Ministerul Educației, în ziua în care titularizarea a fost suspendată: Imediat după încetarea stării de alertă, Ministerul va dispune reluarea acestor activități, care se vor realiza conform unui calendar aprobat prin ordin

începerea școlii, predare bilingvă

Foto: Pixabay.com

Concursul de titularizare 2020 a fost suspendat, anunță Ministerul Educației printr-un comunicat oficial, abia la o zi după ce ministrul a semnat un ordin pentru suspendarea concursului și chiar în ziua în care profesorii trebuia să-și depună dosarele de înscriere. Până la această oră, ordinul care suspendă titularizarea nu a fost publicat în Monitorul Oficial.

Într-un comunicat remis Edupedu.ro, instituția informează că “imediat după încetarea stării de alertă, Ministerul Educației și Cercetării va dispune reluarea acestor activități, care se vor realiza conform unui calendar aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării”.

Potrivit Ordinului semnat de Monica Anisie, toate activitățile programate în calendarul de mobilitate începând din data de 18 iunie se suspendă. Edupedu.ro a scris în exclusivitate, încă de săptămâna trecută, că organizarea acestui concurs este incompatibilă cu Legea 55/2020 care stabilește condițiile stării de alertă. Proba scrisă a examenului pentru titularizare în învățământ urma să aibă loc în data de 15 iulie 2020.

Comunicatul de presă al Ministerului Educației:

Conform Hotărârii Guvernului nr. 394/2020 din 18 mai 2020, pe întreg teritoriul țării a fost instituită starea de alertă, iar prin Hotărârea de Guvern nr. 476/2020 din 16 iunie 2020, s-a prelungit starea alertă.

Astfel, rămân în vigoare dispozițiile art.27, alin.3 din Legea 55/2020, articol potrivit căruia „pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice, se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante”.

În acest context, Ministerul Educației și Cercetării, pentru respectarea cadrului legal în vigoare, a emis Ordinul pentru suspendarea organizării și desfășurării unor activități prevăzute în anexa nr. 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021, aprobată prin Ordinul ministrului educației și cercetării nr.5.259/2019, cu modificările și completările ulterioare.

Precizăm faptul că imediat după încetarea stării de alertă, Ministerul Educației și Cercetării va dispune reluarea acestor activități, care se vor realiza conform unui calendar aprobat prin ordin al ministrului educației și cercetării“.

Informații de background

Starea de alertă a fost prelungită pentru 30 de zile, începând de miercuri, 18 iunie, prin Hotărâre de Guvern.

Ordinul de ministru care suspendă Titularizarea 2020 – document în format .PDF 

Ce este titularizarea

Titularizarea este angajarea într-o școală, pe o perioadă nedeterminată.

Pentru a se titulariza – deci pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată – profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului. Pentru a deveni suplinitor – deci pentru angajarea pe perioadă determinată – candidații trebuie să obțină minimum nota 5 atât la proba scrisă, cât și la inspecție.

Proba scrisă a examenului pentru titularizare în învățământ urma să aibă loc în data de 15 iulie 2020, cu respectarea tuturor măsurilor igienico-sanitare.

Calendarul concursului de Titularizare la punctul 12 că prevedea că din 18 iunie încep înscrierile. Conform noului ordin, toate aceste etape se suspendă.

Descarcă de aici actualul Calendar: Anexa 2 ordin nr. 4302 21.05.2020 modificare ordin nr. 5.259 mobilitate 2020-2021

Edupedu.ro a scris încă de pe 9 iunie despre concursul național pentru ocuparea posturilor în sistemul de învățământ, numit titularizare, și despre faptul că organizarea acestuia contravine prevederilor legii stării de alertă. În acea zi președintele Iohannis a anunțat prelungirea acestei stări de alertă din cauza că nu înregistrăm scăderi ale cazurilor de infectare cu COVID-19. Edupedu.ro a analizat prevederile legale:

Legea 55/2020 care reglementează starea de alertă pe teritoriul României prevede la articolul 27, alineatul 3 următoarele:

„Pe durata stării de alertă, în instituțiile și autoritățile publice se suspendă orice tip de concurs pentru ocuparea posturilor sau funcțiilor vacante și temporar vacante”.

