BREAKING Calendarul anului școlar 2023-2024, lansat în dezbatere de Ministerul Educației / Școala ar începe pe 11 septembrie, dar ar fi prelungită până pe 21 iunie, tot pe module și cu vacanță „mobilă” în februarie

135.567 de vizualizări
Foto: edu.ro
Proiectul de Ordin al ministrului educației privind structura anului școlar 2023-2024 a fost pus în dezbatere de Ministerul Educației. Calendarul anului școlar arată că vor începe cursurile pe 11 septembrie 2023, iar durata acestora ar fi tot de 36 de săptămâni, ca acum. Împărțirea pe module rămâne, potrivit proiectului, la fel și vacanța de schi în luna februarie, decisă de inspectoratele școlare.

Anul școlar 2023 – 2024 se structurează, pe intervale (module) de cursuri și intervale de vacanță, astfel, potrivit proiectului:

Cursuri – de luni, 11 septembrie 2023 până vineri, 27 octombrie 2023.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 28 octombrie 2023 până duminică, 5 noiembrie 2023.

Cursuri – de luni, 6 noiembrie 2023 până vineri, 22 decembrie 2023.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 23 decembrie 2023 până duminică, 7 ianuarie 2024.

Cursuri – de luni, 8 ianuarie 2024 – până vineri, 9 februarie 2024, respectiv vineri, 16 februarie 2024 sau vineri, 23 februarie 2024, după caz, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în urma consultărilor cu beneficiarii primari ai educației, cu părinții/reprezentanții legali ai acestora și cu cadrele didactice, realizate la nivelul unităților de învățământ.

  • Vacanță – o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Cursuri – de luni, 19 februarie 2024, respectiv luni, 26 februarie 2024 sau luni, 4 martie 2024, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până vineri, 12 aprilie 2024.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 13 aprilie 2024 până duminică, 21 aprilie 2024.

Cursuri – de luni, 22 aprilie 2024 până vineri, 21 iunie 2024.

  • Vacanţă – de sâmbătă, 22 iunie 2024, până duminică, 8 septembrie 2024

În forma actuală, proiectul mai prevede:

– Desfășurarea Programului național „Școala altfel” și a Programului „Săptămâna Verde” în perioada 11 septembrie 2023 – 12 aprilie 2024, la decizia unităților de învățământ.

– Săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024.

Prin excepţie,

  • „pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;
  • pentru clasa a VIII-a, anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;
  • pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor prevăzute la litera a) şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024;
  • pentru clasele din învăţământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învăţământ în vigoare”.
DOCUMENT Descarcă Proiectul integral de Ordin privind structura anului școlar 2023-2024 poate fi consultat aici:

Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul de act normativ pot fi trimise la Ministerul Educației, “în următoarele 10 zile calendaristice (de la data publicării)”, adică până la data de 6 februarie 2023.

Calendarul anului școlar actual, 2022-2023, pentru fiecare județ, în format printabil, poate fi consultat aici.


38 comments
  1. Săptămâna de vacanță, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 12 februarie – 3 martie 2024 nu lasa posibilitatea unei vacante la schi in Romania pentru ultima saptamana aleasa din acest interval(lipsa zapezii in apropierea primaverii). Ne trimiteti iar in Austria sau Italia. Solutia ar fi 5-25februarie.
    Totodata impartirea acestor trei saptamani ar trebui facuta inclusiv la nivel de sectoare ale Bucurestiului pentru a diminua cozile de pe valea Prahovei (Daca pleaca tot Bucurestiul odata…..) si o impartire 33.3% pe tara pe saptamana. poate ar trebui gandita de cineva strategia impreuna cu HORECA si impusa pe judete astfel incat sa nu se mai intample ce s-a intamplat anul acesta.

  2. Din ce în ce mai prost în țara lucrului prost făcut, pas cu pas. Politrucii ăștia fac un simulacru de consultare publică și apoi adoptă totul pe repede înainte fără să țină cont de nimeni, total nedemocratic. De ce săptamână colorată și nu vacanță de Paște? De ce prelungiți anul școlar, vor fi elevii mai învățați? De ce vă străduiți întotdeauna să nu cumva să începeți la 15 septembrie, cum a fost mereu? Unde sunt tezele? Cele mai bune rezultate s-au obținut cu anul școlar între 15 septembrie -15 iunie, cu trei trimestre, cu teze la obiectele desemnate, cu un singur manual standard, cu sancțiuni disciplinare stabilite de profesorul diriginte, nu de oameni care nu au nicio pregatire didactică. Cu voi, ăștia ai dulapului, se duce școala de râpă!

