Sute de părinți ai elevilor de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus un memoriu la Inspectoratul școlar, în care o susțin pe directoarea care a demisionat pe fondul unor presiuni de la ISJ: Semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ asupra procesului educativ

3.969 de vizualizări
Foto: bphasdeu.ro
Sute de părinți de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus la Inspectoratul școlar un memoriu prin care o susțin pe directoarea Virginia Mîndruţă Tănăsescu care a demisionat din funcție pe motiv că Inspectoratul a făcut presiuni pentru a impune un profesoară de limba română care este „incapabilă să susțină orele”. “Suntem nevoiţi să semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ atât asupra procesului educativ din școala noastră dar și a imaginii învățământului buzoian”, scriu părinții în memoriu.
  • Edupedu.ro a încercat în mai multe rânduri prin telefoane și mesaje să obțină un punct de vedere de la conducerea ISJ Buzău, însă nu am primit nici un răspuns. Dacă vom primi răspuns îl vom publica. De asemenea, am cerut și un punct de vedere al Ministerului Educației în acest caz.

Reprezentanți ai părinților de la Colegiul Hasdeu din Buzău au depus un memoriu la Inspectoratul școlar, joi, 11 aprilie, prin care își arată susținerea față de directoarea Colegiului, Virginia Mîndruţă Tănăsescu, care a demisionat săptămâna trecută. Amintim, ea acuză inspectoratul școlar de presiuni și ilegalități pentru ca o profesoară de Germană să predea Limba română, deși este „incapabilă să susțină orele”.

Mai mult, ISJ ar fi încălcat de mai multe ori decizii ale Consilului de Administrație al Colegiului, spune Virginia Mîndruță Tănăsescu.

Sute de părinți de la mai multe clase din Colegiu semnează documentul depus la ISJ prin care reclamă faptul că “relația deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, are un impact negativ atât asupra procesului educativ”.

“Considerăm că este responsabilitatea noastră, în calitate de părinţi implicaţi în procesul educaţional al copiilor noştri, să ne exprimăm solidaritatea cu doamna director Virginia Mîndruţă Tănăsescu, privind problemele semnalate. (…)

Suntem dezamăgiți că astfel de situații – în care ISJ nu ține cont de opiniile avizate ale Consiliului de Administrație – duc la încadrarea unor persoane nepregătite, care influențează în mod negativ procesul educațional”, scrie în memoriul părinților depus la ISJ.

Memoriul integral depus de părinți la Inspectoratul școlar din Buzău:

Memoriu cu privire la încălcarea repetată a deciziilor Consiliului de Administrație al C.N. „B.P. Hasdeu”, urmate de demisia doamnei director Virginia Mîndruţă Tănăsescu

Expunerea opiniei Consiliului Reprezentativ al Părinţilor 

În atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Buzău (în continuare ,,ISJ”), 

În lumina evenimentelor recente care au condus la demisia doamnei director al Colegiului Naţional Bogdan Petriceicu Hasdeu, prin prezenta, reprezentanții părinților elevilor Colegiului doresc să-și transmită poziția cu privire la situaţia de fapt. 

Considerăm că este responsabilitatea noastră, în calitate de părinţi implicaţi în procesul educaţional al copiilor noştri, să ne exprimăm solidaritatea cu doamna director Virginia Mîndruţă Tănăsescu, privind problemele semnalate. Atitudinea pragmatică și deschisă de care dumneaei a dat dovadă în rolul de director au asigurat atât buna funcţionare a Colegiului, cât şi un act educaţional de calitate pentru elevi. Părinții elevilor din Colegiul Hasdeu apreciază viziunea deschisă și strategia de dezvoltare promovate de conducerea școlii. 

Prin urmare, suntem nevoiţi să semnalăm îngrijorarea cu privire la relaţia deficitară dintre ISJ Buzău şi conducerea Colegiului, care are un impact negativ atât asupra procesului educativ din școala noastră dar și a imaginii învățământului buzoian. Doamna director a subliniat problema privind încadrarea personalului didactic și – ceea ce considerăm în special grav – încălcarea repetată a deciziilor Consiliului de Administrație al școlii. În acest sens, părinții sunt de acord că ISJ trebuie să respecte deciziile asumate intern, conducerea școlii fiind cea mai în măsură să evalueze compatibilitatea dintre cadrele didactice și cerințele educaționale, standardele academice și cultura organizațională ale Colegiului

Suntem dezamăgiți că astfel de situații – în care ISJ nu ține cont de opiniile avizate ale Consiliului de Administrație – duc la încadrarea unor persoane nepregătite, care influențează în mod negativ procesul educațional. Recunoaștem că este important ca fiecare elev, indiferent de școală, să beneficieze de profesori bine pregătiți.

Nu considerăm oportună intervenția ISJ în deciziile care afectează prestigiul și funcționarea eficientă a unei instituții de învățământ fără un dialog real care să țină cont de interesul academic al acesteia. Prin urmare, era de așteptat ca ISJ să o sprijine pe doamna director în exercitarea atribuțiilor sale, inclusiv în procesul de selecție a personalului didactic potrivit pentru cerințele unei școli de prestigiu, în loc să submineze deciziile Consiliului de Administrație.

