Salariile cercetătorilor aflați în funcții de conducere scad cu aproximativ 1.450-1.800 de lei net în cea mai recentă versiunea a proiectului Legii salarizării, prezentată partidelor politice la Cotroceni pe 20…
Președintele Camerei Deputaților și liderul PSD, Sorin Grindeanu, a declarat că încă nu există un punct de vedere comun între Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Ministerul Educației pe proiectul legii…
Noul proiect al Legii salarizării, prezentat partidelor politice joi, 20 august, prevede salarii de bază sub 4.000 de lei net pentru majoritatea bibliotecarilor, potrivit estimărilor Edupedu.ro. Singurii care trec de…
Salariile cadrelor didactice din învățământul universitar ar urma să scadă cu aproximativ 200-500 de lei net față de proiectul Legii salarizării propus sindicatelor pe 12 august, arată estimările Edupedu.ro. De…
Noul proiect al Legii salarizării, prezentat partidelor politice joi, 20 august, prevede scăderi salariale între aproximativ 300 și 370 de lei pentru inspectorii și directorii din învățământul preuniversitar, comparativ cu…
Federațiile sindicale din Educație solicită partidelor politice să nu voteze noul proiect al Legii salarizării, în cazul în care acesta va ajunge în Parlament. Sindicaliștii resping „categoric” noua versiune a…
Ultima variantă a proiectului legii salarizării unitare, transmisă de Guvern sindicatelor pe 20 august 2026, introduce o prevedere care nu exista în niciuna dintre variantele anterioare ale actului normativ: un…
Miniștrii Muncii și Educației, Dragoș Pîslaru și Mihai Dimian, au propus, în cadrul întâlnirii cu sindicaliștii de marți, 11 august, o nouă grilă de salarizare pentru angajații din învățământ, aplicabilă…
Miniștrii Muncii și Educației, Dragoș Pîslaru și Mihai Dimian, au propus, la întâlnirea de marți, 11 august, cu sindicatele din Educație, o nouă grilă de salarizare pentru angajații din învățământ.…
Miniștrii Muncii și Educației, Dragoș Pîslaru și Mihai Dimian, au propus marți, 11 august, în cadrul întâlnirii cu reprezentanții sindicatelor din învățământ, o nouă grilă de salarizare. Potrivit documentului obținut…
Ministrul muncii Dragoș Pîslaru a avut discuții azi la Palatul Cotroceni cu sindicatele din Educație, ministrul Educației Mihai Dimian și a propus o nouă variantă de lege a salarizării. Dragoș…
Președintele FSLI, Simion Hăncescu, a declarat, după întâlnirea cu miniștrii Mihai Dimian și Dragoș Pîslaru, că ministrul interimar al Muncii a propus ca plata cu ora să fie raportată la…
Profesorii care vor fi și diriginți ar urma să primească sporuri între 400 și 800 de lei, a declarat liderul sindical Simion Hăncescu, după discuțiile de marți, 11 august, cu…
Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat astăzi că oficialii din Ministerul Educației și Cercetării au propus creșterea coeficienților de salarizare pentru profesori, însă de la…
Liderul sindical din universitar, Anton Hadăr, atrage atenția că profesorii au fost lăsați la „coadă” în calculele privind legea Salarizării. Azi au fost discuții la Palatul Cotroceni cu ministrul Educației,…
Președintele FSLI, Simion Hăncescu, spune că sindicatele „nu vor accepta niciun compromis legat de grila de salarizare”, după discuțiile de azi cu ministrul Educației, Mihai Dimian, cu ministrul interimar al…
Liderul sindical FSE, Marius Nistor, a spus că „singurul lucru pe care îl putem accepta este să fie o aplicare etapizată dacă efortul este atât de mare pentru actualul guvern…
Ministrul interimar al muncii Dragoș Pâslaru spune că au fost discuții pe legea salarizării și lucrurile s-au îmbunătățit față de varianta propusă pe 17 iulie, a afirmat Pîslaru, miercuri, la…
Salariile profesorilor din România urmează un model de evoluție aproape unic în Europa, potrivit unei analize realizate de Edupedu.ro pe baza datelor oficiale Eurydice pentru anul școlar 2024-2025. Creșterea salarială…
Efectele pe care le-ar avea Legea salarizării, în forma actualului proiect, asupra mediului universitar au fost comentate de trei rectori, dintre care doi foști miniștri, în cadrul emisiunii Info Edu…
Deputatul PSD Mihai Ghigiu, președinte al Comisiei pentru învățământ din Cameră, a anunțat vineri că, împreună cu europarlamentarul Victor Negrescu, reprezentant al aceluiași partid, a cerut Comisiei Europene clarificări privind…
Premierul Ilie Bolojan a spus în această seară că Ministerul Muncii a propus „un plafon de 12 miliarde de lei pentru legea salarizării, care reprezintă 8,1% din PIB, adică un…
Consiliul Național al Rectorilor cere reintroducerea indemnizației de doctorat care a fost redusă la o sumă fixă de 500 de lei brut, prin OUG 7/2025. CNR cere ca în legea…
Venitul unui lector universitar cu 10-15 ani vechime va scădea cu 204 lei față de actualul venit iar un bibliotecar va câștiga mai mult decât un lector universitar, arată o…
Coeficienții de salarizare pentru angajații din cercetare și dezvoltare rămân neschimbați în versiunea proiectului Legii salarizării care va ajunge în Parlament. De exemplu, pentru un cercetător științific cu grad I,…
Proiectul Legii salarizării, publicat vineri, 17 iulie, de Ministerul Muncii, conține grilele de salarizare pentru personalul auxiliar din învățământul preuniversitar. Coeficienții pentru unele funcții se mențin, în timp ce alții…
Sindicatele din Educație condamnă proiectul de lege al salarizării publicat azi, 17 iulie, de ministerul Muncii și care urmează să ajungă în Parlament pentru vot: „Facem un apel ferm către…
Coeficienții de salarizare pentru directorii de școli și inspectori cresc, potrivit proiectului Legii salarizării publicat vineri, 17 iulie. Este vorba despre o creștere față de coeficienții propuși inițial. Grilele pot…