  3. Prost, prost, prost și iarăși prost.
    Asta ne demonstrează încă o dată incompetența de dascăli și manageri a celor din minister. Măcar, pentru că nu cred că vor face mari modificări – așa o fi ordinul – ar trebui:
    – să scoată zilele libere din calculul zilelelor de curs,
    – vacanțele și perioada de școlarizare să fie la fel în toate județele indiferent de profilul liceului/colegiului, școlii sau clasa în care este elevul.

  4. De acord cu structura propusă! Modulele sunt echilibrate din punct de vedere al numărului de săptămâni, toate nivelurile de învățământ vor beneficia de zile libere de Paști.

  5. Doamna, ei nu vorbesc cu nimeni. Suntem intr-un simulacru de democratie si o dictatura a punctului de vedere. In cateva zile, dupa ce toata lumea a urlat dupa structura dinainte de ’89, ce a dat roade, vor veni cu niste facaturi de cosultari publice in care vor pune iar toate deciziile pe baza “asociatiilor de parinti si elevi”. Doar daca s-ar respecta dorint majoritatii am mai sti si noi daca democratia din tara noastra e cu adevarat reala sau de fatada. Nicio consultare publica nu a fost reala pana acum. O singura data au pus la dispozitie un formular, care, din secunda doi de accesare, nu mai accepta raspunsuri. Niste penibili. Pe care nu mai vreau sa-i mai vad. Si nu pot concepe ce fel de jeg uman ar distruge cu buna stiinta viitorul educatiei propriei tari cu pretul indestularii propriului sau trai, care, oricum e unul fara coloana vertebrala, fara, respect fata de oameni.

  6. Buna ziua,
    – nu consider ca este in regula sa fie acordata o vacanta in Aprilie in conditiile in care in proportie de 99% se va oferi o punte pentru bugetari intre 1 Mai si 5 Mai -Paste (ziua de joi), iar cu siguranta in zilele de 29 si 30 aprilie cei mai multi isi vor lua CO, practic aceea saptamana va fi compromisa;
    – nu consider ca metoda”votului” este cea mai buna solutie pentru vacanta aleatorie din februarie- este o vacanta la loterie si in niciun caz nu solutioneaza aglomeratia; a se vedea situatia votului de anul trecut in care majoritatea au votat ultima saptamana din februarie, deci clar scopul nu a fost atins. Inspectoratele, in baza datelor ar trebui sa aloce fiecarui judet, in functie de numarul elevilor, cate 33,33% pe fiecare saptamana si sa fie luat in calcul ca unele judetele invecinate sa aiba vacanta in aceeasi perioada. A se vedea cazul Buc-If- Ph unde nu au in vacanta acceasi perioada, insa parintii au copii la gradinita sau generala in If/Ph si copii in generala/liceu in Buc..
    – incetati sa mai modificati durata anului scolar, impartirea pe semestre si module. Nu ajutati pe nimeni, mai rau incurcati. Nu se pot achitiona vacante mai ieftine din timp din cauza constantelor modificari privind inceputul si finalul anului. Sunt probleme mult mai grave, precum aglomerarea din scoli, invatatul in 3 schimburi, ore de 40 min, pauze de 5 minute, calitatea programei la care sa munciti.
    Cu respect pentru Edupedu si va multumim pentru munca depusa!

  7. Nu sunt de cord cu structura anului scolar 2023- 2024. Reveniti la 15 septembrie / 15 iunie. E nevoie de vacante , pentru toata lumea : parinti , copii , profesori , HORECA.
    Vreau sa vad daca conteaza parerea noastra. Cu cine vorbiti cand hotarati ?

  8. Reveniți la trimestre, semestre, școală în intervalul 15 septembrie – 15 iunie, lăsați le copiilor vacanța! ați luat o razna!

  9. Nu mai e nimic de zis, asta e marea reforma a dulapului dupa ce a pus-o pe aia care îi lustruia cariciu ministru, ca parinte de copii de gimnaziu si liceu sunt linistit cand va maretul proiect ROMANIA ESUATA a prostalaului ajuns preș…edinte

  10. 🤔 Oare unde ar trebui ascunsă, legată, blindată legea educației că să nu mai aibă acces toți “INTELECTUALI” pentru a o modifica lunar…Dar domnilor “INTELECTUALI” închideți toate școlile,le trecem în privat și apoi nu vă mai chinuiți să o distrugeți zilnic.

