Ministrul de Interne a contestat în instanță și decizia prin care Comisia Universității Babeș-Bolyai a constatat plagiat extins în teza sa de doctorat. Numărul proceselor ajunge la 3

Foto: Ilona Andrei / G4Media

Al treilea proces a fost deschis de ministrul de Interne, Lucian Bode, împotriva Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, anume pentru anularea hotărârii prin care Comisia de Etică a universității a constatat plagiat în teza lui de doctorat, după cum a semnalat Agerpres. Este al treilea proces deschis de ministru, care este și secretarul general al PNL, împotriva UBB, după alte două referitoare la decizia luată în prealabil de Comisia de Etică, prin care aceasta a decis, la sfârșitul anului trecut, să analizeze a doua oară teza.

În Hotărârea Nr. 1 din 2023, Comisia de Etică a UBB constata plagiat extins în teza lui Lucian Bode, comparativ cu nivelul constatat la prima evaluare, din toamnă, precum și faptul că lucrarea era profund viciată. Totodată, Comisia anunța că urma să sesizeze CNATDCU referitor la concluziile analizei sale, cerea alinierea tezei “cu standardele de etică academică” și, până atunci, retragerea cărții “Securitatea energetică și managementul resurselor la începutul secolului XXI: România în context european actual”, publicată pe baza tezei.

Lucian Bode a cerut, printr-un dosar înregistrat pe 20 februarie la Tribunalul București, în contencios administrativ și fiscal, anularea Hotărârii I/2023.

Precedentele două acțiuni în instanță vizau suspendarea, respectiv anularea deciziei Comisiei UBB de a se autosesiza și de a analiza a doua oară teza de doctorat a ministrului, în condițiile în care jurnalista Emilia Șercan identificase porțiuni plagiate extinse comparativ cu ceea ce găsise, inițial, Comisia universității clujene.

Exit mobile version