OFICIAL Înscrierile la creșă pentru anul școlar 2022-2023 încep din 30 mai. Documentele necesare

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com

Înscrierea copiilor la creșă începe din 30 mai, iar reînscrierile au început de ieri, 16 mai, pentru anul școlar 2022-2023, potrivit unui document trimis inspectoratelor școlare de către Ministerul Educației. Părinții pot comunica electronic datele necesare pentru planificarea înscrierii, dar dosarele se depun fizic. „Procesul urmează a se declara încheiat pe 30 august 2022”, conform sursei amintite.

„Referitor la înscriere, părinții pot comunica unității de învățământ și prin fax, poștă electronică sau telefonic, datele necesare (date privind solicitantul, date privind copilul), pentru a se realiza planificarea pentru depunerea dosarelor.”, se arată în documentul menționat anterior. Tot aici apare că „etapa de depunere a dosarelor cu documentele necesare se va desfășura conform planificării realizate de unitatea de învățământ, pe zile și pe intervale orare”.

Potrivit sursei citate, pentru asigurarea cuprinderii copiilor cu vârste de la naștere la 3 ani în educația timpurie antepreșcolară, în anul școlar 2022-2023, se derulează, succesiv, următoarele etape:

Programul reînscrierilor, respectiv al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unității de învățământ și va fi afișat la loc vizibil, în fiecare unitate de învățământ cu grupe de nivel antepreșcolar, pentru informarea părinților și a publicului interesat, inclusiv pe site-ul acesteia, dacă există, și, după caz, pe site-ul inspectoratului școlar sau al autorității publice locale (APL)”.

Dacă numărul cererilor de înscriere a copiilor, primite de la părinți, este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale și criterii de departajare specifice.

Criteriile generale de departajare sunt următoarele și presupune existența:

„În cazul în care numărul cererilor de înscriere primite de la părinți este mai mare decât numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil, respectiv: se repartizează la început copiii care îndeplinesc trei dintre criteriile menționate anterior, apoi copiii care îndeplinesc două dintre criterii și, în final, copiii care îndeplinesc doar unul dintre criteriile menționate.”, se arată în documentul primit de inspectoratele școlare.

Criteriile specifice de departajare sunt elaborate de fiecare unitate de învățământ cu grupe de antepreșcolari și sunt aplicate după epuizarea departajării pe baza criteriilor generale.

Metodologia de organizare și funcționare a creșelor stabilește la articolul 16 alin.(1) următoarele acte necesare înscrierii copiilor:

Informații de context

Amintim că Edupedu.ro a scris că părintele sau reprezentantul legal are dreptul să stea cu copilul la creșă, pentru a-l acomoda, cel mult 2 săptămâni după înscriere, potrivit Metodologiei privind funcționarea creșelor publice și a altor unități de educație antepreșcolară.

Dacă înainte se puteau înscrie copiii cu vârste între 11 luni și 3 ani, acum grupa de vârstă acceptată este 0 luni – 3 ani, împărțirea nemaifiind într-o singură grupă cu 7 copii, în medie, dar nu mai mult de 9 și nu mai puțin de 5, ci în felul următor:

Reamintim că o parte din creșele de stat au trecut de la autoritățile locale în administrarea Ministerului Educației. Edupedu.ro a scris că doar puțin peste o treime din creșele existente (148 din 395) vor trece în subordinea Ministerului Educației, restul rămân în subordinea primăriilor cu finanțare de la minister. În jumătate din județele din România nu există educatori în creșele preluate de minister.

Doar creșele cu program prelungit vor funcționa pe tot parcursul anului, inclusiv în timpul vacanțelor școlare, perioadă în care se organizează activități educaționale recreative, potrivit metodologiei.

Unitățile de educație timpurie antepreșcolară, indiferent de tipul de program al acestora își pot suspenda temporar activitatea, cu acordul inspectoratului școlar și cu informarea părinților, cel mult 30 de zile pe an, pentru curățenie, reparații sau dezinsecție.

Mai amintim că, în luna martie, au fost scoase la concurs peste 140 de posturi de educator-puericultor sunt scoase la concurs pe site-ul Titularizare 2022, potrivit Ministrului Educației.

Articolul 59 din Metodologia de organizare și funcționare a creșelor stabilește următoarele:

„(1) În vederea asigurării personalului didactic de predare necesar în unitățile de învățământ preuniversitar cu nivel antepreșcolar, pentru ocuparea pe perioadă determinată a funcției didactice de educator-puericultor se acceptă și absolvenți ai liceului pedagogic sau ai unei școli echivalente, cu specializarea educatoare, care au urmat sau vor urma, până la 1 septembrie 2025, cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educației cu terți, absolvenți cu diplomă de licență, specializarea pedagogia învățământului preșcolar și primar care au urmat sau vor urma, până la 1 septembrie 2025, cursuri de educație timpurie în cadrul proiectelor derulate de Ministerul Educației cu terți, precum și absolvenți ai programelor de masterat didactic cu specializarea educație timpurie.

(2) Educatorii-puericultori din structura unităților de învățământ preuniversitar cu nivel antepreșcolar pot ocupa, până la data de 1 septembrie 2025, funcția de educator-puericultor, cu condiția îndeplinirii cerințelor specifice din Metodologia de recunoaștere și atestare a competențelor profesionale pentru ocuparea funcției de educator-puericultor, elaborată de Ministerul Educației.”

Citește și:
Educatorul – puericultor de la creșă este obligat să informeze în scris părinții, ori de câte ori e nevoie, despre progrese, dificultăți și starea emoțională a copilului, plus să colaboreze cu psihologi pentru dezvoltarea emoțională, potrivit metodologiei aprobate de Guvern
ianuarie 2022 – Legea care prevede că în creșe pot merge copii de la 0 luni la 3 ani, promulgată de președintele Iohannis / La „grupa mare” vor putea fi și câte 20 de copii. Acreditarea este primită cadou de toate creșele existente de stat, particulare și confesionale, fără să mai treacă pe la ARACIP, la intrarea legii în vigoare
Doar puțin peste o treime din creșe vor trece în subordinea Ministerului Educației, restul rămân în subordinea primăriilor cu finanțare de la minister. În jumătate din județele din România nu există educatori în creșele preluate de minister

Foto: © Oksun70 | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version