Motivele pentru care suspendarea grevei generale din Educație a fost decisă doar de către liderii județeni de sindicate și nu de toți membrii – explicațiile sindicatului Sălaj: 65% vor fi creșterile salariale de la 1 ianuarie 2024, pe angajamentele Guvernului / În ce condiții poate fi reluată greva

12.657 de vizualizări
Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com
Suspendarea grevei nu înseamnă încetarea ei, transmite Liga Sindicatelor din Învățământ Sălaj. Potrivit sursei citate, în urma grevei, două dintre cele mai importante revendicări s-au realizat: majorarea salarială între 21 și 31%, precum și includerea în ordonanța de urgență a principiului ca salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie în noua grilă de salarizare. Vezi mai jos, în articol, motivele pentru care au fost consultați doar liderii județeni în privința suspendării grevei.

Marți, 13 iunie, profesorii și elevii au revenit la școală după cele 13 zile de grevă generală. Greva angajaților din Educație a început pe 22 mai, iar luni, 12 iunie, sindicatele din Educație au anunțat că se suspendă greva. La scurt timp după decizia sindicatelor, pe rețelele de socializare au apărut reacțiile profesorilor, fiind nemulțumiți.

„Ca urmare a grevei generale, două din cele mai importante revendicări ale noastre s-au realizat:

  • Majorarea salarială între 23 -31%, care acoperă rata inflației;
  • Introducerea în OUG a principiului conform căruia salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie, iar salarizarea întregului personal didactic de predare să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.”

Potrivit documentului trimis de sindicat, salariile profesorilor vor crește în medie cu 65% de la 1 ianuarie 2024: „Făcând calcule (pe angajamentul Guvernului) rezultă că salariile din învăţământ vor crește în medie cu 65% începând cu 1 ianuarie 2024, conform noilor grile de salarizare pe care le vom cunoaşte în septembrie.”

În ce condiții va fi reluată greva

„În situația în care în noua lege a salarizării nu se vor aplica principiile cuprinse în ordonanța de urgență, greva va fi reluată. De aceea, membrii de sindicat nu trebuie să depună nicio cerere de suspendare sau ieșire din grevă.

Suspendarea grevei nu înseamnă încetarea ei, fiind un mijloc de constrângere a guvernanților pentru respectarea promisiunilor făcute în această perioadă și nu numai”, potrivit documentului consultat de Eduepdu.ro.

Motivele care au dus la consultarea (doar) a liderilor județeni și la suspendarea grevei:

„1. Acceptarea Guvernului de a introduce în ordonanță revendicările noastre (în dimineața zilei de 12.06.2023).

2. Publicarea acestei ordonanțe în Monitorul Oficial (în aceeași zi).

3. Dacă nu suspendam greva, nu se emitea OUG, am fi rămas în grevă. Guvernul se schimba, iar noul guvern nu putea emite OUG (vid legislativ).

4. Exista posibilitatea ca, rămânând în grevă, fără să avem cu cine negocia, oamenii să nu mai reziste, să scădem sub 50%, greva se încheia de la sine și am fi obținut numai acea majorare de 1000 de lei brut. Odată închisă greva definitiv, nu mai puteam declanșa altă grevă, pentru că Guvernul a modificat în timpul grevei Legea dialogului social.”

