Nicoleta Briciu, director al Casei Corpului Didactic București, a declarat că „formarea continuă nu trebuie să fie o obligație”. „Degeaba mergem la un curs, degeaba ne luăm atestatul, degeaba creăm dosare, da, care atestă că avem acele competențe, dacă acele competențe nu se reflectă în ceea ce noi facem în fiecare zi în clasă, cu elevii noștri, adaptat la contextul în care ne aflăm”, a afirmat aceasta. Declarațiile au fost făcute la lansarea raportului Teaching Compass 2025 – busola predării. Vezi mai jos, în articol, declarațiile complete.
Profesorii sunt obligați să participe cel puțin o dată la 2 ani la cel puțin un program de formare continuă acreditat, conform unui plan stabilit la nivelul unității de învățământ. Din anul școlar 2025-2026, comisia pentru formare și dezvoltare în cariera didactică monitorizează respectarea condiției de formare, potrivit unui document al Ministerului Educației și Cercetării. Este vorba despre procedura specifică nr. 31140/22/09.2025 privind operaționalizarea reglementărilor metodologice aplicabile pentru verificarea îndeplinirii condiției de formare în cariera didactică.
„Formarea continuă devine, prin urmare, un proces pe tot parcursul vieții, un proces de care fiecare dintre noi trebuie să devenim conștienți. Formarea continuă nu trebuie să fie o obligație. Degeaba mergem la un curs, degeaba ne luăm atestatul, degeaba creăm dosare, da, care atestă că avem acele competențe, dacă acele competențe nu se reflectă în ceea ce noi facem în fiecare zi în clasă, cu elevii noștri, adaptat la contextul în care ne aflăm: într-o clasă în mediul rural, într-o clasă în mediul urban, într-o clasă în care, poate, jumătate dintre elevi au parcurs un drum greu pentru a ajunge la școală, într-o clasă în care, poate, avem elevi care nu și-au luat micul dejun, nu pentru că n-au avut timp, ci pentru că nu au avut în dimineața respectivă. Dar și acei elevi au nevoie de acele atribute și acele competențe, pentru a avea o viață de adult echilibrată și (pentru a deveni – n.red) un adult integrat și împlinit, indiferent de mediul în care se află”, a spus Nicoleta Briciu.
Directorul Casei Corpului Didactic București a precizat că formarea continuă a profesorilor trebuie să fie regândită și a vorbit despre un echilibru între viața profesională și cea personală:
„Prin urmare, formarea continuă trebuie regândită, astfel încât trebuie să construim împreună, pe cei trei pilon extrem de importanți, prin învățare autodirijată, prin învățare colaborativă în cadrul rețelelor profesionale și a comunităților de practică și, nu în ultimul rând, să urmăm acest ciclu de anticipație, acțiune și reflecție. Am ales trei cuvinte-cheie pe care le urmărim, ca drept scop, și anume: echilibru, coaching și stare de bine, în ideea în care programele de formare, pe lângă competențele ce vizează leadershipul colectiv, identitatea profesională, competențele adaptative și, bineînțeles, acest ecosistem educațional pe care îl dorim să îl creăm. Ne dorim cu toții să avem un echilibru între viața profesională și viața personală de care, din păcate, în ultimul timp, uităm.”
- Anul trecut, un învățător a declarat pentru Edupedu.ro, sub protecția anonimatului, că sunt multe cazuri în care profesorii își plătesc singuri cursurile de formare și perfecționare. „Aici depinde fiecare școală cum se gestionează, ce fonduri alocă pentru asta”, a precizat profesorul pentru învățământ primar.
Ce prevede legea educației 198/2023 despre formarea continuă a personalului didactic
„Articolul 188 – (1) Pentru personalul didactic, formarea continuă este un drept și o obligație.
(2) Tipul programelor pentru dezvoltare în cariera didactică, asigurarea calității programelor și sistemul de acumulare a creditelor se reglementează prin metodologie aprobată prin ordin al ministrului educației, la propunerea CNFDCD.
