacă și când vor primi profesorii prima tranșă din diferențele salariale prevăzute în ordonanța aprobată în aprilie: “Mă voi interesa, nu mi-a fost semnalată problema de către sindicate”

Inspecția specială

Foto: Pexels.com

În prima conferință de presă de când este ministru al Educației, Ligia Deca a răspuns și întrebărilor legate de viitorul bugetului Educației și cum ar putea fi acesta calculat. Edupedu.ro a întrebat-o pe Ligia Deca dacă va păstra propunerea predecesorului său ca bugetul pe Educației să fie de 6% din PIB sau de 15% raportat la bugetul general consolidat. Cât despre plata primei tranșe din diferențele salariale pentru profesori care ar fi trebuit aplicată de luna trecută, Ligia Deca nu a știut să spună dacă și când vor primi acești bani cadrele didactice: “Mă voi interesa, nu mi-a fost semnalată problema de către sindicate, urmează să mă întâlnesc și cu ele”, a spus ministrul.

Întrebată de Edupedu.ro dacă va păstra articolele din proiectele legii Educației scrise de Sorin Cîmpeanu privind finanțarea Educației, Ligia Deca a precizat: “Articolul care privește finanțarea vorbește despre 15% din bugetul general consolidat, există un articol privind salariul minim – îmi doresc ambele articole, dar și o lege aplicabilă, pot confirma aceste lucruri după discuțiile cu premierul. Voi avea o discuție și cu ministrul de finanțe. Am avut o discuție de principiu cu premierul, dar trebuie discutat cu cifrele pe masă”, a explicat Deca.

Cele două prevederi sunt trecute în proiectul legii educației la art. 106, (1) “finanţarea cheltuielilor pentru educație, la nivelul sistemului național de învățământ preuniversitar și superior, cu toate componentele sale de asigurare a funcționării, reprezintă, anual, minimum 15% din cheltuielile bugetului general consolidat”.

(2) “În conformitate cu principiul importanţei sociale a muncii, salarizarea cadrului didactic stagiar din sectorul educației se realizează în raport cu complexitatea, responsabilitatea și nivelul studiilor, într-un cuantum egal cu salariul mediu brut pe economie din anul bugetar încheiat.”

Cât despre faptul că din septembrie profesorii încă nu au primit prima tranșă din diferențele salariale prevăzute în OUG nr. 48/2022, așa cum a promis fostul ministru Cîmpeanu, actualul ministru al Educației, Ligia Deca, nu a știut să precizeze dacă vor intra acești bani în conturile profesorilor: “Mă voi interesa nu mi-a fost semnalată problema de către sindicate, urmează să mă întâlnesc și cu ele”, a spus ministrul.

Amintim, aprobată în aprilie, ordonanța de urgență prevede că “profesorii vor primi în termen de 3 luni prima tranșă de 5% pentru plata diferențelor salariale, pentru perioada 2017-2021. Sumele necesare acordării diferențelor de drepturi salariale se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației”, spunea Cîmpeanu. El declara pentru Edupedu.ro că prima tranșă va fi făcută “realist în septembrie, odată cu lichidarea pe luna august”.

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, spunea că “are emoții” privind propunerea pentru creșterile de 40% ale salariilor profesorilor și pentru bugetul educației de 15% din Bugetul General Consolidat: “Avem un mare hop și mari emoții la Ministerul de Finanțe și Ministerul Muncii, spre exemplu, pentru că impactul bugetar al acestor transformări este imens. (…) Am spus, toate schimbările de proces, toate schimbările de arhitectură de sistem sunt degeaba dacă n-ai și resurse. E clar. La Ministerul Muncii avem acel hop cu salarizarea cadrelor didactice, la Consiliul legislativ, la Consiliul Economic și Social”, spunea fostul ministru al Educației.

Exit mobile version