Ministrul Educației, despre modelul hibrid: Nu știu să răspund de ce, în același condiții, elevilor de a IV-a li se permite să participe fizic efective întregi, iar cei de clasa a VIII-a să aibă efective înjumătățite

Foto: © Tetiana Soares | Dreamstime.com

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a afirmat luni că nu înțelege diferența pentru care elevii de clasa a IV-a dintr-o școală pot participa la ore față în față cu toată clasa, dar cei de a VIII-a trebuie să vină la școală cu efective înjumătățite. El s-a referit, astfel, la modelul hibrid care a fost introdus în cazul elevilor din ani terminali din zonele aflate în scenariu roșu, în pofida obiecțiilor ministrului față de acest model.

Ministrul Educației Sorin Cîmpeanu – luni, la Radio România Actualități:

El a reafirmat, în intervenția radiofonică, poziția că modelul hibrid, deși nu a fost unul hibrid, trebuie folosit ca varianta “cea mai convenabilă”, cealaltă opțiune fiind școala online pentru toți elevii din clasele respective.

Edupedu.ro a scris, duminică, despre un document cu instrucțiuni către școli, cu privire la regulile aplicabile în scenariul roșu, document potrivit căruia pot veni fizic la școală doar 15 elevi dintr-o clasă de-a VIII-a și 17 de-a XII-a, profesională/postliceală an terminal.

Duminică seară, ministrul Cîmpeanu a spus despre scenariul hibrid: „A generat pierderi, dar puși fiind în situația de a alege între două variante rele, suntem obligați de a numi răul cel mai mic”. Acesta este prevăzut în hotărârea emisă duminică dimineață de Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, pe fondul intrării Bucureștiului în scenariul roșu.

Photo 180414657 © Tetiana SoaresDreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version