Foto: © Katarzyna Bialasiewicz | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Ordonanța de urgență 57/2023, cu majorările salariale pentru profesori aprobate de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial / Grilele cu fiecare salariu de bază pe funcție, vechime și grad didactic, valabile de la 1 iunie 2023
Precizări ale Ministerului Educației pentru interpretarea grilelor de salarizare din Ordonanța 57 – În anexele din Monitorul Oficial apar doar salariile de bază cu gradația zero, iar Ligia Deca a prezentat un salariu pentru care gradația minimă este 4, de aici și diferența
Marius Budăi: Profesorul debutant va câștiga de la 1 ianuarie 2024 un salariu net de 4.600 de lei pe lună
Cum se poate suspenda o grevă generală, conform legii
Reacții dure ale profesorilor după decizia liderilor de sindicat de a suspenda greva generală: “Vrem afișarea procentajelor pe județe! Vă suspectăm de înaltă trădare. Dacă nu le afișați, vă rugăm să demisionați!”
Care au fost revendicările sindicatelor din educație și ce prevede ordonanța de urgență adoptată astăzi de Guvern
FOTO Condiția sindicatelor apare în textul ordonanței de urgență: salariul debutantului să fie egal cu salariul mediu brut pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024
Liderul sindical Simion Hăncescu: Nu am trădat cu absolut nimic. Noi în permanență am respectat ceea ce ne-au cerut oamenii
BREAKING Greva profesorilor nu se încheie, ci se suspendă, anunță sindicatele, cu o condiție: Adoptarea azi a unei ordonanțe de urgență cu salariul debutantului cât cel mediu pe economie și creșterea salarială de 50% din diferența între salariile actuale și cele din grila nouă, la 1 ianuarie 2024

15 comments
  1. Am cerut liderilor județeni să fie bărbați și să-și dea demisia. Au decis să aibă o discuție între ei și au amânat vreo soluție radicală pentru mijlocul lui iulie.

    Așa că am părăsit sindicatul. Acești paraziți nu sunt lideri, se cred aleși pe viață. Dacă ei nu vor să plece, plec eu și nici nu privesc în urmă.

    Am votat peste 65% să continuăm greva, iar ei s-au dus și au trecut peste voința noastră. Păi mai vreți voi să reluați greva când vă convine? Cine sunt proștii care vă mai cred?

  2. Este o minciuna ! Cresterea neta este mult sub 20 % ! Dar, foarte adevarat, daca oamenii au acceptat decizia de suspendare, asta este… e doar vina lor !

  3. Bună ziua
    Eu nu am legătură cu greva, sunt pensionar și am participat la greva din solidaritate și din dorința ca cei 3 nepoți ai mei sa poată beneficia de o educație adevărată. Constat cu tristețe ca legea educației în vigoare nu se aplica, dar aoar ord. de urg. care nu fac decât rai. Opinia mea este ca dacă tot nu sunteți deacored cu cele petrecuta sa va organizați alegeri generale și sa formați UN SINGUR SINDICAT în educație puternic și cu principii de moralitate. Nu mai acceptați robinete ca cei 3 lideri actuali. Ei v-au vândut analfabeților din guvernele trecute și actuale. Fiți uniți căci numai asa o sa câștigați. Neghina din sânul vostru ardeti-o
    I rest numai de bine

  4. ,,Placinta salarială” a făcut economii (încât să se încadreze in ce vor ei/cât vor ei) luând de-a lugul timpului din salariile celor cu vechime mare!
    De ce nu se vede acest lucru????

    1.Nu au mai crescut salariile de bază celor cu vechime peste 25 de ani !
    2.Au dat gradații doar acelor care au uns sistemul șubred, cât sa strălucească găunos, (celorlalți- realiști in citirea lui -nu le-au mai dat nicio șansă de câștig, ba le-au mâncat din energie frustrandu-i cu lipsa șanselor egale cu ceilalți, ani și ani!) De, numărul gradațiilor era limitat la procente! Bateți-vă!
    Câștigă cel mai……!
    Câtă grijă pentru a fi lucrurile intr-un anumit fel! Și ce minți malefice! Și ce intelectuali naivi!
    2.Au mărit doar cu 16,84 % salariile de bază ale celor cu vechime mare.