Proiectul legii salarizării a fost publicat pe site-ul ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. Documentul prevede modificări privind indemnizația de dirigenție care va fi o sumă fixă, 240 de…
Diana, lector universitar care a participat astăzi la protestul din Piața Victoriei, a declarat pentru Edupedu.ro că măsurile luate de decidenți în Educație sunt „o bătaie de joc”. „S-a dat…
Claudiu, profesor de Educație fizică, prezent la protestul cadrelor didactice din Piața Victoriei, a declarat pentru Edupedu.ro că profesorii sunt „strânși cu ușa” de inspectorate „de fiecare dată când vrem…
„Nu au fost negocieri”, ci „ni s-a comunicat că se continuă analiza propunerilor comune transmise de cele trei federații”, scrie într-o comunicare internă a sindicatelor, după întâlnirea de azi cu…
Ministrul Muncii, Dragoș Pîslaru, a spus că mâine, 12 iunie, va avea o nouă serie de negocieri pe Legea Salarizării cu sindicatele din Educație. Ministrul a răspuns joi pe pagina…
Creșterile salariale pentru cercetători pornesc de la aproximativ 1.100 de lei, pentru asistenții stagiari și ajung la aproape 5.200 de lei pentru directorii generali ai institutelor de cercetare, potrivit grilei…
Am constatat mai mutle lacune, a declara ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslaru, după încheierea primei runde de negocieri cu sindicatele din Educație pe marginea proiectului de lege a salarizării…
Consultările cu sindicatele din învățământ privind proiectul Legii salarizării au avut loc pe 28 mai, la ora 16:00, la Ministerul Muncii, Familiei, Tineretul și Solidarității Sociale. Înainte au avut loc…
„Anomalii grave” în grila de salarizare pentru funcțiile economice din învățământul preuniversitar, semnalate într-un memoriu transmis pe adresa redacției Edupedu.ro după apariția proiectului noii legi a salarizării semnalează. Semnatarii documentului,…
Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, a declarat referitor la proiectul noii legi a salarizării că „niciun venit nu va scădea”: „Niciun român nu va pierde vreun leu ca urmare…
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a vorbit despre proiectul noii legi a salarizării și a spus că „este o bătaie de joc”. „Este o palmă dată…
Proiectul noii legi a salarizării unitare introduce un nou sistem de „premii de performanță” pentru angajații din sectorul public, inclusiv pentru profesori. Potrivit articolului 22 din proiectul pus în dezbatere…
Proiectul legii salarizării a fost pus în dezbatere publică, a anunțat azi Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii. Proiectul poate fi consultat pe site-ul ministerului muncii. Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului…
George Purcaru, vicepreședintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a afirmat că greva generală va avea loc „sigur”. El a explicat că această acțiune se va desfășura în ciuda crizei…
Întrebat dacă salariile profesorilor vor fi afectate de noua lege a salarizării, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării, a declarat că „nu știe dacă este un…
Ministrul Educației și Cercetării Mihai Dimian a declarat că, în societatea românească, sunt promovate „ prea mult” faptele rele, comparativ cu cele bune, care sunt majoritare în sistem. Afirmațiile au…
„Salariul de start pentru profesorul debutant și asistentul universitar trebuie să aibă ca referință salariul mediu brut pe economie”, susține fostul ministru Daniel David. Într-o poziție prin care își prezintă…
Liderii FSLI și Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” își exprimă „revolta” față de prevederile proiectului legii salarizării și spun că „este o decizie politică deliberată de a menține personalul…
Ilie Bolojan, prim-ministrul României, a declarat că veniturile angajaților din sistemul public – „care înseamnă salarii plus sporuri” – nu vor fi afectate de noua legea a salarizării. În plus,…
Proiectul de lege a salarizării discutat acum la nivel de guvern promite „creșteri ale salariilor de bază” pentru cercetători, conform unei variante de lucru a documentului și a expunerii de…
Premierul Ilie Bolojan a anunțat joi, într-un interviu pentru G4Media, că Guvernul va propune în această vară o nouă lege a salarizării bugetarilor, document care reprezintă un jalon din Planul…
Premierul României a declarat că pachetul legislativ privind salarizarea unitară trebuie să fie gata până la vară. Aceasta a afirmat că „trebuie să gândim un pachet de salarizare care să…
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ transmite că „avem informații că, în viitoarea Lege a salarizării care trebuie adoptată în luna august 2026, salariile din învățământ vor fi înghețate”. Reprezentanții profesorilor…
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat luni seară, 16 februarie, la Antena 3, că își va da demisia dacă până la jumătatea lunii aprilie nu vor începe consultările cu sindicatele…
Consultările cu partenerii sociali privind noua lege a salarizării ar urma să înceapă în luna martie 2026, potrivit unui mesaj transmis de liderul Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Marius…
Directorii de școli din România din Comunitatea pentru Excelență în Management Școlar (CEMS) solicită profesionalizarea managementului educațional și lansarea de urgență a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor de conducere, ale căror…
Legea salarizării unitare, unul dintre jaloanele importante din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ar urma să fie gata în termen de „un an – un an și jumătate”,…