Precizări ale Ministerului Educației pentru interpretarea grilelor de salarizare din Ordonanța 57 – În anexele din Monitorul Oficial apar doar salariile de bază cu gradația zero, iar Ligia Deca a prezentat un salariu pentru care gradația minimă este 4, de aici și diferența

24.963 de vizualizări
Foto: Alex Tudor / Agerpres Foto
Ministerul Educației explică, într-un set de precizări trimis Edupedu.ro, de ce diferă salariul brut prezentat de ministrul Educației Ligia Deca în conferința de presă de la Guvern, de cel care apare pentru aceeași funcție, vechime și grad didactic în anexele OUG 57/2023. Instituția arată că toate salariile de bază prevăzute în ordonanță sunt stabilite pentru gradația 0, care ar corespunde unui angajat fără vechime în învățământ, dar în practică, profesorii cu experiență la catedră nu au cum să aibă aceste gradații.

Redăm precizările Ministerului Educației:

„Cu privire la informațiile apărute în articolul „Ligia Deca a dat exemple de creșteri salariale din calculele pe grile trimise inspectoratelor: Pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II, între 15 și 20 de ani vechime, salariul de bază crește de la 5.368 lei la 6.947 lei brut. În Ordonanța publicată în Monitorul Oficial același profesor are 5.717 lei”, facem următoarele precizări:

  • Ministrul Educației, doamna Ligia Deca, a prezentat, în cadrul briefingului de presă de după ședința de Guvern din data de 12 iunie 2023, o serie de simulări privind câștigurile brute raportate la salariul de bază în cazul unor funcții didactice din învățământ.
  • Un astfel de caz a fost acela al unui profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II, între 15 și 20 de ani vechime în învățământ.
  • Vechimea în muncă (gradația) este cel puțin egală cu vechimea în învățământ.
  • Salariul de bază pornește de la Gradația 0, însă salariul brut de bază se înmulțește cu coeficienți în funcție de vechimea în muncă.
  • Gradația minimă echivalentă acestei vechimi în învățământ este gradația 4 (15-20 de ani).
  • Prin urmare, conform art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, se va aplica o tranșă de vechime aferentă gradației 4.
  • Pentru un profesor cu studii superioare de lungă durată, grad didactic II, între 15 și 20 de ani vechime în învățământ, gradația 4 este echivalentă a 6.947 lei, prin aplicarea succesivă a coeficienților prevăzuți la art. 10 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017, conform celor prevăzute în actul normativ menționat.
  • Reiterăm faptul că un profesor aflat în situația dată nu are cum să fie încadrat la gradația 0 din punct de vedere legal, fiind încadrat cel puțin în gradația 4.

Ministerul Educației a procedat în mod transparent la transmiterea unor informații suplimentare privind calcularea salariilor de bază prin noile grile de salarizare în sistemul național de învățământ adoptate prin OUG nr. 57/2023. Vom răspunde la toate solicitările de clarificare privind calculele salariale, oferind asistență reprezentanților mass-media care prezintă informații pe acest subiect pentru o corectă informare a publicului, dată fiind complexitatea și importanța interpretărilor din punct de vedere legislativ privind salarizarea personalului din învățământ”.

Documentul transmis de Ministerul Educației către școli și inspectorate, cu exemple de calcul pentru salariile de bază, poate fi descărcat de aici.


17 comments
  1. Va rog în redactarea grilelor sa nu mai lăsati administrator financiarechivalent cu bibliotecar.nu este echivalenta .contabilul lucrează de îl dor ochii și bibliotecarul mai da cate o carte când si cand.nici răspunderea nu este aceiași.cine a făcut grila administrator financiar ,bibliotecar pe acelas nivel plutește și habar nu are ce muncesc fiecare.

  2. Sunt secretar sef intr -un liceu tehnologic .
    Un director nu poate avea mai mult de 5 ore/saptamana la plata cu ora.
    Si……… sa fim realisti, un director semneaza documente, deci isi asuma ceea ce face.
    Nu este acelasi lucru cu a vorbi, nu contorizeaza nimeni daca ai spus bine sau nu.

