Luni, 6 februarie, începe vacanța “mobilă” de o săptămână pentru elevii și copiii de grădiniță din județele Ilfov și Suceava / Vremea în țară va fi rece – prognoză de la Administrația Națională de Meteorologie

Foto: © Pavla Zakova | Dreamstime.com

De luni, 6 februarie, până vineri, 10 februarie 2023, elevii și profesorii din județele Ilfov și Suceava sunt în vacanța aleasă de inspectoratele școlare județene. Pentru aceștia, modulul 3 din anul școlar 2022-2023 s-a încheiat vineri, 3 februarie, iar modulul 4 începe luni, 13 februarie. În această săptămână, ceilalți elevi din restul județelor sunt în continuare la cursurile din modulul 3 al anului școlar. Și ei vor urma să aibă vacanța de o săptămână în curând, între 13 și 17 februarie sau 20 și 24 februarie, în funcție de decizia inspectoratelor școlare, potrivit structurii anului școlar curent. Vremea în țară, în perioada 6-10 februarie, va fi rece, conform prognozei de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru EduPedu.ro – detalii mai jos.

În anul 2023, prima zi de cursuri a fost luni, 9 ianuarie, și aceasta a deschis modulul 3 de cursuri. Acest modul are o durată diferită în fiecare județ, ea fiind decisă de inspectoratele școlare încă de anul trecut. În funcție de cum a fost poziționată vacanța de schi, din februarie, modulul 3 durează 5, 6 sau 7 săptămâni.

Concret, copiii de grădiniță, elevii și profesorii din Ilfov și Suceava au vacanță de schi între 6 și 10 februarie. Județele Argeș, Bihor, Bistrița-Năsăud, Călărași, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Hunedoara, Teleorman și Prahova au ales vacanța de schi între zilele de 13 și 17 februarie 2023.

Județele care vor avea vacanță în 20-24 februarie sunt Alba, Arad, Bacău, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Giurgiu, Harghita, Ialomița, Iași, Mehedinți, Maramureș, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

Ministerul Educației a publicat chiar o hartă a vacanței din februarie 2023:
Harta vacanțelor din februarie 2023. Foto: edu.ro

De luni, 13 februarie, 20 sau 27 februarie 2023, elevii și profesorii se întorc la școală pentru modulul 4 care durează până pe 6 aprilie când, pentru două săptămâni, este vacanța de primăvară, în timpul căreia sunt sărbătorile pascale pentru creștini.

Calendarul anului școlar actual, 2022-2023, pentru fiecare județ, în format printabil, poate fi consultat aici.

Cum va fi vremea în țară și în Capitală, în săptămâna de vacanță “mobilă” 6-10 februarie 2023

Conform prognozei meteorologice furnizate de Administrația Națională de Meteorologie (ANM) pentru EduPedu.ro, vremea va fi în general rece: temperaturile vor fi de maximum 4 grade în țară în această săptămână. Sunt posibile ninsori slabe la munte luni și marți, valul de frig persistând până vineri.

06.02.2023 ORA 08:00 – 07.02.2023 ORA 08:00

În țară: Vremea va fi rece, geroasă dimineața și noaptea, la munte, în Transilvania, Maramureș, Crișana, în cea mai mare parte a Olteniei și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -6 și 2 grade, iar cele minime între -17 și -4 grade, cu valori ușor mai ridicate pe litoral spre -2 grade. Cerul va fi variabil în vestul și sud-vestul teritoriului, dar cu înnorări temporare în rest. Va ninge slab, local în Moldova, Dobrogea, precum și în Carpații Orientali și în Carpații Meridionali și izolat în Muntenia și Transilvania.

Vântul va avea intensificări în estul și sud-estul țării și la munte, cu rafale în general de 50…70 km/h, viscolind trecător ninsoarea sau spulberând zăpada. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -6 și 3 grade, iar cele minime în marea lor majoritate între -15 și – 4 grade. Izolat se va forma ceață cu depunere de chiciură.

