Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat astăzi că oficialii din Ministerul Educației și Cercetării au propus creșterea coeficienților de salarizare pentru profesori, însă de la 1 septembrie 2028. Este vorba despre o creștere de la 2,39 la 2,55 pentru gradația 0, a explicat acesta. Propunere este „absolut inacceptabilă”, a subliniat el, potrivit TVR.
- Ministrul interimar al Muncii, Dragoș Pîslau, a anunțat marți, 11 august, o grilă complet nouă pentru profesori, creșteri salariale din 2028 și dublarea plății cu ora. Indemnizația de dirigenție ar urma să fie între 10% și 20%.
- Vezi aici grilele de salarizare pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar, în varianta actuală a proiectului Legii salarizării.
„Au venit cu o mică creștere a coeficienților, de la 2,39 la 2,55 la grația zero. Dar atenție, cu aplicare de la 1 septembrie 2028, lucru absolut inacceptabil. Adică să mai așteptăm aproape 2 ani de zile. Alții ar urma să intre la 1 ianaurie 2027, iar noi să așteptăm la 1 septembrie 2028. Așa ceva este de neacceptat”, a declarat Simion Hăncescu.
Acesta a mai subliniat că „raportul dintre ieșire și intrare în sistem de doar 0,2 este inacceptabil, adică pentru 25 de ani de muncă să dai 0,2 în plus ca și creștere salarială”: „Dacă ne uităm la celelalte familii ocupaționale, vedem că acest raport este de 1,5 la 1, ceea ce este rezonabil. Așa se întâmplă în orice țară normală. Or pentru Educație propun creștere de 20% în 25 de ani”.
Redăm pe larg declarațiile liderului sindical Simion Hăncescu pe acest subiect
Simion Hăncescu: „Au venit cu o mică creștere a coeficienților, de la 2,39 la 2,55 la grația zero. Dar atenție, cu aplicare de la 1 septembrie 2028, lucru absolut inacceptabil. Adică să mai așteptăm aproape 2 ani de zile. Alții ar urma să intre la 1 ianaurie 2027, iar noi să așteptăm la 1 septembrie 2028. Așa ceva este de neacceptat.
Reporter: La cine vă referiți când spuneți alții?
Simion Hănescu: Toți ceilalți salariați din sectorul bugetar intră la 1 ianuarie, dacă se trece această lege în forma propusă, cu excepția Educației, care ar aștepta până la 1 septembrie 2028, cu acest bonus suplimentar de astăzi, dar bonus care înseamnă mai nimic. Raportul dintre ieșire și intrare în sistem de doar 0,2 este inacceptabil. Adică pentru 25 de ani de muncă să dai 0,2 în plus ca și creștere salarială. Dacă ne uităm la celelalte familii ocupaționale, vedem că acest raport este de 1,5 la 1, ceea ce este rezonabil. Așa se întâmplă în orice țară normală. Or pentru Educație propun creștere de 20% în 25 de ani.
[…]
Legat de sporuri, nu e vorba de sporuri. Domnul Pîslaru a anunțat, ca o mare victorie, faptul că a găsit soluții să modifice dirigenția și să o dea în trei niveluri: 10%,15%, 20%. Atenție, raportat la valoarea de referință de 4.100. Adică sume între 400 și 800 lei brut. Și așa era o mare problemă cu profesorii care doresc să ia această activitate complexă. Acum, vă garantez că o să fie o mare problemă cu aceste ore de dirigenție. De asemenea, anunța o mare victorie, că a găsit soluție pentru plata cu ora. Adică să nu se mai raporteze la 160 de ore pe lună, ci la 120. Nici aceasta nu este o soluție, pentru că în mod normal, o oră care este la plata cu ora nu are alt regim față de ora din norma de predare.
Profesorul predă la fel, fie că e plata cu ora, fie că este din norma de bază. Or, în concepția lor, lucrurile trebuie să fie diferite. Și aici vor fi probleme. Ca fapt divers, am constatat astăzi că a crescut cu o peste 2000 numărul profesorul necalificați. Avem 6.300. Suntem unici pe această planetă și nu se vede acest lucru. Și pot să afirm că în următorii 10 ani o să ajungem la peste 10.000”.
Știre în curs de actualizare
9 comments
Auxiliarul nu este tot in sindicat? Nu aud nimic de secretari, administratori, bibliotecari, pedagogic, sâmbete, duminici, olimpiade, concursuri, neplătite, neacordat liber, apoi și nedidacticul, bucătărie, șoferi, îngrijitori doamne de servici? Sindicatele, se aude? Și pentru ei trebuie un venit echitabil? cât despre actuala clasă politică, mint cum respiră, nu le evgreu să zică că dau 3-4 miliarde, 5 … că de fapt nu dau. Fac eu niste calcule după aia de vom plânge. Nici inflația nu o scoatem
ce propun acum pentru 2028, pai cine stie ce guvern va fi atunci, si iar o sa faca alta lege de salarizare, ca nu se poate folosi ce avem deja, trebuie cate una pe an.
intrebare: In educatie exista numai profesori? Despre didactic auxiliar si nedidactic-personal administrativ (care au salarii foarte mici) nu vorbeste nimeni? Domnilor lideri ei nu exista?
Greva !!! Nu se poate așa ceva !!!!
murdara lege! speram sa nu treacă!
Pentru dirigenție, 10% din ce? Că și acum ei zic că e 10% din salariul minim. Halal!
Imi pare rau ca nu ne solicita bani de acasa….Asta meritam.
Nu protestam..acceptam aceste mizerii, desi ,unii dintre noi, nu puțini, ne facem datoria…Am crescut generatii de copii si am trait intr o saracie…Sa le fie rusine!
Nu accept caracterizarile lor mizerabile…am iesit in strada mereu, dar eram o mână de oameni…
Sunt niste amatori semianalfabeți acești guvernanți…
Fumos, la PCO, de la 1 la 80 (normal 72, dar asta este, suntem niște fraieri), cică e okay și 1 la 120 pentru că nu e 1 la 160 ca în legea Bolojan. Mare victorie.
La fel, dirigenție pentru ceva cei în plus, de parcă e ușor. Să o ia cine vrea, noroc că am terminat un ciclu de învățământ, nu mai sunt obligat să iau clasă în continuare.
Coeficienții ăia respectă grilele din 2023? Nu? Sigur că nu. Deci să și le bage Pîslaru undeva.
NU acestor grile, NU acestei legi a salarizării ”la mișto”.