  11. Ce viseaza noaptea fac ziua cei mai prosti ministri de invatamant de dupa 90 ,vor sa distruga copiii astia de tot ,vor scoate analfabeti pe banda rulanta ,sa fi lasat legea invatamantului cum a fost inainte jegurile astea !

  12. Ca părinte, sustin si eu ideea multora de a se reveni la structura anterioara, clasica, 15 sept – 15 iunie, pe trimestre, cu vacante la Crăciun și Paști, punți la libere legale, fără module, și alte complicații care sa tot bulverseze copiii cât și părinții.

  13. Nu știu ce as putea comenta la adresa acestor miniștri ? In afara celer spuse mai sus, eu as mai avea de comentat la adresa acestei vacante din Februarie care este lăsată la atitudinea inspectoratului… spuneți-mi bai deștepților, eu cum voi face aceasta vacanța, dacă fetița clasa a 5a are vacanța de pe 4 pana pe 12, iar baiatul care este clasa a 9a, are vacanța de pe 18 pana pe 26 ??? Pot merge cu ei undeva (provincie, munte, etc), doar este vacanța de relaxare. A plecat Câmpeanu și a venit … pielea calului

    1. aveti copiii la scoala in judete diferite?vacanta e stabilita la nivel de ISJ adica valabil in tot judetul. Bacau isi alege cand doreste, Timisoara poate avea in alta perioada

      1. Madam, sunt copii care sunt la liceu in alt judet. Scoala Altfel si Verde se hotarasc la nivel de unitate. Asa ca va rog, abtineti-va. Sunt loclitati la limita intre judete si elevul prefera un judet sau altul. Este dreptul lui. Sunt elevi buni care se pierd in Murea sa zicem si pleaca in Harghita si invers…sau vor in Iasi in loc de Vasluiul de bastina sau in Bucuresti in loc de Ilfov etc.

    1. Pai dacă le da in Octombrie și prostia de vacanța din Februarie….. învățam de Paste. Dar la cât sunt de dobitoci, cine știe in ce calendar s-au uitat (2020,2021,2022) !!! Vai de mama lor, apoi arată la știrile de la tv ca anul asta la capacitate/bac/etc… au luat note de trecere mai puțin copii (cu x procente). Idioților, lăsați pe cei care pot face ceva

    2. Da, în săptămâna 29 Aprilie – 5 Mai 2024 se va proceda în felul următor: în zilele de 29 și 30 Aprilie 2024 se va face șchoală, de 1 Mai va fi liber de Ziua Muncii, pe 2 Mai se va face punte, pe 3 Mai se va sărbători Vinerea Mare Ortodoxă, iar apoi liberul normal din weekendul 4 – 5 Mai va include Paștele, dar cu ziua de 6 Mai când este a doua zi de Paște Ortodox nu știu cum se va proceda. Să vedem pe viitor!

  14. prea fracționat anul școlar. după fiecare vacanță trebuie o perioadă de acomodare. pentru disciplinele la care sunt examene pică prost

  15. Vreți să terminați învățământul. Ăsta e adevărul. Nu își revin copiii dintr-o vacanță și încep alta. Sunt bulversați total. Dar ține cineva cont de părerea profesorilor și a părinților?

  16. Cam devreme incepe la 11 sept,in loc de tradiționalul 15 septembrie,dar în comparație cu 5 sept de anul trecut,e puțin mai bine…Totuși aici ar trebui sa existe o derogare pt elevii și profesorii care ar merge in sejururi,pt că perioada sezonului estival ar putea fi prelungită, datorită climei actuale,chiar până la 1 octombrie.Pe urmă,mă întreb,cine gândește că să se meargă cu activitatea până la 23 dec???Că din 20 decembrie nu prea mai vine lumea la școală,că încep să se taie porcul sa se frământe cozonacii,etc…Dar cel mai regretabil este fapt că liceele tehnologice vor avea 37 de săptămâni în loc de 35 cate ar avea cele teoretice…aici a trebui să intervină asociațiile care susțin drepturile copilului și să atragă atenția să nu se facă discriminare,că tot copil este și cel de la tehnologic și tot copil este și cel de la teoretic,prin urmare nu trebuie că unul să aibă program mai prelungit față de altul..

