Proiectul de lege a salarizării discutat acum la nivel de guvern promite „creșteri ale salariilor de bază” pentru cercetători, conform unei variante de lucru a documentului și a expunerii de motive care îl însoțește, consultate de Edupedu.ro. Documentul prezintă valori pentru salariul de bază pentru fiecare funcție de execuție din unitățile de cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și proiectare, pe gradații de vechime. Coeficienții de salarizare folosiți pentru gradația de referință 0 sunt mai mici decât cei folosiți în prezent prin Legea salarizării din 2017, la o valoare de referință pentru calculul salariilor mai mare.
Documentul consultat de Edupedu.ro este o variantă de lucru a proiectului de Lege a salarizării, variantă ce poate suferi modificări, cu atât mai mult în condițiile retragerii de la guvernare a PSD – partid care a deținut până acum portofoliul Muncii.
- Potrivit Expunerii de motive ce însoțește proiectul de lucru, consultată de asemenea de Edupedu.ro, noua lege ar urma să intre în vigoare la data de 1 iulie 2027 pentru toate categoriile de personal bugetar, iar „la data intrării în vigoare valoarea de referință este de 4.325 lei”, echivalentul coeficientului 1.
Expunerea de motive ce însoțește proiectul, consultată de Edupedu.ro, prevede: „pentru personalul din cercetare, proiectul de lege prevede creșteri ale salariilor de bază având în vedere faptul că această categorie de personal bugetar nu a beneficiat, de-a lungul timpului, de majorări salariale adecvate pentru domeniul de activitate.”
Documentul prezintă detaliat estimări pentru fiecare gradație de vârstă. În cazul personalului din cercetare, coeficienții din Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, deci din actuala lege, sunt mai mari pentru gradația de referință 0, însă cuantumurile pentru salariile de bază brute pentru fiecare funcție, la aceeași gradație de referință, sunt mai mici.
În proiectul de lege discutat acum, în cazul personalului cu studii superioare, coeficientul pentru gradația de referință 0 este, cu salariul brut rezultat pentru fiecare caz în parte:
- Asistent de cercetare științifică stagiar – 1,74 – 7525 lei brut
- Asistent de cercetare științifică – 1,84 – 7958 lei brut
- Cercetător științific – 1,91 – 8260 lei brut
- Cercetător științific III – 1,97 – 8520
- Cercetător științific II – 2,32 – 10034 lei brut
- Cercetător științific I – 2,73 – 11807 lei brut
Valorile detaliate, pe gradații, pentru fiecare funcție din cercetare, conform variantei de proiect a Legii salarizării consultate de Edupedu.ro:

Context: corelarea cu salariile din universitar
Totodată, coeficienții pentru gradație de referință 0, în cazul personalului din cercetare, sunt ușor mai mari decât coeficienții aplicați în cazul pragului minim de vechime în fiecare funcție echivalentă a cadrelor didactice din universitar: profesor universitar în cazul CS I, conferențiar în cazul CS II, șef lucrări / lector în cazul CS III – vezi valoarea acestora aici.
Corelarea salariilor din cercetare cu cele din universități a fost solicitată în mod repetat, în ultimele luni, de către reprezentanți ai cercetătorilor din principalele centre academice ale țării: la nivel central, în Cluj, în Iași, în București.
Iar într-un recent interviu acordat Edupedu.ro, noul președinte al Academiei Române, Marius Andruh, declara:
- „Mult mai importantă decât reducerea indemnizației de doctorat este neechivalarea pe orizontală a salariilor. Problema o cunosc foarte bine, pentru că eu fiind și profesor la universitate și director de Institut al Academiei, știu exact cât se câștigă, care sunt salariile și într-o parte și în cealaltă. Fapt pentru care, în momentul în care am observat acest lucru, am făcut împreună cu domnul academician Ioan Aurel Pop, președinte al Academiei Române, deja 3 întâmpinări la ministerele de resort ca în legea salarizării să fie respectate legile care spun că rangurile științifice sunt echivalente pe orizontală de la universități sau institute ale Academiei și salariile trebuie să fie la fel. Deocamdată am făcut trei demersuri și vom continua până când lucrurile vor reveni la normal, așa cum au fost odată.”
Despre prevederile pentru învățământul universitar și cel preuniversitar, Edupedu.ro a scris pe larg aici:
GRILE Salariile de bază pentru cadrele didactice din universități de la 1 iulie 2027 – proiect de Lege a salarizării / Coeficientul de calcul crește pe linie, cu excepția profesorilor universitari cu peste 25 de ani vechime, pentru care coeficientul e mai mic decât în prezent – sumele pe fiecare gradație
EXCLUSIV Salariul profesorului debutant cu studii de lungă durată va crește cu aproape 900 de lei, potrivit proiectului cu noua lege a salarizării. Prevederea s-ar aplica de la 1 iulie 2027
BREAKING Gradația de merit va fi înlocuită cu premiul pentru stimularea performanței, potrivit proiectului cu noua lege a salarizării. Premiul de performanță nu poate fi mai mic de 10% sau mai mare de 20% din salariul de bază
Foto: © Volodymyr Scherbak | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.