    Bine că au avut grijă să mărească baza unui director -să fie cea mai mare, să fluiere ei cu putere când trebuie făcută adunarea/dispersarea, iar ei, profesorii, să știe imediat ce au de făcut!
    Pentru asta…e munca sisifică a directorului, că doar profesorii au și conștiința proprie și e greu când sensul așezării ei e opus sensului impus! E efort mare, domnule! Și constant! Și trebuie făcut discret! Uuffff! E greu! Trebuie să mai faci față câte unuia care mai iese din cadru! Și parcă ies tot mai mulți! Trebuie energie să ii faci sa simtă din nou cadrul!!! E efort, vorba aia, și in noapte ( ca la primari, săracii, care și ei, ca și directorii, trebuie să fie vigilenți!) Trebuie plătiți bine! N-ar fi bine, pe lângă privilegiile mai mari din noua lege sa poată si directorii ieși mai devreme la pensie?
    La câtă măiestrie în exersat totul, cu învățătură acumulată la cursuri gratuite despre manipulare si persuasiune, n-ar fi bine?

    Cântarirea in detrimentul specialistului e anapoda când nu valorizezi oamenii cu experiență multă intr-o meserie in care lucrul cu omul se rafinează în timp (că nu e ca la alergatorii la 100m garduri!)!

    Urmarea acestor măiestre decizii (n-am pus ghilimele, căci pentru cei ce ne-au prostit sunt, da, acte de măiestrie) va fi pensia de MIZERIE a celor cu c.c.a 35 de ani de vechime azi, pentru că ei, guvernanții, au schimbat optica in timpul jocului vieții lor active (cand au inceput ei activitatea, salariile lor erau f.f.mici, cu speranța că vor creste in timp.)
    Și cum se știe că ,,Speranța e virtute de sclav!” (Cioran), au făcut un reper (după această grevă văzut atât de clar) încât acești oameni să rămână sclavi până la moarte!

    In acest joc, punctul valoric-pe care malefic l-au definit – a fost ciocanul care a bătut in cuie destinul lor tragic! (A fost ca atunci când omenirea a pus în piață moneda, ca toți sa se raporteze la ea, iar apoi unii să facă jonglerii!)

  5. Tu, lider sindical judetean, nu ai dreptul sa hotarasti in numele meu. Toate acele motive enumerate le cunoastem si noi(diacutati cu oameni cu carte, nu prostii din deal). Care e problema? Eu hotarasc daca vreau sa stau nelimitat in greva, e problems mea,sunt banii mei si se poate incepe si anul scolar pe greva. Eu nu mi scot banii nici in decembrie cu ciirucurile voastre. Ati omis sa spuneti oamenilor ca marirea e la salariul 2017, nu cel in plata. Astfel, marirea pentru cei cu vechime e 300-500 lei maximum. Eu ma incadrez cam pe la 350 lei. Cand imi recuperez eu greva ca sa mai am ceva de castigat? In ianuarie 2024 cand primesc o bucata din remunerarea muncii? Ati omis iarasi sa spuneti oamenilor ca vi s-au promis in acea seara 25 la suta din iunie si dimineata ne-ati pus in fata faptului implinit: suma fixa 1300 lei brut. In 2024 vom fi iar in urma gunoierului, femeii de serviciu, pentru ca va creste minimul pe economie si in va spori si inflatia.Ca voi ati acceptat ca scarbele in numele nostru suma fixa, nu procent. Cum sa ne consultati? Ca n am fi acceptat ca de seara pana dimineata sa se dea o oferta schimbata. Stiti ca sunt oameni care nu vor recupera banii de greva tot anul? Multi…vreo…15000care au marsaluit prin soare vreo 3 saptamani jumate..Stiti ca sunt oameni cu vechime care dupa tragerea darilor la stat vor ramane cu salriu chiar mai mic? Vreau sa iasa sindicatele judetene si sa clatifice si aceste aspecte. Sa ne spuna procentele pe care le tot cerem, sa explice cum se duce un mandat fara semnatura membrilor, cum se minte poporul ca au fost sub 50 procente de acord ca greva sa continue..ca practic azi recunoasteti in presa propria minciuna. Mai vedeti voi cotizatii poimarti!!!! In scoala mea, din 38 la sibdicat am mai ramas 13 dupa suspendarea grevei. Si trendul este asemanator in toata tara. Iar dupa 1 ianuarie 2024 o sa va bata vantul prin conturile de sindicat, dragi lideri mincinosi in numele noatru.

