Ministrul Muncii, confruntat de directoarea de școală Andreia Bodea cu promisiunile nerespectate ale predecesorilor săi în privința legii salarizării profesorilor: Dacă până la jumătatea lunii aprilie nu încep discuțiile cu sindicatele, îmi dau demisia

Foto: colaj Edupedu.ro / Ilona Andrei - G4Media/ Captură TVR

Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat luni seară, 16 februarie, la Antena 3, că își va da demisia dacă până la jumătatea lunii aprilie nu vor începe consultările cu sindicatele și instituțiile interesate pe noua lege a salarizării unitare. Actul normativ este un jalon asumat prin PNRR și trebuie să fie în vigoare până la începutul verii, a precizat ministrul, care a susținut că anexele vor fi finalizate în minister până în prima săptămână din martie.

Declarațiile au fost făcute în cadrul unui dialog cu directoarea Colegiului Național „I.L. Caragiale” din București, Andreia Bodea, care a invocat promisiunile anterioare făcute profesorilor de foști miniștri și a întrebat ce garanții concrete pot primi cadrele didactice că noua lege va fi adoptată. Informații de context pe larg după declarațiile integrale

Redăm dialogul dintre cei doi:

Andreia Bodea: Domnule ministru, ascultându-vă, nu pot să nu-mi aduc aminte de predecesorul dumneavoastră, de domnul ministru Budăi, care, în cancelaria colegiului pe care cu modestie spun că îl conduc, uitându-se în ochii mei și-n ochii colegilor mei, a făcut următoarea afirmație: grilele de salarizare ale profesorilor de la 1 ianuarie 2024 vor fi gata pe 15 iulie și cineva l-a întrebat: «promiteți?». «Da, promit, aveți cuvântul meu». Doamna ministru Ligia Deca, la un moment dat, a spus că Guvernul caută o soluție tehnică pentru creșterea salariilor în educație de la 1 ianuarie 2024 chiar și în lipsa legii salarizării. Întrebarea mea pentru dumneavoastră este, după acest lung șir de promisiuni, după ce această categorie social-profesională a fost prima, prima astă-vară care a răspuns, cu ghilimelele de rigoare, acestei austerități, ce argument puteți dumneavoastră să oferiți colegilor mei profesori ca să credem că într-un viitor foarte apropiat tot ceea ce spuneți se va și întâmpla?

Florin Manole: Legea salarizării este jalon în PNRR, până la începutul acestei veri trebuie să fie în vigoare. Ar trebui să treacă de Parlament și de consultări inclusiv cu sindicatele din toate categoriile profesionale. Cred că până în prima săptămână din martie vom termina anexele la Legea salarizării în minister. După care urmează consultările cu ministerele de resort. Dacă în prima jumătate a lui aprilie n-au început consultările cu sindicatele înseamnă că n-o să avem șanse să trecem această lege.

Dacă până în aprilie, la jumătate, nu sunteți invitată împreună cu sindicatele la discuții, înseamnă că aveți dreptate. Nici nu e nevoie să-mi cereți demisia, că plec singur. Pentru că eu nu voi permite să ratez un jalon atât de important, care înseamnă un impact social enorm și un impact bugetar enorm. Dacă n-o să pot face asta din diferite motive, vom putea vedea în acel moment.

Cătălina Porumbel, moderator: Dacă până în aprilie nu începeți dezbaterile cu sindicatele și toate instituțiile interesate de Legea salarizării, vă dați demisia?

Florin Manole: Da. Fără nicio discuție.

Informații de context. Promisiuni și amânări succesive

Legea salarizării unitare este unul dintre jaloanele importante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și trebuie finalizată până la începutul verii 2026.

Liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius Nistor, a transmis după o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan, în 6 februarie, că executivul a anunțat începerea consultărilor cu partenerii sociali din luna martie: „Referitor la noua lege a salarizării, răspunsul primit a fost acela că, începând cu luna martie a.c., vor începe consultările cu partenerii sociali, asta pentru că până la începutul verii trebuie să fie finalizată, fiind o condiție impusă prin PNRR”.

Inițial, legea salarizării din sistemul bugetar ar fi trebuit să intre în vigoare la 1 ianuarie 2024, dar a fost amânată în contextul anului electoral de politicieni.

În timpul grevei generale din educație din primăvara lui 2023, premierul Nicolae Ciucă i-a „asigurat” pe profesori prin memorandum că majorările salariale solicitate vor fi prevăzute în noua lege a salarizării, promisă pentru finalul anului 2023. Profesorii au fost în realitate sfidați, Guvernul Ciucă aprobând majorări prin ordonanță de urgență (OUG) pe care sindicatele nu le agreaseră.

După câteva luni însă, Guvernul Ciolacu 1 a anunțat că amână adoptarea legii pentru mai multe consultări pe marginea acesteia și spunea că proiectul de lege va trece prin Parlament în septembrie 2023. Sindicatele polițiștilor au fost cele care au aflat în octombrie 2023, după o întâlnire la Ministerul Muncii, despre faptul că cel mai devreme de la 1 ianuarie 2025 va fi aplicată această lege. Nu a fost aplicată până în prezent.

În 2024, Guvernele Ciolacu 1 și 2 au amânat elaborarea și adoptarea legii, fiind an cu patru rânduri de alegeri, iar în 2025, primele cinci luni au fost, de asemenea, marcate de alegerile prezidențiale.

În 15 iulie 2025, președintele Nicușor Dan declara că legea ar putea fi gata în „un an – un an și jumătate”, apreciind că actuala lege a salarizării a fost modificată succesiv prin derogări și sporuri, ceea ce a dus la situații în care „oameni care lucrează același lucru au salarii diferite”.

De la 1 ianuarie 2024, salariul profesorului debutant este de circa 3.700 de lei net. În 2025, câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2025 este de 8.620 lei, potrivit legii 10/2025. O analiză Edupedu.ro din iunie 2024 arată că salariul profesorului debutant trebuia să fie cel puțin 4.400 de lei net în 2025.

Exit mobile version