EXCLUSIV Salariul profesorului debutant cu studii de lungă durată va crește cu aproape 900 de lei, potrivit proiectului cu noua lege a salarizării. Prevederea s-ar aplica de la 1 iulie 2027

11.103 vizualizări
Modificările pentru Bacalaureat -Când au loc detașarea la cerere și detașarea în interesul învățământului
Foto: Moose Photos – Pexels.com
Salariul profesorului debutant cu studii superioare de lungă durată va fi de 7.958 de lei brut, potrivit proiectului cu noua lege a salarizării, document consultat de Edupedu.ro. Acest lucru înseamnă că salariul net al debutantului va fi de 4.655 de lei.
  • Inițial, proiectul a fost transmis partenerilor sociali înainte de a fi supus dezbaterii publice și pot să apară modificări înainte de a fi pus în consultare publică.

Noua lege a salarizării va intra în vigoare la 1 iulie 2027, după cum se arată în nota de fundamentare a proiectului: „În privința intrării în vigoare a legii, se prevede că actul normativ intră în vigoare la data de 1 iulie 2027, pentru toate categoriile de personal bugetar, precum și faptul că, la data intrării în vigoare valoarea de referință este de 4.325 lei.

Pentru a afla salariul profesorului debutant cu studii de lungă durată, am înmulțit valoarea de referință 4.325 cu coeficientul 1.84. Acest lucru înseamnă că un profesor debutant cu studii de lungă durată va avea un salariu brut de 7.958 de lei.

Dacă salariul brut este de 7.958 de lei, atunci salariul net, în mână, este de 4.655 de lei, conform calculelor Edupedu.ro.

În prezent, un profesor debutant cu studii superioare de lungă durată are un salariu de bază de 6.446 de lei, adică 3.770 de lei net.

Conform datelor de mai sus, salariul profesorului debutant cu studii superioare de lungă durată va crește de la 3.770 de lei la 4.655 de lei net. Asta înseamnă 885 de lei mai mult ca în prezent.

Coeficienții de salarizare pentru funcțiile din învățământ – document de lucru

Conform notei de fundamentare, „proiectul de lege prevede creșteri ale salariului de bază pentru toate funcțiile din sistemul de învățământ”.

„Coeficienții au fost stabiliți conform celor prevăzute în ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2023, respectiv salariul funcției de profesor debutant din preuniversitar este la 23% din indemnizația președintelui României”, se mai arată în document.

Informații de context

Fostul ministru al Muncii, Florin Manole, a declarat recent că „principalele creșteri” vor viza exact această zonă, inclusiv din sistemul de învățământ, însă a subliniat că majorările nu vor fi unele „foarte mari”.

Sindicatele din învățământ și-au exprimat îngrijorarea privind viitoarea lege. Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a avertizat pe 11 martie că există informații potrivit cărora salariile din educație ar putea fi înghețate în noua grilă.

În paralel, liderul Federației „Spiru Haret”, Marius Nistor, a anunțat după o întâlnire cu premierul Ilie Bolojan că, din martie 2026, au început consultările cu partenerii sociali, proiectul trebuind finalizat până la începutul verii, pentru a respecta calendarul din PNRR.

Legea salarizării unitare este unul dintre jaloanele esențiale asumate de România și a fost amânată în mod repetat în ultimii ani, pe fond electoral și din cauza situației privind impactul bugetar.

În prezent, un profesor debutant câștigă un salariu de bază net de aproximativ 3.700 de lei net, în timp ce câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2026 este de 9.192 lei, conform Legii 44/2026.

Potrivit OUG 57/2023, nemodificată și neaplicată până în prezent, „grila de salarizare aplicabilă sistemului naţional de învăţământ începând cu 1 ianuarie 2024 se stabileşte pornind de la salariul mediu brut pe economie, utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2023 pentru profesori debutanţi/asistenţi universitari”.

Dacă s-ar fi actualizat valoarea, în 2026 salariul brut al profesorului debutant ar fi trebuit să fie 8.620 lei (5.043 lei net), iar în 2026 – 9.192 de lei brut (5.377 de lei net).


15 comments
  1. Calculele sunt greșite.
    Acești coeficienți or să fie înmulțiți cu 4000 , nu cu salariul minim pe economie și astfel salariile or să fie cu aproape 10% mai puțin decât ați scris.