Așadar, apreciem că este în interesul Colegiului ca problemele semnalate să fie analizate și rezolvate cu promptitudine, facilitând astfel o eventuală revizuire a deciziei de a pleca de la conducerea instituției de învățământ“.

Informații de context

Directoarea Colegiului Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Buzău, Virginia Mîndruță, și-a dat demisia săptămâna trecută. Gestul vine pe fondul unor plângeri făcute de părinții elevilor din trei clase ale liceului, care semnalează mai multe probleme la orele susținute de o profesoară de limba română.

Directoarea spune despre aceasta că a intrat pe catedra de Limba română într-un mod „care nu este conform cu mișcarea personalului didactic” și a explicat cum a fost chemată la inspectorat pentru a îi admite o cerere de completare a normei didactice a profesoarei, cerere care fusese depusă în afara calendarului de mobilitate și, conform regulilor, respinsă de directoare. „Speram să fie ce a fost în trecut, să nu fie repetabil și s-a dovedit a nu fi așa”, spune directoarea. „Este incapabilă să susțină orele” și îi insultă pe elevi la clasă, mai precizează cadrul didactic care și-a dat demisia din funcție pentru că „am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii”.

Edupedu.ro a încercat să o contacteze telefonic și prin mesaje pe profesoara în cauză, dar nu am primit răspuns.

Vineri, 5 aprilie, zeci de elevi au venit la școală cu flori și au scris o petiție în care o roagă pe directoarea Virginia Mândruță să nu demisioneze.

Șefa Inspectoratului școlar județean Buzău, Daniela Palcău, membră PSD, candidată la alegerile pentru Senat în 2020, a spus pentru Edupedu.ro că nu știe exact motivul demisiei directoarei Colegiului B.P. Hasdeu.

„Nu am reușit să stau de vorbă cu doamna director. Demisia doamna depus-o pe data de 3 aprilie, nu a precizat care sunt motivele. Motivul pentru care doamna și-a dat demisia, personal, nu îl cunosc. Doamna nu a venit să prezinte personal această demisie. Am găsit documentul la mapă. Urmează să am o discuție cu dumneaei luni, pentru a vedea care este motivul și bineînțeles, cu siguranță, dacă este motiv personal, o să aștept conform legii cele 45 de zile, conform codului muncii”. Până la ora 17:30, luni, 8 aprilie, șefa ISJ nu a solicitat directoarei colegiului să vină la Inspectorat pentru a sta de vorbă.

Între timp, profesoara de limba română, care ar fi fost impusă directoarei de către șefa ISJ Buzău, a depus la Inspectorat un dosar pentru a se muta din Colegiul B.P. Hasdeu.

Citește și:
Am demisionat pentru că am simțit că nu-mi mai pot apăra elevii, spune Virginia Mîndruță, directoarea Colegiului Național Hasdeu din Buzău / Aceasta acuză inspectoratul școlar de presiuni și ilegalități pentru ca o profesoară de Germană să predea Limba română, deși este „incapabilă să susțină orele” / Șefa ISJ, Daniela Palcău, neagă acuzațiile: Inspectoratul nu impune un profesor

3 comments
  1. Aceeași abordare comunistă: când Directorul nu dorește un profesor , acest profesor devine ținta ‘ unor clase de elevi’, ‘unui colectiv de părinți ‘și nu în ultimul rând al ‘unor colegi’ care taxează lipsa de pregătire ,de tact pedagogic și multe altele ale acelui profesor. Totdeauna începutul este făcut de ‘o simplă și serioasă sesizare ‘ făcută de un părinte. Dragilor acest tipar standard a fost, este și va rămâne în toate scandalurile care zguduie învățământul românesc!

  2. Hai lasă că și directorii dacă ar fi după ei,sa pună pe cine vor ei…Nici nu ar îndrăzni sa facă părinții memorii!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Q&A Coronavirus: Pot să merg în alt oraș unde pot să stau într-o locuință care îmi oferă condiții mai bune pentru familie, cu copiii, pentru a rămâne în autoizolare? La “activități sportive” poate fi inclus şi mersul pe bicicletă? Răspunsurile oficiale ale Grupului de Comunicare Strategică

Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului pe tema COVID-19 a realizat un material prin care sunt acoperite cu răspunsuri documentate întrebările adresate de jurnaliști și cetățeni pentru lămurirea unor situații…
Vezi articolul

Bugetul Ministerului Cercetării și Inovării va atinge 1% PIB în 2024, promit premierul Ciucă și ministrul Burduja, la Gala Cercetării Românești / Anul acesta bugetul Cercetării a rămas sub 0,2% din PIB

Premierul Nicolae Ciucă și ministrul Cercetării și Inovării Sebastian Burduja au reluat promisiunea de majorare a bugetului cercetării. În cadrul primei ediții a Galei Cercetării Românești cei doi oficiali au…
Vezi articolul
Foto: © Kantver - Dreamstime.com

Educația nu apare în topul domeniilor cu cele mai mari salarii nete din România, declarate de angajați pe o platformă de căutare de locuri de muncă / INS: Salariul mediu net în Învățământ a fost de 3.700 de lei în noiembrie 2021

Educația nu se află în topul salariilor din România, potrivit unui index salarial eJobs pentru luna ianuarie 2022. Domeniul cu cele mai mari salarii medii nete este IT Software. Menționăm…
Vezi articolul