  3. O fi in unele licee dar in majoritatea școlilor secretarul șef si contabilul șef , in frunte cu directorul , sunt cei care duc Scoala in spate. Raspundere si munca pe rupte. Ce face bibliotecarul? Nu mare lucru . Nu se compara munca, stresul si desigur răspunderea pentru acte documente , salarii contracte . Este strigător la cer . Aceste persoane trebuiesc motivate cu salarii pe măsura muncii si răspunderii.

  4. Eu cred ca se modifică grilele si pentru functiile de conducere…. de 6 ani nu luam mai nimic iar acum avem salariul sub functiile de executie….se spune ca salariul din grila contine vechime maxima plus conducere….unde sunt????
    o sa ne facem functii de executie ca sa luam salariu mai mare….

  5. Da directorul sa aiba mai mic decat profesorul? O bătaie de joc. Pur si simplu diamna ministru nu are habar despre ce este acest sistem, nu stie cine ce are de facut. Cine raspunde si cat volum de munca este in anumite compartimente. Rușine , doamna ar trebui sa mearga sa predea cativa ani apoi si accepte sa fie ministru. Cum sa pui in fruntea unor ministere oameni care nu au legatura cu acele domenii? De aia merge totul prost. Se aseara diar pe criterii politice nu si competente.

  6. Este normal ca un bibliotecar sau informatician să aibă salariul mai mare decât al secretarului-șef sau al contabilului – șef. Nici volumul de muncă, nu mai spun răspunderea în fața organelor de control nu se compara. Refaceți grilele, altfel o să facă bibliotecarul salariile și contracte de muncă. Este bătaie de joc, complexitatea muncii și răspunderea, precum și volumul de muncă, recalculări în permanenta pe HJ-uri, ore muncite în weekend și peste program, de astea nu s-a ținut cont la stabilirea salariului pentru secretar-șef și contabil-șef. Rușine… O să plecăm toți….

    1. speram ca vor modifica si pentru noi,se spune ca salariul contine vechime la nivel maxim plus conducere….o sa ne facem functie de executie ca sa luam salariul mai mare….

    2. intotdeauna bibliotecarii si informaticienii au avut salariile de incadrare mai mari decat secretarii si contabilii chiar daca nu au vreun stres cu vreun organ de control si nici vreo raspundere.
      Ce mi se pare foarte ciudat este ca in licee de top sunt platite firme care fac actele de studii desi secretarele au norma intreaga. Totul cu acordul inspectoratelor pentru ca sunt oamenii lor de casa.

  7. Salariul funcțiilor de conducere sunt tot la gradatia zero?
    Un director la o unitate grad I are salariul 8300 iar profesorul peste 25 ani 8492,este normal?
    Secretarul sef are 6828 iar secretarul are 6893 .
    Contabilul sef are 6828 iar administratorul financiar(contabilul) are 7023.
    Secretarul are salariul mai mic decat bibliotecarul, unde este complexitatea și răspunderea muncii cum de altfel începe legea salarizării, adică….. cel care eliberează cărți pentru elevii are mai multa răspundere decat un secretar care: întocmește si eliberează acte de studii cu regim special, face încadrare, întocmește deciziile unității, întocmește statele de plată si examene pentru salariați, întocmește statele pentru bursele elevilor, lucrează cu programe naționale Edusal pentru salarii, Revisal, Esop, L 153, aplicatii Bani de Liceu, Aplicatie alocații, etc…..
    Dacă contabilul sef si secretarul șef au acelasi salariu de ce administratorul financiar ( contabilul)are salariul mai mare decât secretarul?
    Dacă între un director la o unitate grad II si unul la o unitate grad I este diferenta de 382 lei , de ce între un secretar sef de la o unitate grad II si o unitate grad I este de 701 lei, nu este răspunderea mai mare pentru director?
    Va multumesc !

    1. Doamna Lidia, de ce nu treceți pe funcția de bibliotecar? Faceți rotativa. Să vedeți și dumneavoastră cum e să fii bibliotecar. Bibliotecarul a făcut munca secretarului dar invers nu am auzit.
      Toate cele bune!

