Olimpiada Națională de Biologie 2023, Iași. Peste 350 de elevi susțin probele practică și teoretică, marți și miercuri / Programul competiției

Foto: © Adrea | Dreamstime.com

Peste 350 de elevi de liceu sosesc luni, 10 aprilie, la Iași, pentru Olimpiada Națională de Biologie (ONB) 2023, potrivit programului participanților de pe site-ul olimpiadei, onb2023.racovita.ro. Până pe 14 aprilie, aceștia vor susține cele două probe, practică și teoretică, la Colegiul Național ”Emil Racoviță”, dar vor lua parte și la activități recreative din zona științelor, cum sunt vizitele la grădina botanică și la muzeele care aparțin de Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”.

Conform programului, cazarea elevilor se face la 3 hoteluri de 3 stele în acest an, luni, până la ora 17 când începe festivitatea de deschidere la Aula Magna ”Mihai Eminescu” a Universității „Alexandru Ioan Cuza”. Prima probă este cea practică, marți, de la 9 la 11. Până la ora 12 ar urma ca lucrările elevilor să fie evaluate, iar afișarea rezultatelor pentru acestea vine seara în jurul orei 17, în secțiunea dedicată de pe site-ul olimpiadei, potrivit programului anunțat de organizatori.

Miercuri este proba teoretică, la același liceu, de la ora 9, timp de trei ore. Rezultatele inițiale de la ambele probe se publică tot seara în jurul orei 17, după ce elevii ies cu profesorii însoțitori la Grădina Botanică ”Atanasie Fătu” din Iași. În aceeași zi, până la ora 18, se pot depune contestațiile. Până la ora 19 ar urma să fie afișate și rezultatele finale, de după contestații.

Joi, 13 aprilie, are loc proba de selecție a lotului național lărgit, conform programului. Elevii care nu participă la aceasta vor merge într-un tur ghidat la Palatul Culturii, până la ora 15:30 când este festivitatea de premiere și ora 19 când începe o cină festivă. Plecarea olimpicilor spre casă se face vineri.

FOTO DOCUMENT Programul participanților la ONB 2023 Iași:

Tot luni, 10 aprilie, circa 300 de elevi de gimnaziu ajung la Arad pentru Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română (OLLR). Amintim că, între 6 și 10 aprilie s-a ținut Olimpiada Națională de Fizică (ONF) 2023 la Oradea. De asemenea, Edupedu.ro urmărește, de la Cluj, olimpiadele naționale de limbi străine – de limba engleză (ONLE), franceză (ONLFR) și limbi romanice (ONLR), care încep și ele luni, 10 aprilie, la ora 10:00, cu prima probă, cea scrisă.

Foto: © Adrea | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Olimpiada Națională de Fizică 2023. Descarcă subiectele și baremele / Printre temele la proba practică: pendul gravitațional la gimnaziu, electromagneți și conductori la liceu
Olimpiada Națională de Limba și literatura română (OLLR) 2023, clasele V-VIII, începe astăzi la Arad. Peste 300 de elevi din țară sunt așteptați
Peste 1.200 de olimpici ajung duminică la Cluj pentru 3 olimpiade naționale de limbi străine. Elevii și profesorii vor fi cazați la hoteluri în acest an
Olimpiada Naţională de Fizică pentru elevii de gimnaziu și liceu va avea loc la Oradea în perioada 6-10 aprilie. Sunt 4 centre de examen, iar olimpicii și profesorii sunt cazați la hotel
Două olimpiade naționale au loc în Bistrița: cea de Arte vizuale, arhitectură şi istoria artelor, în perioada 10-14 aprilie și cea de Limba germană modernă între 17 și 23 aprilie
Exit mobile version