Deja primele etape ale acestui concurs au început pe 29 mai, când lista posturilor a fost actualizată, apoi pe 5 iunie, când pe site-ul minsiterului a fost publicată lista cadrelor didactice titulare care au depus cereri de pretransfer.

Potrivit Metodologiei în vigoare pentru Titularizare, aceasta reglementează:

Calendarul complet al concursului de Titularizare 2020 poate fi văzut aici. 

Conform legii 55/2020, etapele care au loc în acest moment legate de concursul național de angajare în învățământ ar putea fi contrare legii.

Concret, din 18 iunie începea ocuparea prin concurs național a posturilor didactice/catedrelor declarate vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, potrivit calendarului oficial, iar toate aceste etape sunt acum suspendate:

a) verificarea și afișarea, la sediul inspectoratului școlar și pe pagina web a inspectoratului școlar, a listei finale reactualizate cu posturile didactice/catedrele vacante/rezervate pentru concurs;

Termen: 18 iunie 2020

b) înregistrarea dosarelor de înscriere a candidaților la concursul de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate la inspectoratele școlare; verificarea și avizarea dosarelor de înscriere a candidaților de către comisia județeană/a municipiului București de organizare și desfășurare a concursului;

Perioada: 18-29 iunie 2020

Notă: În perioada 18-29 iunie 2020 pot depune dosare de înscriere și cadrele didactice titulare a căror reducere de activitate se constată până la data de 28 iunie 2020.

c) afișarea pe site-ul inspectoratelor școlare a datelor de înscriere înregistrate în sistemul informatic a candidaților înscriși la concursul național;

Termen: 1 iulie 2020

d) depunerea, la inspectoratele școlare, a adeverințelor de absolvire de către absolvenții promoției 2020/absolvenții 2020 ai programelor de pregătire psihopedagogică oferite de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic și corectarea datelor de înscriere înregistrate în sistemul informatic la solicitarea candidaților;

e) corectarea datelor de înscriere în sistemul informatic, la solicitarea candidaților, dacă este cazul;

f) organizarea și desfășurarea probelor orale eliminatorii la nivelul inspectoratului școlar;

Perioada: 1-9 iulie 2020

2. Candidații care observă erori în datele afișate informează, în scris, prin poștă electronică, inspectoratul școlar în vederea corectării acestora până cel târziu la data de 9 iulie 2020.

3. În mod excepțional, absolvenții promoției 2020 (ai studiilor medii/postliceale/universitare de licență/universitare de masterat/departamentelor pentru pregătirea personalului didactic/departamentelor de specialitate cu profil psihopedagogic) pot să prezinte adeverința de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică și să valideze fișa de înscriere în ziua susținerii probei scrise. Absolvenții promoției 2020 pot participa la proba scrisă în cadrul concursului național numai după prezentarea adeverinței de absolvire a studiilor/programului de pregătire psihopedagogică.

g) afișarea, pe site-ul și la avizierele inspectoratelor școlare, a listei candidaților înscriși, a cadrelor didactice angajate cu contract individual de muncă pe durata de viabilitate a postului/catedrei înscris(e) la concursul național care solicită repartizarea pe perioadă nedeterminată pe postul didactic/catedra pe care sunt angajate și a listei posturilor didactice/catedrelor pe care sunt angajate aceste cadre didactice, precum și a rezultatelor la probele orale;

Termen: 10 iulie 2020

Examenul scris pentru Titularizare, o etapă a concursului de angajare în instituțiile publice de învățământ, este programat pentru data de 15 iulie, iar starea de alertă ar putea fi prelungită cu 30 de zile, pe baza legii existente, exact până în jurul datei de 15 iulie.

În consecință, dacă Legea 55/2020 nu va fi modificată, concursul național de angajare în sistemul de învățământ nu va putea avea loc decât după ridicarea stării de alertă.

Citește și:

 

Exit mobile version