București: Vremea va fi rece, astfel că temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -8…-5 grade. Cerul va fi temporar noros și trecător vor fi condiții de fulguială. Vântul va sufla slab și moderat, temporar cu intensificări pe parcursul zilei (rafale de 35…45 km/h), amplificând senzația de frig.

07.02.2023 ORA 08:00 – 08.02.2023 ORA 08:00

În țară: Vremea va fi rece, iar dimineața și noaptea în Maramureș, Transilvania, local în Crișana, Oltenia și în jumătatea de nord a Moldovei și pe arii mai restrânse în celelalte regiuni va fi ger. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -5 și 3 grade, iar cele minime între -17 și -3 grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în est, sud-est și centru, precum și în Carpați Orientali și estul Carpaților Meridionali, unde pe arii restrânse va ninge slab și vor fi intensificări ale vântului (viteze în general de 40…50 km/h). În restul teritoriului, vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări pe crestele montane. Izolat se va forma ceață cu depunere de chiciură.

București: Vremea va fi rece. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări mai ales spre seară și în prima parte a nopții când vor mai fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -5…-4 grade, mai scăzută în zona periurbană.

08.02.2023 ORA 08:00 – 09.02.2023 ORA 08:00

În țară: Valul de frig va persista și se va resimți mai ales la valorile din cursul dimineții și al nopții când va fi ger în regiunile nordice și centrale și local în restul teritoriului, iar în est și în sud-est vântul va amplifica senzația de frig. Cerul va fi variabil la senin, cu înnorări temporare ziua în extremitatea de sud-est a țării și în Carpații Orientali unde izolat va fulgui. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în prima parte a intervalului în jumătatea de sud a Moldovei și cea de est a Munteniei, dar și în Dobrogea și zona Carpaților de Curbură, cu rafale de până la 50…55 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -4 și 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în marea lor majoritate între -16 și -6 grade, izolat spre -20 de grade, în special în depresiuni. Pe spații mici se va forma ceață cu depunere de chiciură.

București: Vremea se va menține rece, mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi variabil, iar pe timpul zilei vântul va sufla în general moderat, cu rafale de 30…35 km/h, amplificând senzația de frig. Temperatura maximă va fi de 1…2 grade, iar cea minimă de -8…-6 grade.

09.02.2023 ORA 08:00 – 10.02.2023 ORA 08:00

În țară: Valul de frig va afecta în continuare cea mai mare parte a țării, mai ales dimineața și noaptea când pe arii extinse va fi ger; temperaturile maxime se vor încadra în marea lor majoritate între -3 și 4 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -16 și -6 grade, izolat cu valori în jurul a -20 de grade cu precădere în depresiuni. Cerul va fi de la variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Pe arii restrânse va fi ceață cu depunere de chiciură.

București: Vremea va fi în continuare rece, mai ales dimineața și noaptea. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 2 grade, iar cea minimă va fi de -7…-6 grade, mai scăzută în zona periurbană.

Foto: © Pavla Zakova | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Vineri, ultima zi de școală pentru elevii și profesorii din județele Ilfov și Suceava / De luni, între 6-10 februarie, este vacanța mobilă, decisă de inspectorate
DOCUMENT Vacanța „mobilă” din februarie 2023, fixată pentru ultima săptămână din lună de Inspectoratul Școlar București
BREAKING Calendarul anului școlar 2023-2024, lansat în dezbatere de Ministerul Educației / Școala ar începe pe 11 septembrie, dar ar fi prelungită până pe 21 iunie, tot pe module și cu vacanță „mobilă” în februarie
Calendarul anului școlar 2023-2024, pus în dezbatere de Ministerul Educației, are o vacanță de primăvară care nu cuprinde nici Paștele Catolic, nici Paștele Ortodox
Exit mobile version