OFICIAL Comisia de management al burselor din fiecare școală va fi formată din 3-9 profesori. Care sunt atribuțiile acestei comisii

elaborarea curriculumului de liceu

Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com

În toate școlile va fi înființată o comisie de management al burselor, potrivit Metodologiei-cadru pentru acordarea burselor școlare, aplicabilă din anul școlar 2023-2024, document publicat în Monitorul Oficial. Din această comisie vor face parte între 3 și 9 profesori, conform documentului menționat anterior.

Art. 22. — „(1) La nivelul unității de învățământ preuniversitar se constituie Comisia de management al burselor, care verifică și analizează documentele depuse și stabilește lista elevilor beneficiari”, prevede metodologia.

Președintele acestei comisii va fi directorul școlii. Potrivit sursei menționate, vor fi între 3 și 9 profesori diriginți și învățătoare în cadrul acestei comisii.

Art. 22 – „(2) Componența Comisiei de management al burselor este următoarea:

a) președinte — director/director adjunct;

b) membri — 3—9 profesori pentru învățământul primar/ profesori diriginți;

c) secretar — secretar-șef/secretar/informatician.

(3) Lista elevilor beneficiari se actualizează ori de câte ori este nevoie, se aprobă în consiliul de administrație al unității de învățământ, se semnează de către director și se transmite la inspectoratul școlar județean (ISJ)/al municipiului București (ISMB).

(4) În fiecare unitate de învățământ se elaborează o procedură internă de management al burselor școlare, în baza prezentei metodologii, aprobată de consiliul de administrație al unității de învățământ.”

Inițial, în varianta de proiect ordin de ministru cu regulile pentru burse, noua comisie era formată din 3-7 profesori.

Foto: © Poznyakov | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
OFICIAL Regulile noi pentru cele cinci tipuri de burse școlare 2023, publicate în Monitorul Oficial
În toate școlile va fi înființată o comisie de management al burselor pentru anul școlar 2023-2024 – surse. Noua comisie va fi formată din 3-7 profesori
Exit mobile version