Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii sunt nemulțumiți și „au început deja să semneze pentru declanșarea grevei generale cu ocazia simulărilor examenelor naționale”. Potrivit liderului sindical, nemulțumirea profesorilor este amplificată, „indiferent de declarațiile pe care le face premierul că nu vor mai fi alte măsuri de austeritate care să lovească în sistemul de învățământ preuniversitar”.
- Amintim că referendumul referitor la greva profesorilor a fost trimis în școli, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Sindicatele din Învățământ le propun profesorilor neparticiparea la simulările examenelor naționale / grevă în perioada desfășurării simulărilor examenelor naționale.
Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” a vorbit și despre neplata hotărârilor judecătorești câștigate de profesori și despre faptul că încă nu a fost rezolvată problema plătii cu ora:
„Sunt nemulțumiți (profesorii – n.red), au început deja să semneze pentru declanșarea grevei generale cu ocazia simulărilor examenelor naționale. Starea aceasta de nemulțumire este amplificată, indiferent de declarațiile pe care le face premierul că nu vor mai fi alte măsuri de austeritate care să lovească în sistemul de învățământ preuniversitar. Sunt suficiente cele care au fost asumate pe Legea 141, la care putem adăuga neplata hotărârilor judecătorești, pentru că știm cu toții foarte bine că au fost amânate cu un an și nu se știe ce se va întâmpla anul acesta, faptul că mulți colegi nu vor mai beneficia de alocațiile de hrană și voucherele de vacanță, faptul că încă nu s-a reglat problema plății cu ora, multele probleme care nu fac altceva decât să crească gradul de nemulțumire în rândul colegilor care lucrează în învățământul preuniversitar.”
Marius Nistor transmite că „suntem dispuși se reacționăm cu toată fermitatea, pentru a ne atinge obiectivele pe care le-am declarat și în cursul acțiunilor de protest de anul trecut. Pentru că nu am cerut numai demisia unui ministru care a susținut aceste măsuri de austeritate, am cerut și abrogarea măsurilor în cauză.”
Explicațiile despre ceea ce înseamnă participarea profesorilor la grevă au fost transmise în teritoriu de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, potrivit unui document consultat de Edupedu.ro. Potrivit documentului, în momentul în care profesorii au aderat la grevă, contractul individual de muncă se suspendă automat. Acest lucru înseamnă că, pe durata grevei, nu primesc salariu și zilele de grevă nu se consideră vechime în muncă/învățământ/catedră.
La începutul lunii februarie, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat că „avem informații certe că se dorește în continuare diminuarea numărului de posturi”. „Sperăm ca în al 12-lea ceas să se înțeleagă că nu poate, totuși, premierul Bolojan să își bată joc de 3 milioane de elevi și 300.000 de angajați din Învățământ”, a precizat acesta.
În noiembrie 2025, premierul Ilie Bolojan a declarat pentru Edupedu.ro că Educația nu va fi afectată de alte reduceri bugetare, în afară de cele aplicate deja prin pachetul 1 de reformă: „Având în vedere pachetul care a fost adoptat, în care pe educație au fost crescute normele didactice și au fost reduse bursele, nu există intenția ca anul viitor pe componenta de educație pe preuniversitar să se mai ia măsuri care să însemne alte reduceri”.
Nemulțumire fără precedent în sistemul de învățământ
Potrivit unui chestionar realizat de FSE „Spiru Haret” în perioada 14-31 ianuarie 2026, la care au răspuns peste 17.000 de angajați din învățământ, mai mult de 74% dintre profesori declară că sunt dispuși să participe la grevă.
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, pentru Edupedu.ro, că „în jur de 77%” dintre profesorii care au răspuns la chestionarul FSLI sunt de acord cu greva generală. Dintre aceștia, cei mai mulți au optat ca greva să aibă loc la finalul de an școlar, după cum a spus liderul sindical.
Despre norma didactică
Conform Legii Bolojan, noile norme didactice sunt:
- pentru învățători și profesori de învățământ primar, norma didactică rămâne de tip „un post pe clasă”, dar cu 2 ore obligatorii de pregătire remedială pe săptămână
- pentru profesorii de gimnaziu, liceu, postliceal, precum și cei din clasele cu program integrat de artă și sport sau din unități extrașcolare, norma crește la 20 de ore pe săptămână, dacă aceștia au cel puțin licență în cariera didactică
- excepție: profesorii cu grad didactic I sau titlul de profesor emerit, care desfășoară activitate de mentorat, vor avea normă redusă la 18 ore pe săptămână
- profesorii de instruire practică și maiștrii-instructori vor avea norme de 26 de ore pe săptămână (cu licență), respectiv 22 de ore (dacă au gradul I și activitate de mentorat)
- în învățământul special, norma este de 18 ore pentru profesori la predare și terapii specifice, respectiv 22 de ore pentru educatori și maiștri instructori
- cadrele didactice cu peste 25 de ani vechime și gradul I, sau care dovedesc performanță educațională, pot beneficia de o reducere a normei cu 2 ore pe săptămână, fără afectarea salariului, în baza unei metodologii aprobate de Minister
În plus, în perioada 2025-2026 până în 2029-2030, este valabil un regim special care permite includerea în norma didactică a unor activități precum pregătirea pentru examene naționale, performanță educațională și învățare remedială.
Este prima creștere a normei didactice din 1995 încoace. Atunci, prin Legea Statutului cadrelor didactice, prevăzută de legea învățământului, dar aprobată separat doi ani mai târziu, erau stabilite normele didactice de 18 ore în învățământul preuniversitar.
Reamintim că Ministerul Educației și Cercetării nu a prezentat nicio analiză a fundamentării măsurilor din legea 141/2025, în afara declarațiilor făcute de ministrul Daniel David în ieșirile sale publice. În schimb, analiza solicitată Institutului de Științe ale Educației de Edupedu.ro a fost cenzurată de ministrul David sub pretextul unui peer review pentru că îi contrazicea cu date și studii argumentele folosite.
Principalele prevederi din Legea 141/2025, care afectează Educația: comasări de școli, creșteri de norme, tăieri de burse și clase, plata cu ora și degrevări de normă
- Comasările de școli au avut loc după reguli stabilite de Ministerul Educației până pe 9 august, cu o lună înainte de prima zi de școală / Ministrul anunța că circa 900 de directori vor rămâne fără posturi, iar echipele de management la fel
- Crește numărul de elevi în clasă de la 1 septembrie 2025. Modificările se fac pentru toate clasele pe fiecare ciclu școlar: într-o clasă de liceu pot fi din nou 34 de elevi, față de 26 în prezent
- Fondul de burse al studenților este redus cu 40% de la 1 august, până în 2028. Reducerea la transportul cu trenul se acordă și în 2026 doar între domiciliu și facultate
- Norma didactică pentru toți profesorii din România crește de la 1 septembrie 2025, pentru prima dată în ultimii 30 de ani, prin Legea 141 din 2025
- Indemnizația de hrană va fi acordată doar angajaților cu salarii de 6.000 lei net sau mai mici și rămâne plafonată la 347 de lei pe lună
- Directorii de școli rămași pe post după comasări au interdicție să mai ia plata cu ora sau cumul, iar obligația de predare crește până la 40 de ore pe lună pentru toți / Regulile de aplicare trebuie decise până pe 25 august, cu două săptămâni înainte de începerea cursurilor
- Plata cu ora 2025 în învățământ – tariful brut pe ora suplimentară sau vacantă tăiat cu 50% pentru toți profesorii din România / Exemplu de calcul