  2. Mai oamenilor ați inebunit sau nu cunosteti sistemul real de învățământ …?
    Cum să puneți pe același coeficient de salarizare administratorul financiar cu studii superioare cu bibliotecarul și etc …?
    Cred ca ăștia care faceți aceste grile habar nu aveți de atribuțiile aferente fiecărui post din cele enumerate mai sus …și de relevanță fiecărui post într-o unitate școlară!
    Nu există logică în ceea ce faceți ,în ceea ce propuneți doar dacă cei care fac aceste ierarhizări au (…),în sistem și care ocupă aceste posturi de bibliotecar ,secretar ,etc … ,altă explicație nu există !

    1. Asa este. Nu mai se merita sa ramai în sistem. Găsești ceva bun și…ouț!

  3. Unde este salariul mediu brut?
    Unde sunt sindicatele care au semnat pentru oprirea grevei cu promisiune ca se va aplica?

    1. Subscriu.

    2. Sindicatele aștepta „ok” ul de la PSD.
      Când vine, eternii sindicaliști vor sari cu pieptul gol in fața gloanțelor strigând dreptate și libertate!!!
      Dar numai atunci!

      BTW, cat costa un lider de sindicat?

  4. Adică salariul MAXIM în învățamântul preuniversitar va fi de 5945 lei net ???!!!!!
    Calculat conform coeficientului maxim de 2,35 (profesor grad didactic I, peste 25 de ani vechime), așa iese… Ce să zic, aferim!

    1. Subscriu.

  5. Strategie simplă: dat puțin la cei de jos+tăiat mult de la cei de la media actuală în sus+inflație=pensii mici la decreței! Optimizare bihoreană!

    1. Dacă ziceai Mega eram in asentiment. Definește IT. Personal cunosc pe cineva zi câștigă 18000/luna. Mereu se amuza de mine și îmi zice sa nu m a mai stresez atât pentru elevi și pentru școala.

      1. Salariul de intrare, pentru un absolvent de info este 3500-4000 net in functie de cat de bine te vinzi si mai ai ceva beneficii gen bonuri de masa, asig medicala. Poate in Bucuresti /Cluj sa fie mai mult punctual… Avantajul e ca poti dubla suma intr-un timp relativ scurt 3, 4, 5 ani

  6. In universitar, situatii de-a dreptul hilare: asistenti care vor putea castiga mult mai mult decat lectorii.
    De asemenea, se mentine aberatia cu vechimea maxima pana la care poti evolua financiar (25 de ani). Dupa aceea, intervine plafonarea. Fara motivatie financiara, dispare si motivatia personala.
    Din punct de vedere logic, legea lui Boc a fost cea mai coerenta. Asta doar repeta absurditatile din legea 2017, da impresia de noutate, dar este doar o carpeala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Indonezia a oprit de sâmbătă accesul la rețele sociale „de mare risc” pentru milioane de copii cu vârste sub 16 ani. Interdicția, aplicată inclusiv Roblox, nu are încă norme clare de aplicare

Indonezia introduce restricții majore pentru utilizatorii sub 16 ani pe platforme precum Roblox, TikTok sau X, în încercarea de a reduce riscurile de dependență și hărțuire online, însă implementarea măsurilor…
Vezi articolul

EXCLUSIV Universitățile vor putea preda online de anul viitor, spune ministrul Educației. Sorin Cîmpeanu: Activitățile online și ponderea lor pe fiecare domeniu și diferențiat la licență, master sau doctorat vor fi prevăzute în noi standarde care vor fi elaborate de ARACIS într-un termen de 90 de zile

Universitățile vor putea preda online începând de anul viitor, spune ministrul Educației, care a declarat pentru Edupedu.ro că pentru ca aceste cursuri online să fie recunoscute și finanțate de stat…
Vezi articolul

Franceza este singura limbă străină care înregistrează o scădere, în ultimul deceniu, în ceea ce privește numărul elevilor români care o studiază la gimnaziu și liceu – date Eurostat / Situație similară în UE, unde limba spaniolă a înregistrat creșteri semnificative

Limba franceză este singura dintre limbile principale studiate în școlile românești care înregistrează, în ultimul deceniu, o scădere în ceea ce privește numărul elevilor români care o studiază la gimnaziu…
Vezi articolul