Marcel Ciolacu, despre majorarea salariilor profesorilor: Ca premier, voi livra la milimetru ce am promis. Acest guvern va face dreptate dascălilor. Este nevoie de criterii de performanță. Profesorii care muncesc din greu trebuie răsplătiți, trebuie să câștige mai mult, pentru că așa este normal

Foto: captura PSD

Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a spus profesorilor și angajaților din Educație că în calitate de premier, va livra “la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă”, în discursul său din Parlament, dinaintea votului de învestitură pentru cabinetul Ciolacu. Amintim, din acest cabinet face parte în continuare Ligia Deca, propusă la ministerul Educației.

În discursul său din Parlament înainte votului de învestitură pentru cabinetul său, Marcel Ciolacu, președinte PSD, le-a promis profesorilor și angajaților din învățământ că va livra “la milimetru” ce a promis împreună cu Nicolae Ciucă, fost premier. Ciolacu a mai spus că “trebuie să fim conștienți că nu este vorba doar de bani. Banii dați fără cap se vor risipi că apa în nisip și peste 4 ani vom fi în același loc.”

Marcel Ciolacu: Când vine vorba de educație, speranța nu va fi o opțiune pentru mine, ca prim-ministru. Voi livra la milimetru ce am promis împreună cu președintele Senatului, Nicolae Ciucă, iar cea mai mare garanție, dincolo de orice ordonanțe sau legi, este aceea că fac parte din partidul care a livrat deja și medicilor ce a promis. Sunt pregătit să discut oriunde și oricât cu profesorii pentru a găsi împreună soluțiile corecte.

Acesta este angajamentul meu ferm ca viitor prim-ministru. Dincolo de asta, trebuie să fim conștienți că nu este vorba doar de bani. Banii dați fără cap se vor risipi că apa în nisip și peste 4 ani vom fi în același loc. Trebuie ca specialiștii din educație, alături de profesori și Ministerul Educație, să găsească un sistem prin care salariile să reflecte în mod corect respectul cuvenit meseriei, dar și performanță. Este nevoie de criterii. Profesorii care muncesc din greu trebuie răsplătiți, trebuie să câștige mai mult, pentru că așa este normal”, a spus Ciolacu în Parlament.

Ce le-a promis Guvernul profesorilor după 3 săptămâni de grevă generală

Angajații din sistemul de Învățământ au suspendat greva după 3 săptămâni, după ce guvernul a adoptat o ordonanță de urgență nr. 57 din 2023 care modifică Legea salarizării nr. 153 din 2017 și prevede majorarea salariilor personalului didactic și ale personalului didactic auxiliar cu 1.300 de lei brut. Pentru personalul nedidactic, creșterea este de 400 lei brut pentru fiecare funcție. Textul aprobat de Guvern a fost publicat în Monitorul Oficial

De asemenea, în același ordonanță guvernul s-a angajat ca salariul mediu brut pe economie să fie salariul de plecare pentru profesorul debutant și că salariile vor fi majorate cu 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024.

În fine, a fost adoptat și un alt act normativ prin care profesorii și personalul auxiliar din învățământul de stat preuniversitar și universitar, primesc vouchere de 1500 de lei anual pentru cariera didactică, iar personalul nedidactic, voucher de 500 de lei, anual.

Citește și:
BREAKING Creșterea salariului de la 1 ianuarie 2024, cerută de profesori, nu este în proiectul de ordonanță de urgență publicat de Guvern, ci tot în nota de fundamentare / Majorarea promisă de 25% reprezintă de fapt 300 de lei brut pentru toate cadrele didactice și auxiliare, față de nivelul din OUG 53/2023
VIDEO Marcel Ciolacu: România nu trebuie să aibă licee în care niciun elev nu ia bacul și oameni cu 2 și 3 la titularizare
Motivele pentru care suspendarea grevei generale din Educație a fost decisă doar de către liderii județeni de sindicate și nu de toți membrii – explicațiile sindicatului Sălaj: 65% vor fi creșterile salariale de la 1 ianuarie 2024, pe angajamentele Guvernului / În ce condiții poate fi reluată greva
UPDATE România educată și legile educației nu există în programul de guvernare al lui Marcel Ciolacu, versiunea prezentată de PSD, dar sunt menționate în programul depus de PSD-PNL la Parlament
Exit mobile version