    2. doamna Lidia, cu tot respectul, dar de ce nu treceți pe funcția de bibliotecar?? sa stați în miros de cărți, îngălbenite de vreme, cu mizerie de șoareci pe rafturi și sa alergați în 4 scoli??? secretarii nu se mișcă de la birou…o cafea,o bomboana,mici atenții…eu nici apa nu am când mi e sete…nu mai spun ca am 28 de ani vechime și,ca secretar,știți ca nu mai primesc nimic la salariu..este băgată în baza…și Încă ceva: stabilitatea este tot în salariul de bază. am avut o pana în ianuarie..și încă ceva: sunt și profesor și stăpânesc foarte bn gramatica limbii române..m am titularizat prin concurs național. am luat 8.cand? în 2005.deci….nu generalizați…și am făcut și biblioteconomie.am 3 calificări.mai marii ministerului habar nu au de oamenii din teritoriu..părerea mea?? 1300 trebuiau dublați în cazul meu…ptr ca eu am învățat pe bune..cu respect, Elena

  8. Dacă ne uităm cu 7 ani in urmă,vedem că acolo tranșele de vechime erau altfel:Adică după transa 20-25 urma transa 25-30,apoi 30-35…Cu alte cuvinte la bătrânii cu experiență li s-au mai furat două tranșe de vechime.Apoi,problema profului cu vechime și grad didactic 1,care are dreptul la 16 ore săptămânal și la rugămintea directorului prestează 18 ore săptămânal,diferența de la 16 la 18 nu i se plătește.Asadar,greva a trecut,dar nemulțumirile au rămas.

  9. Doamna ministru dar cu directorii , care au tinut echilibrul in aceasta perioada , care au muncit din bun simt desi ar fi dacut greva si ei, care s au implicat in rezolvarea inspecțiilor la Vlasă desi era greva , ca sa ajute ministerul , care muncesc si raspund de tot , de la înfundătură unei toalete pana la siguranta fiecărei persoane din Scoala, care mențin sistemul in viata si pe timp de criza , care au concediu de 25 de zile in timp ce si nefidacticul are minim 33 , care trebuie sa raspunda ka orice ora desi programul de munca e de 8 ore , si multeee multe altele, ce ati facut cu salariile lor? Va bateți joc de acei oameni ai scolii Devotați care au dat concurs si nu sunt numiți politic . Cum este posibil sa aiba un salariu cat un profesor , sa nu aiba macar o indemnizație de conducere? Oare sănătatea lir si munca lir nu valorează nimic? Daca nu suntem valoroși de ce ne puneti sa va facem sute de informări , situatii si raportări ? O sa ne dam demisiile , desi , repet , noi avem concursuri date pe bune si nu suntem numiți politic. Poate ati publicat gresit salariul directorilor si reveniri. Poate adăugați cateva zile de concediu oentru refacere neuropsihica.

    1. Dacă vrem corectitudine, atunci să spunem și despre faptul că, unii directori mai au și ore la clasă ( și nu puține/ să nu mai vorbim despre unele licee tehnologice, unde au cate 2 clase de practica, a câte 6 ore fiecare adică 12 ore pe zi plus inca 8 ore că director, săracii nu mai au nici măcar timpul necesar de odihnă). In ceea ce privește examenul pentru obținerea postului de director, să o lăsăm mai moale, la cate scandaluri au fost prin presă în legătură cu corectitudinea desfășurării acestora, va trebui sa ne rezumăm la a spune că sunt numiți și nu prin concurs!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Salarii cu până la 50% mai mari pentru profesorii calificați pentru discipline la care există deficit, propun social-democrații / 5% în plus la salariu pentru fiecare copil cu CES din clasă, printre amendamente

Profesorii calificați care predau discipline la care există deficit ar putea să primească o majorare a salariului de bază de până la 50%, potrivit amendamentelor depuse de Partidul Social Democrat…
Vezi articolul