(3) Distribuția numărului de credite ECTS obținut, începând cu numărul minim, va respecta următoarele criterii:
a) minimum 5 credite ECTS vor respecta competențele prioritare prevăzute în planul național de formare continuă în cariera didactică. Acestea sunt finanțate prin programe naționale, din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea specială a unităților de învățământ pentru cheltuieli privind perfecționarea pregătirii profesionale a personalului didactic și didactic auxiliar, pentru implementarea politicilor și strategiilor Ministerului Educației;
b) minimum 5 credite ECTS vor respecta prioritățile la nivel școlar sau, după caz, local, în conformitate cu cartografierea periodică a nevoilor de formare la nivelul județului, realizată de CCD, sau, după caz, în funcție de nevoile de formare continuă ale personalului didactic identificate la nivelul CFDCD. Acestea sunt finanțate din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea de bază a unităților de învățământ pentru cheltuieli cu pregătirea profesională, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale;
c) maximum 5 credite ECTS vor fi la decizia cadrului didactic. Acestea pot fi finanțate din bugetul CCD sau, după caz, din finanțarea de bază a unităților de învățământ pentru cheltuieli cu formarea continuă, din sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat, prin bugetele locale.
(4) Evaluarea rezultatelor învățării programelor de formare continuă și procedura-cadru de finanțare se stabilesc prin metodologie, aprobată prin ordin al ministrului educației, la propunerea CNFDCD.
(5) Obținerea prin studiile corespunzătoare a unei noi specializări didactice, diferite de specializarea curentă, se consideră formare continuă.
(6) Pe lângă una sau mai multe specializări, cadrele didactice pot dobândi competențe didactice, pentru disciplinele din același domeniu fundamental cu domeniul licenței, prin programe de formare a adulților.
(7) Personalul didactic din învățământul preuniversitar este obligat să participe cel puțin o dată la 2 ani la cel puțin un program de formare continuă acreditat, conform unui plan stabilit la nivelul unității de învățământ, pe baza analizei nevoilor de formare elaborată de CNFDCD.
(8) Programele de conversie profesională postuniversitare pentru cadre didactice sunt organizate de instituțiile de învățământ superior. Acestea se desfășoară în baza unor norme metodologice specifice, adoptate prin ordin al ministrului educației.
(9) Cheltuielile pentru formarea continuă a personalului didactic de predare din învățământ preuniversitar sunt suportate de către angajator, din sume alocate de la bugetul de stat sau din alte surse de finanțare, conform legii, cel puțin pentru obținerea numărului minim de credite ECTS prevăzut la alin. (2).
(10) Unitățile de învățământ, pe baza unui regulament aprobat de consiliul de administrație, pot susține stagii de dezvoltare profesională pentru obținerea gradelor didactice II și I de către personalul didactic de predare din învățământul preuniversitar.
(11) Pentru personalul din învățământul preuniversitar, formarea continuă va include, în mod obligatoriu și periodic, un curs de prim ajutor”.
Redăm discursul integral al Nicoletei Briciu:
„Am să încep cu stimați colegi și dragi elevi. Cum ar fi să fii profesor fără elev? Cred că Lucian mai devreme spunea câtă nevoie avem de reflexivitate, câți dintre noi mai avem timp să reflectăm la cum a fost ziua noastră în clasă, la cum a fost ziua noastră cu noi înșine și cum a fost ziua acasă. Am să încep cu o întrebare reflexivă, pentru fiecare dintre dumneavoastră, ce înseamnă să fii astăzi profesor, într-o lume a schimbării permanente și a tehnologiei inteligente?
Am reflectat eu, în dimineața aceasta, ce a însemnat pentru mine să aleg să fiu profesor, în urmă cu peste 20 de ani, și mi-am dat seama că eu nu mai sunt nici persoana care a ales în urmă cu 20 și ceva de ani să fie profesor. Nu mai sunt nici profesorul de acum 10 ani. Nu mai sunt nici profesorul de acum 5 ani, pentru că, în tot acest timp, m-am confruntat cu o serie de schimbări la nivel curricular. M-am confruntat cu tot ceea ce înseamnă apariția noii tehnologii, cu nevoia de a avea competențe de natură digitală. Ne confruntăm, și astăzi, dar și în trecut, cu o presiune socială, da, spunea mai devreme și Lucian, profesorul supererou, bun la toate. Și de ce nu ne confruntăm cu nevoia de bunăstare. N-am ales termenul nici de wellbeing, n-am ales termenul nici de stare de bine. Eu sunt profesor de limba română, iar, pentru mine, bunăstarea are mai multe semnificații: pe de o parte, de ordin spiritual, la nivel emoțional, un echilibru. Pe de altă parte, când folosim termenul de bunăstare, ne gândim și la sensul material. Pentru că aduceam în discuție aceste concepte, legate inclusiv de identitatea profesională, unde este profesorul, astăzi, în societatea contemporană, în raport cu celelalte categorii sociale, care sunt nevoile lui și care sunt așteptările? Prin urmare, o busolă ne ajută pe fiecare dintre noi să ne orientăm și să ne echilibrăm, să revenim la cursul pe care ni-l dorim, atât în viața personală, cât și în viața profesională.