    1. Numai incepe pe 5 și incepe pe 11 sept, dar anul școlar nu se termina pe 16… abia pe 21 Iunie. Stai linistit ca au dat ca prosti cu barul in balta

  17. Mult mai bine cu 2 semestre, fără săptămâna verde. De la 15 septembrie până-n 15 iunie. De ce să stricăm ceva care-i cât de cât bun?

  18. 15 sept. început de an scolar, CRĂCIUN – Vacanta 3 saptamani,
    Paște – Vacanta 2 saptamani, 3 trimestre, 15 iunie, sfârșit an scolar, fără Săptămâna verde, Săptămâna altfel, sau altfel de săptămâni.
    Poate revenim la școală fără analfabeți funcționali.

  19. Vrem scoala15 sept-15 iunie. Orice alt rezultat al consultarilor este o facatura si o vom reclama. NIMENI nu vrea vrajeala voastra de structura cu 7 mii de vacante care cum si saptamani colorate. Vrem 3 trimestre cu teza ca pe vremuri si vacantele clasice. Daca sunt sarbatori ce pica aiurea, sunt de acord cu puntile dar fara recuperari. Sunt singura gura de aer intre vacante. Si atat: trimestre, teze, 3 vacante si zile libere si/sau punti de la stat.

  20. Sa facă bine sa revină la vechiul calendar. Știa parintele și copilul ca se termina în 15 septembrie, indiferent de ziua săptămânii și se începe pe 15 septembrie tot indiferent de ziua săptămânii.
    Ați distrus învățământul și viitorul copiilor noștri! Ar fi bine și manualele cele vechi sa se retipareasca, in special: istoria, romana și matematica.

  21. „Săptămâna verde” e ca nuca în perete. Oricum activități „verzi” se făceau în „Școala altfel”. Mai bine fără și se termină cursurile în 14 iunie (21 iunie pentru tehnologice).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Președintele Emmanuel Macron ar vrea ca uniforma să fie introdusă în școlile din Franța, dacă se dovedește că ajută la combaterea discriminării în școli: „Ținuta unică elimină inegalitățile dintre familii și creează respect” / Franța derulează pilotări în peste 100 de școli pe tema aceasta

Toți elevii din Franța ar putea purta uniformă în școli din anul 2026, dacă rezultatele unor proiecte pilot, derulate în câteva școli din Republică, vor arăta că aceasta ar ajuta…
Vezi articolul

Cine e noul ministru al Educației din Franța, Gabriel Attal. Purtător de cuvânt și fost ministru delegat al Banilor publici, vrea să redea autoritatea profesorilor și are de combătut un puternic fenomen de bullying din școli / Prioritățile mandatului

După o demisie a prim-ministrului francez Elisabeth Borne în luna iunie, respinsă de președintele Macron, și săptămâni de discuții de posibile remanieri, un nou Guvern a fost confirmat recent în…
Vezi articolul

Festival-concurs de teatru, vorbit în public și recitări pentru elevi, organizat de liceul din Sinaia, inclus în lista concursurilor interjudețene 2024. Înscrierile sunt deschise până pe 17 martie

Elevii de liceu din țară pot participa la festivalul-concurs de artă teatrală “Primavera” – 2024, organizat de Colegiul “Mihail Cantacuzino” din Sinaia pe 4 secțiuni: teatru pe echipe, public speaking, one man…
Vezi articolul

Klaus Iohannis: 30% dintre români sunt la nivelul minim de alfabetizare financiară. Mediul financiar-bancar şi cel academic să contribuie la sustenabilitatea financiară, inclusiv prin mentorat şi îndrumare practică

Statisticile din 2023 arată că 30% dintre români se încadrează la nivelul minim de alfabetizare financiară, iar aceasta nu este consecinţa directă a unor evoluţii recente, ci efectul acumulat în…
Vezi articolul

SURSE Excepția prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea în școli, fără module de pregătire sau masterat didactic, a fost eliminată din proiectului Legii învățământului superior

Excepție prin care orice persoană cu studii superioare poate să predea, chiar dacă nu a urmat programele de formare psihopedagogică sau nu are masteratul didactic, a fost eliminată din proiectul…
Vezi articolul