Ministerul Educației a trimis Consiliului Economic și Social, pentru avizare, proiectul de ordonanță care prevede creșterea alocației forfetare pentru elevii navetiști / Asociațiile de elevi critică demersul

Foto: Pexels.com

Proiectul de ordonanță care prevede creșterea alocației forfetare pentru elevii navetiști a fost trimis pentru avizare la Consiliului Economic și Social, în forma propusă de fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit unor surse Edupedu.ro. OUG 50/2021 privind transportul elevilor, pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr. 1/2011, a fost atacată la Curtea Constituțională, iar un verdict este așteptat în data de 24 noiembrie. Asociațiile de elevi critică faptul că noul ministru al Educației, Ligia Deca, a trimis spre avizare proiectul de ordonanță, deși “a fost agreat faptul că nu va fi adoptată nicio nouă ordonanță de urgență în domeniul transportului elevilor până la momentul primirii unei decizii a Curții Constituționale cu privire la OUG 50/2021 sau al respingerii în Parlament a acesteia”, precizează asociațiile de elevi într-un comunicat de presă.

Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE), Asociația Elevilor
din București și Ilfov (AEBI), Asociația Elevilor din Timiș (AETM), Asociația Elevilor din
Maramureș (AEM) și Asociația Elevilor din Bacău (AEBc) și Federația Părinților și
Aparținătorilor Legali (FePal) critică trimiterea proiectului de ordonanță care prevede creșterea alocației forfetare pentru elevii navetiști, spre avizare la Consiliului Economic și Social (CES). Într-un comunicat de presă, asociațiile semnatare remarcă faptul că Ligia Deca a trimis spre avizare proiectul de ordonanță, deși “a fost agreat faptul că nu va fi adoptată nicio nouă ordonanță de urgență în domeniul transportului elevilor până la momentul primirii unei decizii a Curții Constituționale cu privire la OUG 50/2021 sau al respingerii în Parlament a acesteia.

În ciuda acestui fapt, Ministerul Educației a transmis în data de 11 noiembrie a.c. proiectul de ordonanță propus de Sorin Cîmpeanu către Consiliul Economic și Social, solicitând avizarea sa, arătând astfel intenția de a-l aproba anterior deciziei CCR. Astfel, Ligia Deca dovedește că nu este altceva decât un pion trimis să finalizeze dezastrul creat de Sorin Cîmpeanu, și să se asigure că elevii nu vor avea cu ce să ajungă la școală”, se precizează în comunicatul de presă.

Asociațiile de elevi mai subliniază și că elevii în continuare nu vor putea beneficia de transport gratuit, în ciuda faptului că acest drept este prevăzut de lege, care este însă încălcat de peste 2 ani, dacă proiectul va fi aprobat de Guvern. “Mai mult, proiectul va bloca efectele deciziei CCR ce va fi adoptată pe 24 noiembrie, în contextul în care decizia va declara Ordonanța 50/2021 neconstituțională”, mai scriu asociațiile de elevi semnatare.

Ce prevede ordonanța pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011 trimisă la CES:

Potrivit proiectului de ordonanță, trimis spre CES pentru avizare, și obținut de Edupedu.ro, suma forfetară lunară decontata este de 60 de lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru. În cazul în care tarifele practicate sunt mai mari decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 50%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport. În situația în care suma forfetară lunara majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport privat pe bază de abonament / pachet de bilete, diferența poate fi decontată din bugetele consiliilor locale.

“În municipii și orașe elevii din învățământul primar, gimnazial și liceal care frecventează cursurile unei unități de învățământ de stat, particulare sau confesionale autorizate, pot beneficia de transport specializat de tip curse școlare pentru transportul de la / și până la unitatea de învățământ. Acoperirea cheltuielilor pentru transportul specializat se asigură din bugetul de stat prin transfer către unitățile administrativ teritoriale”, potrivit OUG trimisă CES pentru avizare.

Informații de context

În data de 15 septembrie, Ordonanța de urgență privind alocația “forfetară” pentru transportul elevilor a fost pusă în dezbatere publică, după ce cu o zi înainte ministrul de atunci, Sorin Cîmpeanu l-a prezentat în Guvern fără să îl pună în transparență instituțională și să poată fi consultat, lucru sesizat și de mai multe asociații de elevi.

Cîmpeanu spunea că elevii pot solicita acordarea în avans a sumei forfetare lunare, iar alocația se plătește din bugetul ministerului. – detalii aici

Mai multe organizații ale elevilor și Federaţia Părinţilor şi Aparţinătorilor Legali au cerut Guvernului, în aceeași zi, să nu aprobe ordonanța de urgență privind alocația “forfetară” pentru transport pe motiv că “ordonanța prevede decontarea transportului parțial, nu gratuitate” – mai multe detalii aici

Inițial, suma forfetară lunară era de 50 de lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 50 lei/lună se suplimenta cu 5 lei/lună pentru fiecare kilometru.

O săptămână mai târziu, pe 22 septembrie, Ministerul Educației a fost de acord cu dublarea alocației forfetare și cu dublarea sumelor alocate în funcție de distanță, așa cum a propus Consiliul Elevilor, adică la valoarea de 60 de lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, suma de 60 lei/lună se suplimentează cu 6 lei/lună pentru fiecare kilometru – detalii aici

Ordonanța pentru modificarea și completarea Legii Educației Naționale nr. 1/2011 în forma trimisă CES:
Exit mobile version