Lista firmelor de transport interjudețean din care elevii navetiști pot alege traseul gratuit de navetă a fost trimisă în școli de Ministerul Educației / Tot astăzi a expirat termenul la care părinții au putut depune cerere la secretariat cu operatorul ales

Foto: captură - document

Lista cu operatorii de transport interjudețean aprobați de Autoritatea Română Rutieră dintre care elevii care fac naveta între județe pot alege pentru transportul școlar a fost transmisă de Ministerul Educatiei către inspectoratele școlare, potrivit unei adrese și listei obținute de Edupedu.ro. Documentul poate fi descărcat de mai jos din articol.

Lista cu firmele de transport a fost transmisă către școli vineri după amiază, în jurul orei 16, potrivit surselor Edudpedu.ro, în aceeași zi în care este termenul limită până la care părinții să comunice școlilor pe ce traseu călătorește fiecare copil până la școală.

Nu este clar potrivit normelor metodologice de transport școlar ce se întâmplă cu elevii pentru care părinții au comunicat deja o firmă de transport care nu s-ar regăsi pe liste.

Edupedu.ro a semnalat încă de zilele trecute că procesul prin care elevii au gratuitate la navetă, fie că este județean, fie că este interjudețean, va fi unul întârziat și se va putea aplica în condiții normale, cel mai probabil abia din 25 septembrie, potrivit unor estimări pe termenele din actul normativ. Abia atunci toate procedurile instituțiilor ar urma să fie îndeplinite.

În ceea ce privește transportul exclusiv județean, consiliile județene sunt cele care se ocupă de aceste liste și le transmit școlilor prin Inspectoratele școlare județene, prevăd aceleași norme de transport pentru elevi, adoptate prin HG 810/2023.

DOCUMENT DESCARCĂ Lista operatorilor de transport între județe din 15.09.2023:
Citește și:

Cel mai devreme pe 25 septembrie toate procedurile ar fi îndeplinite pentru ca elevii navetiști să aibă transport gratuit, cum prevede Legea Educației – estimare pe termenele din actul normativ
Exit mobile version