M-am făcut profesor pentru a aduce un zâmbet acolo unde nimeni nu o mai poate face. Nu știu dacă, atunci când am ales drumul acesta, înțelegeam pe deplin ce înseamnă să fii profesor. Știam că voi lucra cu copii, că le voi fi alături, că îi voi învăța lucruri. Dar nu știam că, odată cu fiecare generație, voi învăța și eu câte ceva de la ei. Nu știam că unele clipe aparent mărunte vor rămâne cu mine atât de mult timp.
Îmi amintesc emoția primelor zile în fața clasei. Îmi amintesc privirile curioase, zumzetul copiilor, întrebările care veneau una după alta și felul în care o clasă se schimbă într-o clipă: înainte de oră e plină de agitație, iar când începi să vorbești, zeci de ochi se întorc spre tine. La început te întrebi dacă vei ști ce să le spui, dacă vei reuși să-i faci să te asculte, dacă vei găsi cuvintele potrivite pentru fiecare. Apoi vine un copil și te întreabă ceva la care nu te-ai gândit. Altul îți povestește, fără nicio introducere, ce i s-a întâmplat acasă. Și, încet-încet, înțelegi că nu intri în clasă doar ca să predai o lecție. Intri în lumea lor, cu grijile, bucuriile și întrebările lor.
Îmi amintesc de copiii care stăteau cu teama că nu vor reuși. De cei care ștergeau de mai multe ori ce scriseseră, fiindcă nu erau mulțumiți de litera lor. De mâinile ridicate cu ezitare și de zâmbetul care apărea când, în sfârșit, răspunsul era corect. Îmi amintesc cât de mult se luminează chipul unui copil când simte că a fost văzut și încurajat. Uneori, un „mai încearcă, sunt aici” poate face mai mult decât ne dăm seama.
Au fost și zile în care am plecat obosit. Zile în care m-am gândit la ce mai aveam de pregătit, la ce nu ieșise așa cum mi-aș fi dorit sau la copilul care avea nevoie de mai mult timp și de mai multă răbdare. Dar apoi îmi reveneau în minte o vorbă spusă de un elev, un desen primit fără nicio ocazie, o îmbrățișare spontană sau bucuria cu care îmi povesteau ceva înainte să înceapă ora. Și îmi aminteam de ce am ales să fiu aici.
Profesorul trăiește din astfel de amintiri. Din pașii mici pe care îi vede la copii, din momentele în care înțeleg ceva ce părea greu, din felul în care capătă curaj și încep să creadă în ei. Păstrează, fără să-și dea seama, câte o poveste de la fiecare generație. Unele îi aduc zâmbetul pe buze, altele îl emoționează, iar unele îl fac să se întrebe, peste ani, ce mai fac copiii aceia și dacă își mai amintesc de clasa în care au crescut puțin.
Pentru mine, a fi profesor nu a însemnat niciodată doar să termin materia sau să scriu ceva pe tablă. Înseamnă să încerci să înțelegi de ce un copil tace, de ce altul se grăbește să răspundă, de ce unul are nevoie de încurajare, iar altul de puțină liniște. Înseamnă să ai răbdare chiar și atunci când ești obosit și să te bucuri de reușita unui copil ca și cum ar fi a ta. Nu reușești în fiecare zi să faci totul perfect. Niciun profesor nu reușește. Dar te întorci a doua zi și încerci din nou, pentru că știi că, pentru un copil, felul în care îl privești și cuvintele pe care i le spui pot conta mult.
Astăzi mă gândesc la copiii care mi-au trecut pragul clasei și la cei care sunt acum alături de mine. Îmi amintesc chipuri, voci, întrebări, emoții și momente care poate pentru ei au trecut repede, dar pentru mine au rămas. Le sunt recunoscător pentru că m-au primit în lumea lor și pentru că, fără să știe, mi-au reamintit de atâtea ori cât de important este să fii prezent.
La mulți ani tuturor profesorilor! Să ne păstrăm răbdarea, omenia și puterea de a vedea fiecare copil așa cum este. Iar când zilele vor fi grele, să ne amintim de zâmbetele pentru care am ales meseria aceasta.
____________
Despre autor: Profesorul pentru învățământ primar Petruț Rizea cunoscut în spațiul public pentru intervențiile sale pe teme de educație și sănătate mintală este profesor la Școala Gimnazială „Sfântul Calinic de la Cernica” și absolvent al Facultății de Psihologie din cadrul Universității din București.
Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.