Ministrul Teleman: Creditul fiscal și facilitatea “patent box” ar putea stimula cercetarea / Doi noi consilieri în minister – Oana Craioveanu și Cătălin Rizea / Discuții alături de secretarul de stat Dragoș Ciuparu pe tema cercetării în PNRR

Ciprian Teleman / Foto: Facebook.com

Creditul fiscal și facilitatea de tip “patent box – crearea de facilități pentru firmele care utilizează patente” au fost menționate săptămâna trecută, ca posibile măsuri de stimulare a cercetării, de noul ministru al cercetării și digitalizării, Ciprian Teleman, în discuții cu reprezentanți AmCham, după cum a anunțat Teleman într-un sumar al activității din ultima săptămână, publicat duminică noapte. În același sumar, el a anunțat membri noi în echipa ministerului: Oana Craioveanu de la Impact Hub și Cătălin Rizea, până acum director în mai multe companii.

Ministrul a mai spus că “împreună cu colegul meu, secretarul de stat Dragoș Ciuparu” a discutat la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene despre cercetare și digitalizare în perspectiva Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Luni, 8 februarie, Dragoș Ciuparu, secretar de stat pentru cercetare în Ministerul Educației și Cercetării din precedentul guvern, este singurul secretar de stat care figurează pe pagina echipei de conducere a noului minister.

În sumarul său, Ciprian Teleman a făcut trimitere la cel mai recent Index Bloomberg privind Inovarea. Acesta, dominat de Coreea de Sud, Singapore, Elveția și Germania, include România pe locul 32, din totalul de 60 de țări luate în calcul. România este, însă, aproape de coada clasamentului (locul 57) la capitolul cercetare și dezvoltare și pe locul 50 la capitolul “Researcher concentration”, fiind trasă în sus de productivitate și folosirea înaltelor tehnologii.

În acest context, ministrul a introdus-o pe Oana Craioveanu, cofondatoare Impact Hub din București, care devine consilier în noul minister, având în sarcină inclusiv atragerea mai multor fonduri din noul program european Horizon Europe. Un alt consilier, care va fi șef de cabinet, este Cătălin Rizea, ex-Connex/Vodafone, Telekom, Porsche.

Ciprian Teleman, principalele declarații pe tema cercetării: 

Sumarul ministrului – complet:

Exit mobile version