Ce face România astăzi? Ce se întâmplă la nivel de politici educaționale? Lângă busola teaching compass, am alăturat busola profilului de formare al absolventului, un profil aprobat prin ordin de ministru, care ne aduce în prim plan o serie de competențe, dar mai mult decât atât, atribute, atributele necesare viitorului adult, viitorului cetățean. Și cum am putea noi să dezvoltăm aceste atribute, dacă noi înșine nu le avem?
Prin urmare, nevoia unei busole și nevoia unor domenii de competență și a unor standarde profesionale au condus la profilul profesional al cadrului didactic și, așa cum observați acolo, extrem de importantă este cunoașterea elevilor și a modului în care aceștia învață, pentru că presupune o adaptare a discursului nostru și a demersului nostru instructiv-educativ. Prin urmare, vorbim de un profesor care devine co-creator al întregului proces pe care îl creează.
Formarea continuă devine, prin urmare, un proces pe tot parcursul vieții, un proces de care fiecare dintre noi trebuie să devenim conștienți. Formarea continuă nu trebuie să fie o obligație. Degeaba mergem la un curs, degeaba ne luăm atestatul, degeaba creăm dosare, da, care atestă că avem acele competențe, dacă acele competențe nu se reflectă în ceea ce noi facem în fiecare zi în clasă, cu elevii noștri, adaptat la contextul în care ne aflăm: într-o clasă în mediul rural, într-o clasă în mediul urban, într-o clasă în care, poate, jumătate dintre elevi au parcurs un drum greu pentru a ajunge la școală, într-o clasă în care, poate, avem elevi care nu și-au luat micul dejun, nu pentru că n-au avut timp, ci pentru că nu au avut în dimineața respectivă. Dar și acei elevi au nevoie de acele atribute și acele competențe, pentru a avea o viață de adult echilibrată și (pentru a deveni – n.red) un adult integrat și împlinit, indiferent de mediul în care se află.
Prin urmare, formarea continuă trebuie regândită, astfel încât trebuie să construim împreună, pe cei trei pilon extrem de importanți, prin învățare autodirijată, prin învățare colaborativă în cadrul rețelelor profesionale și a comunităților de practică și, nu în ultimul rând, să urmăm acest ciclu de anticipație, acțiune și reflecție. Am ales trei cuvinte-cheie pe care le urmărim, ca drept scop, și anume: echilibru, coaching și stare de bine, în ideea în care programele de formare, pe lângă competențele ce vizează leadershipul colectiv, identitatea profesională, competențele adaptative și, bineînțeles, acest ecosistem educațional pe care îl dorim să îl creăm. Ne dorim cu toții să avem un echilibru între viața profesională și viața personală de care, din păcate, în ultimul timp, uităm.
Ce facem noi, Casele Corpului Didactic, și ce face Casa Corpului Didactic București? Încercăm să ne transformăm într-un hub de învățare continuă, să dezvoltăm parteneriate, să implementăm proiecte – și vorbim de proiecte mari, proiecte strategice ale Ministerului Educației care vizează atât noul curriculum, vorbim de proiectul RECRED și de noile programe de liceu, vorbim de formarea consilierilor, proiectul ConsEDU, vorbim de pedagogia digitală. Și suntem aici alături de partenerii noștri, Universitatea București, cu care implementăm proiectul EDIS PED, vorbim de proiectul de leadership, tot un proiect prin PNRR, alături de Universitatea București. Și să livrăm o serie de programe construite de la nevoile cadrelor didactice, ci nu doar la nivel de politici educaționale, ci programe cu impact asupra dezvoltării profesionale și mai ales personale.
Am să închei cu un lucru care pe mine mă ghidează și sunt convinsă că pe fiecare dintre dumneavoastră prezenți aici: nu putem vorbi de copii echilibrați, de copii sănătoși și fericiți, dacă în fața lor se află profesori dezechilibrați, obosiți, în burnout, și foarte stresați. Mulțumesc!”