  6. Despre sporul de periculozitate nu mai zic nimic?
    Suntem singurii fraieri care luam boli de la scoala iar altii au acest spor stand la birou.

    1. Eu mi-am distrus sanatatea in scoala, facand 3 boli, din care, 2 soldate cu operatie si una cu sechele pe viata.

    2. @alex: lucrați cumva în mină și nu știm noi? Lucrați cu uraniu sau alte substanțe periculoase? Nu! Lucrați cu copii, nu lucrați cu animale, deși mulți dintre voi așa îi considerați pe acești copii că care nu au absolut nicio vină, așa că de ce să primiți spor de periculozitate?

      1. Nu ai înțeles nimic din ceea ce vorbim,privind sporul de periculozitate .
        Dumneata ești o frustrata și e mai bine să taci!

  7. Urmeaza marirea taxelor…multa fantezie in programul guvernului primului ministru desemnat…
    Nu se putea guvern fara Grindeanu si Firea, au scos UDMR de la guvernare, viitorul nu suna bine

  8. Trebuia menținută respectarea alocării de 6% din PIB pentru educație (sau ceva similar cu ceea ce se negociase în trecut cu Câmpeanu, 15-18% din bugetul de stat consolidat), altfel toate aceste așa-zise “măriri” nominale în lei-tramvai (la fel ca și cu cele din Legea 2017) vor fi spulberate în câțiva ani de către inflație… Principiul cu “salariul profesorului debutant să fie egal cu salariul mediu brut pe economie DIN ANUL BUGETAR ANTERIOR” NU VA FI APLICAT NICIODATĂ, în viitoarea lege a salarizării vor trece cel mult (cu caracter tranzitoriu pentru 2024) că “în anul 2024 salariul profesorului debutant să fie egal cu salariul mediu brut pe economie din 2023” și asta va fi tot!
    “Asta are, asta n-are, asta-i bila marcatoare…”

  9. Tot ce se întâmplă nu o sa facă altceva decât sa ne convingă de faptul ca trebuia sa ieșim în strada ca în Franța :cu cagule, sticle incendiare și pe ei! Nu se mai poate! Ce se întâmplă frizează limita normalului de prea mult timp. Oamenii ăștia te conving ca nu se merita sa ai un comportament civilizat.
    Au tupeul sa spună ca nu sunt bani și apoi sa înceapă pomeni electorale. Asta e viitorul țării, pomana? Asa se susține populația productiva a țării :îi strângi cu ușă sa cedeze nervos și sa plece unde vede cu ochii sa facă bani ca să aibă un trai decent? Întâi au închis fabrici și uzine și majoritatea a rămas fără un loc de munca decent, acum s-au pus pe noi.

    1. Aloo Sindicatul. După toată gafa facuta de voi, fără a consulta Personalul din Învățământ cu rămâne cu cei ce muncesc la curatenia în Instituții de Învățământ, ma refer la personalul Nedidactic, ei nu sunt importanți. Doar atunci când stau cu matura și carpa după elev. Rușine vouă sunteți una și aceeași cu Guvernul de batjocora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

UPDATE Document greşit pus în dezbatere de minister, corectat după 5 zile: Modificarea ajutoarelor pentru calculatoare acordate elevilor, confundată cu noile reguli pentru Agenția de Programe Comunitare

UPDATE După semnalarea problemei de către Edupedu.ro, Ministerul Educației a publicat în mod corect documentele puse în dezbatere publică. Un proiect de hotărâre de guvern pus greşit în dezbatere publică…
Vezi articolul