Londra ar oferi acces studenților din UE la studii în universitățile britanice la același nivel de taxe ca studenții britanici, dacă este primită în programul de protejare a producției comunitare Made in Europe

Foto: © Aviahuismanphotography - Dreamstime.com

Executivul de la Londra ar fi pregătit să plătească până la 450 de milioane de lire sterline anual pentru a oferi studenților din UE acces la studii în Marea Britanie la același nivel al taxelor aplicat studenților din această țară, dar cu o condiție, scrie The Guardian. Anume, ca Marea Britanie să fie primită în programul comunitar Made in Europe, ce protejează comercial producția din țările UE.

În acest sens, publicația citată scrie că executivul britanic a întocmit planuri pentru a permite studenților din țările europene să plătească taxe la același nivel ca studenții britanici. Aceste taxe au crescut considerabil, în cazul studenților europeni, în ultimii ani, după ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Dar, potrivit The Guardian, oficialitățile britanice sunt dispuse să ia astfel de măsuri doar dacă UE permite accesul țării la programul său Made in Europe, prin care Uniunea urmează să aplice restricții comerciale țărilor non-UE.

Miniștrii britanici speră ca un acord în acest sens, dacă va fi încheiat la un summit programat luna aceasta, să ofere facilități de milioane de lire sterline pentru companiile britanice dornice să facă afaceri în UE. În același timp, ar dovedi că premierul actual, Andy Burnham, dorește în mod real o apropiere mult mai puternică față de blocul comunitar, scrie sursa citată.  

Marea Britanie și Uniunea Europeană au decis deja revenirea oficială a acestei țări în programul Erasmus+ din 2027, după semnarea acordului de asociere cu Comisia Europeană, decizie luată în prima jumătate a anului.

Foto: © Aviahuismanphotography – Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version