Op Ed / Profesoara Oana Serban, lector la Facultatea de Filosofie a Universității din București, despre cazul Hasdeu: Nu e doar o problemă a sistemului faptul că ajunge într-o poziție privilegiată, ca profesor, un individ care nu leagă două fraze coerent. E și o problemă a inspectoratelor care funcționează ca un fel de poliție a școlii – inspectează ore, oameni, avantaje – dar nu evaluează mai nimic / Ministerul trebuie să facă ceva

Foto: Oana Șerban / arhiva personală

Faptul că la Colegiul B.P. Hasdeu o profesoară de limba română, complet agramată, rămâne la catedră prin pasivitatea inspectoratului, în ciuda scrisorilor deschise ale elevilor, părinților și profesorilor, nu e doar noul eșec al unui sistem vechi. E mai mult decât atât. Un colaps al democrației. Un caz în care majoritățile sunt ignorate, în care actul de a contesta o impostură nu produce consecințe, în care criteriile competenței sunt sfidate, ba chiar indezirabile.

Să vă pun lucrurile în perspectivă. În 1923, viitorul laureat al Premiului Nobel, George Emil Palade, se înscrie la Hasdeu. 100 de ani mai târziu, în colegiul laureatului Nobel, o profesoară le spune elevilor la clasă că “opera care o învață astăzi e Luceafărul, un roman”. Cum e posibil așa ceva? Cum am ajuns, de la Nobel la ignobil, să punem pe fața Hasdeului rușinea de a oferi elevilor un cocktail Molotov periculos, care combină incultura și agramatismul? Orice explicație e validă, mai puțin aceea în care “sistemul” e de vină. Pentru că instituțiile sunt oameni, iar legile trebuie ajustate exact acolo unde produc efecte imorale. Iar în cazul de față, e imorală încremenirea unui inspectorat care își ascunde jocurile de putere camuflate în neputință și tăcere.

Nu am văzut pe nimeni să dea o declarație din partea inspectoratului: dar și tăcerea e un răspuns. Pentru că undeva, la Inspectoratul Școlar din Buzău, cineva susține kakistocrația din plin. Altfel cum se explică faptul că nimeni nu mișcă un pai și, ca întotdeauna, se așteaptă ca problema să dispară de la sine, mai precis, ca profesoara cu pricina să plece de bunăvoie. Adică să meargă să propovăduiască prostia și în alte părți, altor elevi. Ce nu se înțelege aici este că a concedia pe cineva uneori nu e o formă de putere, ci una de dreptate. Asta se aștepta din partea Inspectoratului: dreptate, nu putere. Dar lăsând-o să plece în altă parte, cu luceferi din roman cu tot, Inspectoratul aprobă că un asemenea profesor poate rămâne la catedră, și într-un fel îi pune un pașaport de libertate în mână. Sigur, suntem o societate românească, așa că unii vor face recurs la ierarhii ca explicație convenabilă: nu Inspectoratul, ci ministerul trebuie sa facă ceva, nu profesorii și părinții, ci legislatorii.

Nu e doar o problemă a sistemului faptul că ajunge într-o poziție privilegiată, ca profesor, un individ care nu leagă două fraze coerent. E și o problemă a inspectoratelor care funcționează ca un fel de poliție a școlii – inspectează ore, oameni, avantaje – dar nu evaluează mai nimic. Pentru că altfel am fi avut un reprezentant al inspectoratului pe treptele instituției asumând ceva de bun simț: că ceea ce se întâmplă e o vină colectivă a unor indivizi care, la un anumit moment, într-o mare de birocrație, au asumat că un incapabil e potrivit să educe mințile unor copii.

Nu vă mai spun ce profesori extraordinari de limbă română a avut și are încă această școală; câți elevi talentați au debutat aici și în timp au confirmat că sunt intelectuali de înalt calibru. Să mai zic că unii dintre ei au scris mai multe cărți decât a citit vreodată doamna profesoară? Nu se poate ca la instituția care a găzduit, cu sprijinul Academiei Române, manuscrisele facsimilate ale lui Eminescu, o oarecare individă unsă în dascălie să rescrie istoria literaturii române și sa ne descopere un romancier în locul unui poet național.

Închei prin a felicita elevii care au anunțat public că lucrurile nu sunt în regulă, care au avut curajul de a se comporta firesc (pentru că asta am ajuns să apreciem în zilele noastre), dezvăluind ce se întâmplă la catedră. Aș fi fericită să fiți studenții noștri – pentru că dincolo de orice, sunteți dovada vie că o busolă a democrației vă aparține, că refuzați impostura și necunoașterea și că aveți nu doar gustul, ci și înțelegerea unui titlu de noblețe, anume calitatea de a fi hasdeieni. Fiți o generație care faceți lucrurile altfel! Aveți dreptul să alegeți și să fiți aleși.

Aveți dreptul de a spune “nu” acolo unde se așteaptă să fiți obedienți și necritici. Aveți dreptul de a nu fi o piesă mică dintr-un sistem rigid și defectuos. Iar noi toți avem datoria de a ni-l închipui pe Sisif fericit: așa că încercați oricât de mult și prin oricâte căi ca nimeni să nu vă saboteze creșterea, cunoașterea și independența. Nu o să vă fie ușor, pentru că lumea e împărțită între elite care nu au o relație cu masele și nu se simt responsabile pentru ele, și gloate care poartă pălării mai mari decât le e capul (așa cum se întâmplă la Inspectorat). Face parte din viață. #SpunețiNuProfesorilorMediocrilaCatedră

Nota redacției: Opinia profesorului este esențială pentru școala din România, pentru viitorul ei și al copiilor. Încurajăm și susținem cadrele didactice să-și exprime părerea, să analizeze sistemul actual, să propună soluții la problemele pe care le întâmpină și să popularizeze exemplele de bună-practică. Publicarea opiniilor cadrelor didactice pe Edupedu.ro nu înseamnă automat că publicația susține aceste idei sau propuneri. Trimiteți opiniile pe redactie@edupedu.ro.

Citește și:
Profesorii de la Colegiul Național B.P. Hasdeu din Buzău, mesaj de susținere pentru directoarea demisionară Mîndruță și semnal de alarmă față de „atitudinea neprincipială” a Inspectoratului școlar: Nu putem și nu vrem să ne creștem elevii în cultura rușinii, a compromisului, a nonvalorii, a fricii
Sute de părinți ai elevilor de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus un memoriu la Inspectoratul școlar, în care o susțin pe directoarea care a demisionat pe fondul unor presiuni de la ISJ: Semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ asupra procesului educativ
Am demisionat pentru că am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii, spune Virginia Mîndruță, directoarea Colegiului Național Hasdeu din Buzău / Aceasta acuză inspectoratul școlar de presiuni și ilegalități pentru ca o profesoară de Germană să predea Limba română, deși este „incapabilă să susțină orele” / Șefa ISJ, Daniela Palcău, neagă acuzațiile: Inspectoratul nu impune un profesor
Exit mobile version